aggressiON/OFF. Namol Party la Eforie Colorat. Instalatii, performance, muzica experimentala, murale si arta ecologica
O serie de artisti invitati la Eforie Sud transforma in mesaj civic multiple limbaje de expresie, de la performance si pictura murala, la muzica experimentala, film documentar sau arta ecologica. Parte a Festivalului Eforie Colorat, proiectul “aggressiON/OFF: public, privat, natural” reprezinta o meditatie asupra problemelor urgente ale timpului nostru, de la tehnologizare si consumerism, la cele mai acute teme ecologice contemporane.
Accesul la evenimentele incluse in programul “aggressiON/OFF: public, privat, natural” este liber
“aggressiON/OFF: public, privat, natural” deschide spatii pentru discutii, urmarind eliberarea din captivitatea marilor aglomerari urbane, calmul in era vitezei sau umanul in decada expansiunii tehnologice. Noi repere ale unei lumi aflate in continua si accelerata transformare ne obliga la reflectie critica. Traim intr-un univers virtual ghidat de practici consumeriste, in care superficialul este idolatrizat, iar rentabilul face regulile. Locuim in metropole high tech, insa am pierdut de mult ideea de comunitate, iar principala legatura cu natura ramane raionul de „legume” al celui mai apropiat hypermarket. Ne sperie seria consecintelor cresterii temperaturii globale, posibilele catastrofe climatice viitoare, vorbim deja prea des despre inundatii, seceta, furtuni, incendii sau foamete. Razboiul din Ucraina aduce si alte provocari, de la agresiuni asupra indivizilor, statelor sau asupra mediului, la crize energetice, economice si umanitare. Intr-un timp tensionat, “aggressiON/OFF: public, privat, natural” propune recontextualizarea relatiei uman-natura si ofera un moment de meditatie asupra impactului hotarator al evenimentelor catastrofale asupra lumii. In ciuda lor, viata isi revendica negresit drepturile, plina de forta si culoare.
Luand ca reper istoria plina de contraste a litoralului romanesc, o serie de artisti europeni, cunoscuti pentru lucrari street art sau pentru proiecte de responsabilitate sociala, vor transforma in arta spatiul Gradinii Cinemascop din Eforie Sud. Noi lucrari vor completa seria de workshop-uri, interventii si murale, realizate, in cursul anilor trecuti, de artisti ca Barbora Idesova (Cehia), Dan si Lia Perjovschi, Andreea Toma (ATOMA), Robert Obert si Lucian Hrisav.
aggressiON/OFF: public, privat, natural. Proiectul reuneste, sub tema artei sociale si a ecologiei, reprezentanti ai scenei artistice, autoritati locale, alaturi de activisti si jurnalisti specializati pe subiecte de mediu. Personalitati culturale precum Lia Perjovschi si Dan Perjovschi (prezenti in acest an la evenimente artistice prestigioase, precum documenta 15 si Art Basel), Irina Botea – reper al artei video si profesoara la Institutul de Arta din Chicago, Diana Miron si Laurentiu Cotac – sound artisti cunoscuti international, Emil Cristian Ghita – artist cunoscut pentru interventiile sale ecologice si manager la Centrul Ceh, David Taicutu – practicant de Mud Graffiti, sau activisti din scena culturala, precum Cristian Neagoe, isi vor intalni publicul in cadrul unor sesiuni de eco-performance, muzica experimentala sau in dezbateri care chestioneaza potentialul simbiotic dintre uman, natura si tehnologie. Invitatii vor explora atat spatiul de intalnire dintre cultura si mediu sau relatia intre proiecte esuate si ecosisteme benefice, cat si propriile viziuni aparute in incercare de a-si abandona identitatile socio-culturale, pentru a deveni mai putin individ si mai mult natura.
Instalatii si murale. Pentru sectiunea de instalatie si murale, anul acesta au ajuns la Eforie Sud Mircea Modreanu, coordonator al proiectului E T A J artist – run space, Lucian Sandu Milea, co-fondator al proiectului Carol 53, alaturi de Ana Cristina Toma – cunoscuta pentru explorarea intersectionalitatii intre experiment decorativ, moda, ilustratie, interventii muraliste in spatiul public si privat -, si de artistul francez Antoine Martinet, alias MioSHe, consacrat in lucrari monumentale care chestioneaza relatiile dintre om, spatiul urban si natura. Completand cu propriile viziuni o tema critica la nivel global, cei patru isi propun o evocare vizuala a unui moment zero ideal, in care distrugerea devine o oportunitate de reconstructie.
Dezbateri. Turismul nesustenabil, alaturi de poluarea excesiva a apelor, oceanelor si a zonelor de coasta reprezinta puncte de pornire ale dezbaterilor de la Eforie Sud, incadrate in contextul mai larg al globalizarii, al consumerismului si al crizelor ecologice, pandemice si geopolitice actuale. Stirile ultimelor luni par a confirma avertismentele. In ciuda studiilor care atrag atentia asupra procentului mare al poluarii cu plastic (83% din gunoiul gasit in Marea Neagra, o cantitate dubla fata de Marea Mediterana), litoralul romanesc continua, insa, sa fie definit de tonete si magazine ambulante care comercializeaza zeci de mii de sticle, ambalaje si pungi. “Colaci de plastic, inorogi, flamingo, dragoni, dragonasi, ratuste, rechini, pestisori, umbrelute – un intreg arsenal de artefacte ce compun o lume noua, hibrida, efemera, sub semnul exaltarii si euforiei”.
Mai multe informatii despre evenimentele incluse in program vor fi publicate pe eforiecolorat.ro, precum si pe paginile oficiale ale festivalului Eforie Colorat, sectiunea “aggressiON/OFF: public, privat, natural”.
Din programul de anul acesta:
· Turistii si comunitatea locala sunt invitati sa participe la un performance ecologic avand printre obiective curatarea plajei din zona lacului Techirghiol (in luna august). Artist: Emil Cristian Ghita
· Sase ateliere creative pentru copii si adulti vor fi gazduite, pana la sfarsitul verii, in incinta Gradinii de Vara Cinemascop din Eforie Sud. Organizat in perioada 19-21 august cu sprijinul Ambasadei Suediei la Bucuresti, atelierul #suediasustenabila ii asteapta cu jocuri ingenioase pe copiii care doresc sa invete mai multe despre reciclare. Artistul David Taicutu isi va intalni publicul in perioada 12-14 august, la atelierul Mud Graffiti – un exemplu de utilizare a resurselor naturale ca elemente cu valente artistice. Participantii vor folosi namolul de Techirghiol pentru a realiza lucrari care vor fi expuse in Gradina de Vara. Atelierele Upcycling si Reciclare creativa lanseaza, la finalul lunii august, provocarea de a realiza obiecte decorative din materiale reciclate, o alternativa sanatoasa si sustenabila in era consumerismului fast fashion.
· Artist talk pe subiecte de ecologie si arta sociala, pornind de la tema noilor tipuri de agresiuni asupra omului si mediului si subliniind rolul de mediere al artei in acest context. Discutiile moderate de curatorul proiectului Raluca Oancea ii vor avea ca invitati pe Dan si Lia Perjovschi. Se vor transmite imagini si inregistrari de la expozitiile acestora din Bucuresti, Sibiu, Kassel (Germania) iar publicul prezent in gradina de vara poate adresa intrebari artistilor invitati (13-18 august).
· Prezentare cu obiecte, tinute si accesorii vestimentare realizate din plastic sau materiale reciclate. Colectiile sunt realizate de artisti iar prezentarea va fi precedata de o discutie pe tema noilor trenduri fast fashion-ul si a efectelor lor devastatoare asupra intregului ecosistem viu. (invitat: Cristian Neagoe).
· Sesiune de muzica experimentala bazata pe captarea sunetelor naturale specifice locului, cu accent pe zona de coasta, imprejurimile Lacului Techirghiol si zona padurii aflate in apropierea marii. Concertul va fi urmat de o dezbatere, alaturi de artisti si de public, despre rolul artei ca instrument de chestionare a realitatilor ecologice si geopolitice actuale. Cercetarea, realizata de artistii Diana Miron si Laurentiu Cotac, va avea loc in perioada 17-20 august.
·
· Live performance in zona Lacului Techirghiol, 18-19 august, folosind ca instrument artistic namolul, o resursa naturala faimoasa la nivel european pentru proprietatile ei exceptionale. Publicul larg din Eforie Sud este invitat la ,,Namol Party”, o provocare de a folosi intr-un mod creativ namolul, fie ca aleg sa isi picteze fetele sau sa deseneze cu el. Artista Irina Botea foloseste namolul ca element vizual intr-o sesiune performativa interactiva, pentru care combina strategii de reconstituire, auditii simulate si elemente de cinema direct si cinéma vérité. Este o explorare artistica multi-layer, pornind de la legendele locale sau de la pericolul exploatarii agresive a naturii, pentru a inspecta teme mai complexe, precum dinamica socio-politica regionala si oportunitatile de transformare. Exploreaza teme ca descentralizarea discursurilor si diferentierea creativa care, probabil, exista in afara unui sistem hegemonic dominant de valori si critica. Desi apeleaza la reenactment si joc de rol, Irina Botea nu este interesata sa creeze o fictiune care sa fie luata drept realitate. Cauta veridicitatea spectacolului si individualitatea autentica a interpretilor. Artista va documenta intreaga sa experienta la Eforie Sud in cadrul unui film de scurt metraj, care ulterior va fi proiectat in Gradina Cinemascop.
· Alexandra Dumitrescu, artist si co-fondator al Festivalului Eforie Colorat, va realiza un scurtmetraj care documenteaza intreaga desfasurare a proiectului, film care va fi lansat in luna noiembrie.
Eforie Colorat. Festivalul eco-art Eforie Colorat propune peste 200 de evenimente, gazduite, pe toata durata verii (4 iulie – 4 septembrie), de hub-ul de creatie Gradina de Vara din Eforie Sud. Dezvoltat in parteneriat cu institute culturale europene, misiuni diplomatice si festivaluri de film internationale, Eforie Colorat este un spatiu alternativ de intalnire la Marea Neagra si, totodata, primul centru dedicat artelor contemporane de pe litoralul romanesc. Lansat, in anul 2021, ca un program cultural complex, festivalul dedicat atat turistilor si membrilor comunitatii locale, cat si comunitatii artistice sau grupurilor de ecologie la nivel national. Acestia au la dispozitie, anual, o serie de rezidente creative la Eforie Sud. Organizat de Forumul Artelor Vizuale, in parteneriat cu Centrul Ceh si primaria Orasului Eforie, programul Eforie Colorat isi propune revitalizarea spatiilor culturale de la malul Marii Negre prin arta contemporana. Candva centrul elitelor bucurestene si una dintre cele mai vizitate statiuni din Europa, Eforie Sud a ramas un loc marginalizat, aproape abandonat in cursul aventurii consumeriste. Gradina de Vara, cel mai mare teatru regional, cu cel mai mare ecran de proiectie de pe litoral, s-a deteriorat in cursul ultimelor decade si in cele din urma a ajuns o ruina. Curatata prin efortul organizatorilor, gradina isi revendica acum functia initiala de spatiu cultural si loc de intalnire comunitar. Eforie Colorat reuneste comunitatea artistica, decidentii din administratiile locale si centrale, alaturi de grupurile activiste, intr-un efort comun de a formula solutiile actuale de reabilitare, pentru a-i oferi statiunii Eforie Sud o alternativa in oferta culturala si o noua sansa de dezvoltare.
ECHIPA ORGANIZARE:
Organizatori: Emil Cristian Ghita si Alexandra Dumitrescu | Curator: Raluca Oancea Nestor | Grafica: Andrei Turenici | Fotografie: Alexandra Dumitrescu | Comunicare: Evantia Barca |
AGGRESSION OFF
Proiect dezvoltat de Asociatia Forumul Artelor Vizuale (FAV), in parteneriat cu RADEF Romania Film, Primaria Eforie, Institutul Francez, Ambasada Suediei, Centrul Ceh, Buzz Events, Pattern Media, Constanta South Container Terminal (DP World Constanta)
Proiect cofinantat de
AFCN
Parteneri media:
Agerpres, Market Watch, Propargarta, Vice.com, AARC, Spotmedia, IQ ADS, SMARK, Magazin Istoric, Revista Zeppelin, Revista Samizdat, UZPR, Revista Arta, Radio Romania Cultural, Modernism.ro, Zile si Nopti, Daily Magazine, Ziarul Metropolis, MovieNews, Metropola Constanta, CT 100, Radio Constanta, Feeder, DigitizArte, stiri.ong, Munteanu, E T A J Magazine, Igloo, Asociatia Macaia, Asociatia Aici A Stat, Asociatia ARTE VEZI
*Proiectul nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitatea beneficiarului finantarii”
Adauga comentariu