Spune Maria Buza, invitata Irinei Pacurariu in editia „Reteaua de Idoli” de luni, 6 iunie, de la ora 20:00 (in reluare vineri, 10 iunie, de la ora 22:00), la TVR 2.
Artist complex, despre Maria Buza se poate spune ca este omul-spectacol. O putem vedea in teatru sau film, in diverse show-uri de televiziune, dar si la restaurant unde canta alaturi de Taraful George Patrascu, sotul ei si unde imbina umorul cu interpretarea muzicala.
„In cazul in care aveti curiozitatea de a cauta un interviu cu Maria Buza, va fi aproape imposibil sa gasiti ceva care sa-i spuna povestea. Cand am intrebat-o de ce, mi-a spus ca n-a dat interviuri pentru ca nu i-a cerut nimeni. Acum, dupa prezenta ei la Reteaua de Idoli, nici nu prea mai conteaza misterul in care era protejata de nevoie. Iubita si talentata Maria Buza isi pune sufletul pe masa in una dintre cele mai sincere si mai emotionante intalniri la care puteam spera”, spune Irina Pacurariu despre invitata din ultima editie a acestui sezon „Reteaua de Idoli”.
Intalnirea pentru „Reteaua de Idoli” a fost filmata intr-un loc in care artista se simte ca acasa, la Teatrul Elisabeta, o cladire veche de un secol din mijlocul Bucurestiului. Asa cum o stim, expansiva, volubila si inzestrata cu simtul umorului, Maria Buza a vorbit despre cariera, familie, spectatori dar si despre emotii si traumele copilariei.
„Irina Pacurariu: Te-au alintat parintii?
Maria Buza: M-au alintat foarte mult. Lunea ma duceau la saptamanal si ma mai luau vinerea. Era o tragedie in sufletul meu, va dati seama, lunea cand mergeam acolo. Lumea spune de multe ori despre mine ca sunt prea emotiva, plangacioasa. Dar cred ca perioada aceea din copilaria mea intr-un fel isi spune cuvantul. Atunci, cand starea mea afectiva se duce in amintirea aceea, simt ca ma prabusesc.
Irina Pacurariu: Le-ai reprosat parintilor vreodata?
Maria Buza: Nu. Era o stare de fapt, nu eram singurul copil care era dus de acasa pentru o saptamana. Era un autocar plin de copilasi”.
Artistei i-a placut sa se exprime prin muzica si dans inca din adolescenta si chiar isi dorea sa ajunga balerina. Parintii nu au avut posibilitati materiale, dar a urmat Scoala populara de arta, unde a studiat baletul doi ani si apoi dansuri populare. „In orice loc si in orice postura ma aflu ma simt bine si incerc sa merit locul unde sunt invitata, unde cineva isi doreste sa fiu. Daca cineva alege ca intr-o seara sa vina cu un bilet cumparat, ori la teatru, ori la restaurant, pentru mine inseamna un gest suprem. Una este sa stai acasa in confortul tau, pe canapea si sa urmaresti, sa te duci unde vrei cu telecomanda, dar faptul ca iesi din casa si te duci la un spectacol, sa vezi un artist pe care il apreciezi mi se pare gestul suprem al unui spectator”, spune Maria Buza.
Catre teatru, s-a indreptat indrumata de prietena ei, Lia Bugnar, care la momentul respectiv era deja studenta. Dupa absolvirea „Academiei de Teatru si Film”, promotia 1997, clasa prof. Gelu Colceag si Radu Gabriel, Maria Buza este angajata la Teatrul National „Ion Luca Caragiale” din Bucuresti si a debutat cu rolul Smaranditei in piesa „O batista in Dunare”, de D. R. Popescu, in regia lui Ion Cojar.
Spontana si imprevizibila, de multe ori Maria Buza reuseste sa surprinda. „Ma duc la Administratie, ca sa radiez o masina. Functionara ma intreaba: Doamna Maria Buza? Nu pot sa cred, cat ma bucur sa va vad. Stiti ce frumoasa zi mi-ati facut odata, cand stateam in ploaie, asteptand tramvaiul?”. „Nu stiu, amintiti-mi!”. „Stateam asa pe refugiu si dumneavoastra ati trecut pe langa mine. Si, vazandu-ma asa plouata si trista, v-ati oprit langa mine si mi-ati cantat „Ploaia si noi”.
Adauga comentariu