Comunicate

Presedintele federal Frank-Walter Steinmeier in vizita in Romania

Presedintele federal Frank-Walter Steinmeier va efectua astazi, 4 mai 2022, o vizita de lucru in
Romania, unde se va intalni cu Presedintele Klaus Iohannis si Prim-ministrul Nicolae Ciuca si va
discuta cu elevii ucraineni de la Colegiul National Mihai Viteazul. El se va intalni, de asemenea, cu
reprezentanti ai minoritatilor germane si evreiesti.
In aceste vremuri grele, marcate de razboiul de agresiune declansat de Rusia asupra Ucrainei,
Presedintele federal doreste sa dea, alaturi de partenerii romani, un semnal de unitate in Europa,
precum si in cadrul NATO.
„Unitatea noastra nu a fost niciodata mai importanta ca acum, in contextul agresiunii dezlantuite de
Putin”, a subliniat Presedintele federal. „Unitatea europeana si transatlantica este atuul nostru cel
mai mare in actuala criza”.
In plus, Romania si Germania sarbatoresc anul acesta 30 de ani de la semnarea Tratatului de
prietenie. Pentru Presedintele federal, acest jubileu este „deopotriva o bucurie si un imbold, pentru
ca dorim sa avem si in viitor un strans parteneriat in Europa”.