Pentru ca Uniunea Europeana sa-si atinga obiectivul de neutralitate climatica pana in 2050, este nevoie ca toate statele membre sa contribuie. In Romania, colaborarea dintre mediul privat, autoritati si societatea civila este esentiala pentru implementarea strategiei de decarbonizare a economiei, potrivit participantilor la cea de-a XXVI-a editie a dezbaterii „SustainAbility Talks”, organizata pe 16 iunie 2022 de catre Ambasada Sustenabilitatii in Romania, cu sustinerea Ambasadei Germaniei in Romania.
„Din perspectiva acestui obiectiv strategic – sustenabilitate, decarbonizare, noua industrializare – Romania trebuie sa faca pasii necesari pentru a asigura acele jaloane pe care le avem. Cum putem sa facem asta? Prin investitii”, a declarat Florin Spataru, Ministrul Economiei, in cadrul dezbaterii, dand ca exemplu industria auto. „Am avut discutii cu cei doi mari producatori – 28% din PIB vine din sectorul auto. […] Vom avea si investitii in industria bateriilor intr-o mega fabrica. Lucram la proiect, urmeaza sa fie finalizat.” Schimbarile aduse de procesul decarbonizarii economiei romanesti incep sa se resimta si la nivelul finantarilor acordate pentru investitii in toate domeniile.
„Din luna ianuarie a acestui an, toate investitiile pe care le sprijinim sunt neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon si, incepand cu 2025, 50% din volumul nostru anual de investitii din Europa va fi alocat investitiilor verzi”, a declarat Lara Tassan Zanin, Directorul Reprezentantei Grupului Bancii Europene de Investitii in Romania. „Avem tendinta, uneori, sa polarizam lucrurile in Romania, sa spunem ca responsabilitatea este a sectorului privat sau a sectorului public. De fapt, este responsabilitatea ambelor parti. Aceasta importanta tranzitie verde nu va avea loc fara implicarea ambelor sectoare.”
Lara Tassan Zanin considera ca un alt aspect important este legat de capacitatea de productie de energi regenerabila si modul in care ea va fi absorbita in sistemul national de transport. „Am semnat cu Transelectrica un acord privind furnizarea de servicii de consultanta prin care ii vom ajuta sa simplifice procedura de aprobare a proiectelor.”
Efectele tranzitiei spre o economie verde incep deja sa se vada in mediul economic din Romania, un
exemplu in acest sens fiind combinatul siderurgic Liberty Galati.
„Avem strategia Green Steel, parte a unei viziuni extrem de ambitioase de a avea o companie neutra din punct de vedere climatic pana in 2030. Vom reusi acest lucru prin investitii de aproape un miliard de euro doar la Galati, care includ doua cuptoare cu arc electric care sa faca tranzitia de la utilizarea combustibililor fosili catre energie electrica, ceea ce va duce inevitabil la o reducere a emisiilor de carbon cu 30%. Vorbim si de o componenta a acestei investitii care se refera la economia circulara, pentru ca vom folosi o cantitate mult mai mare de deseuri de otel”, a declarat Adrian Margarit, Head of Strategic Projects, Liberty Central and East Europe, adaugand ca, in aceste conditiii, productia anuala de otel va creste la patru milioane de tone.
Pentru ca strategia decarbonizarii economiei romanesti sa aiba succes, expertii sunt de parere ca toti actorii implicati, atat din mediul privat, cat si din sectorul public, trebuie sa ia masuri imediate.
„Daca ne propunem obiective prea indepartate, daca vrem sa ajungem la neutralitate din punct de vedere climatic in 2040 sau 2050, toata lumea va fi de acord. Ne vom gandi ca avem mult timp disponibil, ca vom gasi tehnologiile necesare, dar nu vom reusi sa ajungem la neutralitate. Daca spunem insa ca trebuie sa atingem acest obiectiv in opt ani, atunci trebuie sa incepem sa luam masuri acum si aceasta a fost ideea din spatele orizontului de timp 2030. Este cu siguranta o mare provocare, pentru ca nu este doar despre tehnologie, ci despre schimbarea modului de gandire si a comportamentului oamenilor”, spune Prof. Dr. Barbara Lenz, fost director in cadrul DLR – Institutul de Cercetare in Transporturi din Berlin,
Membru al Comitetului misiunii UE privind orasele neutre si inteligente din punct de vedere climatic si Membru al Comisiei de Experti pentru Raportul de Monitorizare „Energia Viitorului” al Guvernului Federal German.
Despre Sustainability Talks
“SustainAbility Talks” este un program organizat din dezbateri pe tema sustenabilitatii, obiectivul fiind acela de a pune politicile publice in perspectiva, aliniindu-le la principiile si obiectivele de dezvoltare durabila.Invitatii editiilor ”SustainAbility Talks” sunt reprezentanti la nivel inalt ai institutiilor publice, mediului de afaceri, mediului academic si ONG-urilor. Dintre editiile trecute, amintim: ”Educatia timpurie: investitie oportuna sau urgenta nationala”, ”Schimbari climatice: impactul si efectele asupra economiei”, ”Orase si comunitati sustenabile”, ”Concuram sau colaboram pentru #sustenabilitate?”
Despre Ambasada Sustenabilitatii
Ambasada Sustenabilitatii in Romania promoveaza modelul economic in care companiile, prin parteneriate, pot rezolva probleme sociale si de mediu fara a sacrifica eficienta economica (profitul). Ambasada este o initiativa nonprofit, privata si apolitica. Lansata oficial in 2018, organizatia aduce laolalta companiile responsabile si ONG-urile implicate pentru ca impreuna sa contribuim la apropierea momentului in care romanii traiesc intr-un mediu sanatos, o societate echitabila si prospera.
Adauga comentariu