Teatru si Film

TNRS anunta ultimele reprezentatii „Faust” din vara 2022

Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu anunta punerea in vanzare a biletelor pentru ultimele reprezentatii din vara anului 2022 ale spectacolului „Faust”, in regia lui Silviu Purcarete. Acestea sunt programate in 8, 9, 29 si 30 iulie, de la ora 19:00, la Fabrica de Cultura IACM Constructii UniCredit, Sala „Faust”.
„Deoarece toate biletele puse in vanzare la reprezentatiile Faust in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu – editia 29 s-au epuizat, am considerat oportun sa scoatem la vanzare aceste patru reprezentatii, simultan cu vanzarea de bilete pentru editia din acest an a FITS”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului National „Radu Stanca” Sibiu si presedintele Festivalului International de Teatru de la Sibiu.
Biletele sunt disponibile online, pe site-ul www.tnrs.ro, si la Agentia Teatrala din Sibiu, str. Nicolae Balcescu nr. 17.
Spectacolul a avut premiera in anul 2007, iar de atunci si pana in prezent s-au desfasurat sute de reprezentatii, toate cu casa inchisa. Spectacolul a fost distins la Gala Premiilor UNITER 2008, a participat la Festivalul Goethe de la Frankfurt in 2008 si la Festivalul International de Teatru de la Edinburgh 2009 in selectia oficiala, a primit Herald Angel Award 2009, si Premiul de Excelenta la Gala Premiilor UNITER 2010.

Informatii suplimentare despre spectacol
FAUST
Text: J. W. Goethe
Regia: Silviu Purcarete
Traducerea: St. A. Doinas
Decor si light design: Helmut Stürmer
Costume: Lia Mantoc
Muzica originala: Vasile Sirli
Orchestratie: Doru Apreotesei
Video: Andu Dumitrescu
Asistent scenografie: Daniel Raduta
In distributie: Ofelia Popii, Miklós Bacs, Ioana Antal, Andreea Preda, Iunis Minculete, Simona Negrila, Andrada Oltean, Francesca Pop, Emilia Ivan , Oana Branzan, Patricia Buraga, Cristian Stanca, Johanna Adam, Ioana Cosma, Veronica Arizancu, Emőke Boldizsar, Diana Fufezan, Ioana Blaga Frunzescu, Raluca Iani, Mariana Mihu – Plier, Serenela Muresan, Fabiola Petri, Gabriela Pirliteanu, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Dana Talos, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Codruta Vasiu, Mihai Coman, Ali Deac, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Adrian Neacsu, Catalin Neghina, Eduard Patrascu, Viorel Rata, Vlad Robas, Stefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Liviu Vlad, Andrei Gilcescu, Horia Fedorca, Yannick Becker, Dorin Pitariu, Lucian Fabro, Calin Filip, Ciprian Oancea, studentii Departamentului de Arta Teatrala din cadrul ULBS, Cainele Faust

Un reper important al teatrului romanesc de dupa 1989, productia Teatrului National „Radu Stanca“ Sibiu contribuie semnificativ la promovarea valorilor culturale nationale, precum si la sustinerea unui dialog productiv intre artistii romani si cei europeni. „Faust“ e mai mult decat un spectacol de teatru. Emotionant si visceral, „Faust“ isi invita publicul la o experienta puternica despre cunoastere, credinta, durere si iubire. „Faust”-ul lui Silviu Purcarete se distinge prin complexitatea viziunii regizorale: este o experienta extrasenzoriala la granita dintre Pamant si Iad, un peisaj amplificat prin proiectii, muzica rock live, zeci de actori si dansatori si o coloana sonora originala semnata de Vasile Sirli. La baza acestui „Faust“ modern sta improvizatia, textul lui Johann Wolfgang von Goethe constituind punctul de plecare pentru o compozitie teatrala de exceptie. Scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esentiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei si ridicarea lui Faust la Cer. Productia se remarca prin decor si light design de o impresionanta forta evocatoare, costume provocator sugestive, elegante sau burlesti, muzica antrenanta sau coplesitoare cu efecte sonore adecvate ambiantei funambulesti, proiectii video ingenios articulate in arhitectura intregului demers scenic, creat monumental prin jocul a peste 120 de actori intr-o hala industriala dezafectata.

Adauga comentariu

Faceți clic aici pentru a posta un comentariu