Comunicate

Transport umanitar in Ucraina – 3 tone de alimente si produse de igiena donate cetatenilor ucraineni

Centrul Terapeutic Marea Neagra a organizat un transport umanitar pentru Ucraina cu alimente neperisabile, produse de igiena personala, paturi si lanterne. Toate produsele au fost asigurate de Kaufland Romania, iar transportul a fost livrat direct in Ucraina la Orlovka, cu ajutorul Comitetul Regional Ismail.
Cele 3 tone de ajutoare au fost grupate in 250 de kituri de supravietuire, iar fiecare astfel de kit in greutate de peste 12 kg poate asigura supravietuirea unei familii de 4 persoane pentru o perioada de pana la 5 zile. Acesta este cel de-al doilea transport cu produse si alimente de prima necesitate organizat de Centrul Terapeutic Marea Neagra din Constanta.
„Chiar daca proiectele noastre sunt orientate spre sprijinirea copiilor cu nevoi speciale, in aceste clipe exceptionale am decis sa depunem toate eforturile pentru a oferi sprijin vecinilor nostri aflati in dificultate. Dupa primul transport efectuat saptamana trecuta, ne bucuram ca putem sustine inca un camion. Partenerul nostru traditional, Kaufland Romania, a raspuns prezent de la prima noastra solicitare de a participa la buna desfasurare a acestui proiect umanitar”, declara Adrian Gemanaru, organizatorul AUTISM24H si presedintele Centrului Terapeutic Marea Neagra de Sprijin a Persoanelor cu Autism.
In plus, sute de jucarii de plus au fost oferite de psihologii din cadrul Centrului Terapeutic Marea Neagra, copiilor ucraineni ce se aflau pe bacul de trecere spre granita catre Romania.
„Deoarece copiii reprezinta prioritatea noastra, am decis impreuna cu partenerul nostru Kaufland, sa includem in proiectul nostru umanitar si cateva sute de jucarii de plus pe care ne dorim sa le oferim copiilor ce trec zilnic granita in Romania. Pentru un copil ce este nevoit sa-si paraseasca localitatea, scoala sau prietenii, o jucarie de plus poate aduce o clipa de fericire”, aminteste psihologul Adrian Gemanaru.
„Kaufland Romania este o companie responsabila si consideram ca este datoria noastra sa ne implicam in aceste momente. Am redirectionat parte din bugetul nostru de CSR catre donatii in alimente si alte produse de prima necesitate si suntem alaturi de partenerii nostri din societatea civila in eforturile lor de a ajuta persoanele afectate de criza din Ucraina”, a completat Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland Romania.
”Sprijinul oferit a fost esential. Am gasit in Ucraina o tara blocata economic cu un lant de aprovizionare inexistent. Am vazut o multime de femei tinere cu arme in maini si cu banderole, in culorile steagului, stranse pe brat asemeni revolutionarilor romani din copilaria mea. Odata ce am pasit pe pamantul ucrainean mi s-au activat amintirile revolutiei romane din 1989”povesteste psihologul Adrian Gemanaru.
Centrul Terapeutic Marea Neagra ofera terapie de recuperare pentru copii cu afectiuni din spectrul autist, iar de 6 ani organizeaza competitia caritabila de alergare AUTISM24H, un ultramaton ce are ca scop strangerea de fonduri pentru finantarea proiectelor destinate copiilor diagnosticati cu autism. Cele mai importante proiecte destinate find Plaja Terapeutica si Platforma de Terapie.