Comunicate

Un nou sezon TELESCOALA incepe la TVR 2

De luni pana vineri, intervalul 9:00-10:00 al programului „Telescoala” este dedicat orelor de romana si matematica, pentru clasa a VIII-a. Clasei a XII-a ii este rezervat intervalul orar 15:00-16:00, pentru materiile nivelului liceal.

Emisiunea „Telescoala” ii asteapta, din 31 ianuarie, la TVR 2, pe elevii aflati in pragul sustinerii probelor de Evaluare Nationala si Bacalaureat, intr-o sala de clasa moderna si alaturi de profesori implicati de la care vor invata cum sa se pregateasca eficient pentru examene.

„In general, parintii si elevii se concentreaza, cand invata la matematica, pe capitolele care sunt testate la examen. Alte capitole, de geometrie sau de algebra care se studiaza, de multe ori sunt predate unor copii mai putin interesati. Va dati seama cate goluri se acumuleaza. Elevii trebuie sa constientizeze ca nu invata doar pentru Evaluare Nationala sau Bacalaureat si ca tot ceea ce se acumuleaza in scoala sau in liceu le va folosi si in facultate. Matematica este folositoare si pentru cei care studiaza arta, de exemplu. Participarea la ore este fundamentala pentru elevi, iar ei ar trebui sa puna profesorilor intrebari unde nu inteleg”, a spus profesorul de matematica Costel-Dobre Chites, de la Colegiului National de Informatica Tudor Vianu.

Intrebat care ar fi numarul optim de ore de studiu care ar duce la rezultate bune la examen, profesorul Costel-Dobre Chites, care preda
ore de matematica si pentru „Telescoala”, a raspuns sub forma unei formule: „X inmultit cu 3. Unde X este numarul de ore facute in clasa. Ceea ce inseamna ca, daca la scoala elevul are 4 ore de matematica, trebuie sa lucreze independent inca 12 ore”.

De luni pana vineri, intervalul 9:00-10:00 este dedicat orelor de romana si matematica, pentru clasa a VIII-a, in cadrul programului
„Telescoala”. Clasei a XII-a ii este rezervat intervalul orar 15:00-16:00, pentru materiile dedicate nivelului liceal (limba si literatura romana, matematica, biologie, fizica, istorie, geografie, chimie, informatica, economie, filosofie, logica, sociologie).

Cum scoala se afla in mare parte in mediul online, „Telescoala” a inclus in orarul elevilor, atat de clasa a VIII-a, cat si a XII-a,
in fiecare dimineata de vineri, de la ora 9:00 si de la ora 9:30, doua cursuri de dirigentie. Printre temele abordate: cum ne pregatim
pentru examene, conduita, managementul timpului, sau cum facem fata provocarilor din pandemie.

***
„Telescoala” este o emisiune produsa integral de Televiziunea Romana, in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, care furnizeaza tematica, ordinea lectiilor si profesorii ce vor sustine cursurile. Predarea se face dupa manualele aprobate de Ministerul Educatiei si Cercetarii.

https://artpres.ro/wp-content/uploads/2022/01/prof-Chites.jpg