Lucian Ciuchita prezent in cadrul interviului acordat televiziunii DIGI24
Lucian Ciuchita este un scriitor roman, jurnalist, realizator de emisiuni tv si radio, cineast, filozof si pictor, care are la activ o cariera impresionanta in toate aceste domenii enumerate. In calitate de scriitor, domnul Ciuchita a scris si publicat 32 de carti, dintre care, 17 sunt romane. Faima domniei sale a trecut demult granitele tarii natale, devenind cunoscut in tarile occidentale europene, in Japonia, ajungand pana la Hollywood, acest succes datorandu-se stilului scriitoricesc original, extrem de atractiv si productiv din punct de vedere comercial. Pe parcursul interviului, domnul Ciuchita ne dezvaluie cele mai importante aspecte ale carierei dumnealui.
Lucian Ciuchita prezentand emisiuni la radio
Domnul Ciuchita, sunteti cunoscut publicului romanesc, cat si celui din afara tarii in calitatea de scriitor si om de presa.
Cum ati reusit sa dezvoltati aceasta cariera impresionanta?
Povestea mea este in plina desfasurare de peste 32 de ani, atunci cand am scris o fila de istorie din celebrul studio 4 al TVR. Am fost unul dintre studentii revolutionari, ceea ce m-a transformat in primul si, poate, singurul reporter-politist din Romania. Mi-am inceput activitatea jurnalistica imediat dupa Revolutie. Mai precis o luna mai tarziu dupa ce am fost selectat in Studioul 4 al TVR, dintre studentii revolutionari, sa realizez si sa prezint emisiunea studenteasca „Gaudeamus”. Cateva luni mai tarziu, in luna mai 1990, am fost angajat la Redactia Stiri Interne si asa am inceput frumoasa si periculoasa meserie de reporter special. De ce spun periculoasa, pentru ca vorbim de acei ani tulburi de instaurare a democratiei in Romania, cu mineriade si manifestatii violente. Apoi am realizat mai multe emisiuni, plus reportajele in fiecare seara la Actualitati cu cele mai spectaculoase realizari ale politiei: capturi de droguri, arme si explozivi, infractiuni economice depistate, criminali si hoti arestati. Probabil toti cetatenii Romaniei urmareau cu mare interes reportajele difuzate la ore de maxima audienta la „Actualitati” si emisiunile „de profil”: „Politia in alerta”, „Politia in actiune” si „Lege si faradelege”, dar si colaborarile pe care le-am avut la emisiunile sociale si culturale: ”Transfocator”, ”Magazin duminical”, realizatori fiind Ioana Bogdan, Ovidiu Dumitru, Gh.E Marian, Doru Dumitrescu, Liviu Tudor Samuila, apoi ”Magazinul de la miezul noptii”, cu Petre Magdin, sau ”Atlas”, cu Virgil Tatomir si, desigur, la emisiunea ”Buna dimineata”, cu Mircea Diaconu si Diana Lupescu. Am devenit in cativa ani o vedeta respectata in lumea artistica, colaborand la emisiuni culturale si de divertisment. In fine, toate acestea au fost realizate cu multa munca, talent, implicare si devotament fata de nobila meserie de jurnalist. Daca stau bine si ma gandesc, ca sa ma refer la cariera impresionanta, nu am fost in perioada amintita doar jurnalist. Am vreo 3-4 palarii care mi se potrivesc foarte bine…scriitor, jurnalist, cineast si filozof. Dar la acestea ma voi referi mai tarziu.
Aveti la activ vreo treizeci si doua de carti publicate, majoritatea fiind romane scrise intr-un registru scriitoricesc inaccesibil celor neinitiati in arta limbajului literar ingenios.
Ce mesaje transmiteti posteritatii prin intermediul cartilor dumneavoastra?
Am scris si publicat 32 de carti in Romania si 3 in Franta, dintre care 17 romane, 4 nuvele, 3 volume de poezii, un volum de eseuri filozofice si alte 2 carti sunt in curs de aparitie, romanul „Miracolul din Normandia” si „Citadela nebunului” ( volum de eseuri filozofice). Intr-adevar, romanele mele nu se adreseaza cititorilor care prefera literatura de consum. Creatiile mele au cateva trasaturi comune cu stilul marilor clasici. Eu folosesc frazele lungi, descrieri detaliate ale personajelor, expun evenimentele cu multa atentie, punand accent pe descrierea emotiilor, convingerilor, destinelor dureroase, tradarilor, intercaland pagini de istorie si, fara Indoiala, reflectiile mele filozofice, care transmit o interpretare a vietii si a evenimentelor pe care le-am trait sau urmeaza sa le traim. Eu scriu intr-un stil cinematografic, astfel incat cititorii sa-si imagineze romanul ca pe un film care ruleaza in fata ochilor lor.
In imagine sunt expuse o parte din cartile scriitorului Lucian Ciuchita
Toate romanele mele au un mesaj marcant pentru Omenire, pentru ca Noi, oamenii, nu am ales calea cea buna si, pana nu este prea tarziu, ar trebui sa facem o schimbare, atat cu noi insine, cat si cu lumea in care traim. Lupta dintre Bine si Rau, atat de frecvent semnalata in romanele mele, trebuie sa se termine cu victoria Binelui. Cel putin asa imi doresc eu. Este absolut necesar sa evoluam ca specie, nu sa involuam, iar evolutia inseamna infuzia culturii, mai ales in randul generatiilor tinere. Mi-ar placea sa vad tanara generatie absorbita de cultura, citind carti bune, participand la lansari de carte, mergand la teatru, opera, concerte simfonice, admirand talentul unui scriitor, regizor, soprana sau tenor, rezonand cu muzica de calitate. Atunci cand acest lucru se va implini, Omenirea cu siguranta va evolua.
Lucian Ciuchita prezent la lansarea romanului sau: Insula Purgatoriului.
Cei care au tras fraiele pana acum, si ma refer la globalistii si sceleratii care promoveaza numai nonvaloarea si vor o indobitocire planetara pentru a avea controlul total, nu detin acele calitati pe care si le aroga. Nu sunt nici puternici, nici curajosi si nici inteligenti. Toate aceste calitati le lipsesc cu desavarsire. Se lauda intre ei de prosti ce sunt! De fapt, sunt o rusine pentru specia umana. Sunt lipsiti total de valoare si doar influenteaza in mod negativ evolutia fireasca a omenirii. O impiedica voit sa evolueze in plan spiritual.
Vor ramane cu buza umflata, caci oricati bani ai avea, nu poti sa conduci Lumea ca pe o turma de vite, decat cel mult pe termene scurte.
Oamenii poseda inteligenta si, mai devreme sau mai tarziu, isi vor da seama de manipulare.
Nicio vagauna, niciun buncar, cu atat mai mult „orasele groazei” nu ii vor putea ascunde sau proteja pe acesti infractori de drept comun. Tavalugul istoriei si al civilizatiei o sa-i faca una cu pamantul. Vor ramane profund dezamagiti ca au irosit resurse si timp si ca si-au creat iluzii ca vor rasturna planeta, cand, de fapt, vor inchide ochii ca niste oameni mici… cu suflet negru de intristare ca n–au inteles rostul existentei.
Indiferent de ce ai, de ce n-ai, indiferent de cine ai fost, tot vei inchide ochii la un moment dat.
Da, dar unii pleaca fericiti de ce lasa in urma lor, in schimb, ei degeaba au avut bani cu nemiluita, vor primi ceea ce merita. Indiferenta maselor!
Daca tu nu judeci rational, atunci lasi gandurile altuia sa cuibareasca in capul tau si sa cloceasca fel de fel de ineptii. Asta se intampla cand nu vrei sa gandesti… din acele oua eclozeaza crasa ignoranta.
Lucian Ciuchita in cadrul emisiunii- Citadela Scriitorilor, alaturi de un invitat
Am inteles ca ati primit mai multa recunoastere din strainatate decat din tara natala, pentru genul de literatura scrisa pe care o promovati.
Carei conjuncturi se datoreaza aceasta situatie care pare a fi la prima vedere inexplicabila?
Incepand cu anul 2019 si pana in prezent, am publicat la o editura pariziana romanul „L’Ile du Purgatoire”, un volum de povestiri filozofice, “ La constellation des papillons blancs”, iar in acest an, romanul de aventuri “ Le peloton des niais”. Mai am si alte manuscrise pe care intentionez sa le trimit editurii pariziene, in cursul anului viitor.
Editura pariziana se ocupa de promovarea cartilor mele in toate tarile francofone, dar si in Japonia. Volumele se gasesc pe Amazon, in librariile din Franta, Belgia, Elvetia, Canada etc. De asemenea, am participat cu romanul “L’Ile du Purgatoire”, la Salonul de carte de la Paris si Salonul de carte de la Montreal, Canada, in 2019. Din nefericire, editurile din Romania se implica prea putin in promovarea autorilor romani in strainatate. Iar ICR-ul promoveaza numai ”scriitorii de curte” si pe cei agreati de gastile literare, ca nu pot sa denumesc altfel grupurile de critici literari. Oricum, nu sunt scriitori valorosi, chiar daca se lauda cu multe premii pentru creatiile lor. Premiile literare in Romania sunt ca doctoratele politicienilor! Din pacate, noi, cei care avem coloana vertebrala, ne promovam singuri.
In anul 2019, dupa lungi incercari cu agenti literari si edituri din strainatate ( in special din Londra), am ajuns la editura pariziana, care mi-a acceptat imediat manuscrisul, “L’Ile du Purgatoire”, editorii fiind foarte incantati de acest roman.
“Imaginatia nu-i lipseste niciodata autorului care ne incita cu pasiune in acest roman abundent. Cititorul este de fapt antrenat imediat intr-o serie de aventuri uluitoare, unde stiinta, filosofia si literatura de anticipatie sunt amestecate cu abilitate , toate intr-o poveste de dragoste frumoasa.” Edilivre Aparis.
Categoric interesul pentru lectura al cititorilor din Franta si tarile francofone este mult mai mare decat al cititorilor romani.
Eu ma consider un scriitor fericit, chiar daca nu sunt recunoscut in Romania, in momentul de fata. Odata ce am primit recunoasterea, ca scriitor francez, cu 3 romane publicate in Franta, ma consider un om implinit. Imi doresc ca unul dintre romane sa fie ecranizat. In fine, am unul ecranizat la Hollywood, dar…
Paralel cu cariera scriitoriceasca, ati avut si o cariera in televiziune si totodata o activitate in presa scrisa, ceea ce este admirabil.
Care a fost rolul dumneavoastra in peisajul televiziunii si ce model jurnalistic ati urmat in presa scrisa?
Am lucrat 10 ani la TVR (1990-2000) si am fost mai intai reporter, apoi redactor si realizator de emisiuni. Cred ca au fost cei mai frumosi ani din viata mea…Exuberanta tineretii si dorinta de a schimba lumea in bine, s-au impletit admirabil si au lasat cateva urme in cariera mea de televiziune. Spre a intelege mai bine situatia, trebuie sa nu uitam un „amanunt” cat se poate de important, pe atunci nu exista decat o televiziune: TVR1… celelalte posturi Tv aparand mai tarziu, dupa 1995. Adica, daca stai cum vrei, drept sau stramb, culcat, in picioare sau asezat pe scaun, dar judeci drept, timp de 5 ani, oricat as incerca sa fiu de modest, eu, am fost regele stirilor privind activitatea Ministerului de Interne si, in mod special, reportajele legate de realizarile politiei.
Am invatat meseria de ”stirist” de la profesionisti: Victor Ionescu, Paul Soloc, Cornelius Rosiianu, George Marinescu, Petre Popescu, Florin Mitu, Nicolae Melinescu. Trecut-au anii. La „ora bilantului” aveam la activ peste 1000 de reportaje si zeci de emisiuni cu si despre Politie: inventasem emisiunile „Politia in actiune” si „Politia in alerta”; am realizat si prezentat o buna perioada de timp emisiunea „Lege si faradelege”; o data pe luna emisiunea „Transfocator”; apoi am fost invitat saptamanal la doua emisiuni matinale, „Buna dimineata”, una prezentata de Laura Dragomir si alta de actorii Diana Lupescu si Mircea Diaconu – unde aveam o rubrica dedicata Politiei; la orele cele mai tarzii am colaborat cu Petre Magdin, la „Intalnirea de la miezul noptii”…la toate acestea trebuie sa adaugam reportajele aproape zilnice de la „Actualitati”.
In ultimii ani am publicat aproape 100 de articole in Certitudinea, unde detin rubrica Monada Ratiunii. Am avut profesori buni, dar mi-am creat un stil propriu…
Romanul dumneavoastra Insula Purgatoriului a facut scenariul unui film foarte cunoscut de la Hollywood, ( Escape Plan) insa fara ca sa vi se recunoasca dreptul de autor asupra acestui scenariu.
Cum ati primit aceasta veste neplacuta si ce demersuri ati facut pentru a recapata dreptul asupra actului de creatie care va apartine?
Actiunea mea in instanta impotriva celor 5 mari case de productie hollywoodiene, reprezinta pentru mine o experienta dureroasa si traumatizanta. De doi ani, de cand procesul s-a incheiat, din pacate, fara recunoasterea dreptului meu de autor, incerc sa uit aceasta experienta trista, si sa-mi continui activitatea literara. Dar…, orice trauma lasa o amprenta tenebroasa in suflet, iar ranile produse la un moment dat in viata, nu se pot vindeca niciodata.
Cand lupti pentru adevar, de fapt lupti pentru dreptate, si, daca pierzi aceasta confruntare, inseamna ca ipocrizia a invins.
Din pacate, in aceasta lupta am fost aproape singur. Cu sotia mea si cativa prieteni avocati, m-am reprezentat singur in fata instantei de judecata, am fost umilit de semenii mei, care, in loc sa sustina un cineast roman, spuneau ca producatorii de la Hollywood nu ar fi capabili sa faca asa ceva. Notabil este ca, pe perioada derularii procesului meu ( 7 ani!), in SUA existau peste 50 de cazuri de plagiat, toate fiind castigate de producatorii de la Hollywood. De ce ? Pentru ca si instantele din Romania s-au aliniat analizei incalcarii dreptului de autor in functie de procentul copierii efective( asa cum se procedeaza in SUA), si nu al similitudinilor majore care determina incalcarea acestuia, conform legii dreptului de autor din Romania.
Doresc sa subliniez faptul ca UCIN ( Uniunea Cineastilor din Romania) efectuase o expertiza de specialitate, expertii fiind un scenarist si producator de film, si un critic de film, personalitati marcante ale cinematografiei romanesti. Aceasta expertiza a fost finalizata de experti inainte de a-i chema in judecata pe producatorii americani, fiind o proba indubitabila a incalcarii dreptului meu de autor.
Filmului „ Escape Plan”- lansat in anul 2013, finantat de mari producatori de la Hollywood, avandu-i in rolurile principale pe Arnold Schwarzenegger si Sylvester Stallone, s-a realizat prin adaptarea scenariului scris de mine, „ Prizonierii Apelor”, in anul 2012. Am aflat de la un prieten, caruia ii povestisem scenariul meu, imediat dupa ce acesta vazuse filmul Escape plan, la cinematograf. M-a sunat imediat, spunandu-mi ca scenariul meu se regaseste in acest film. In anul 2012, eu scrisesem acest scenariu pentru un regizor roman, cu relatii in lumea producatorilor de film din America. Intrucat, dupa intoarcerea din SUA, regizorul Ion Ionescu imi spusese ca anumiti producatori americani au fost interesati de scenariul meu, dar nu aveau fondurile necesare pentru finantarea acestui film, am inceput sa scriu romanul „ „Insula Purgatoriului”, care era finalizat cand am aflat de adaptarea scenariului meu in filmul „Escape plan”. Romanului „L’Ile du Purgatoire” a facut inconjurul lumii si se bucura de aprecierea cititorilor din tarile francofone. Si, chiar daca dreptul de autor al scenariului meu a fost incalcat, marea mea bucurie este ca acest roman este promovat in strainatate.
Printre altele, ati avut o colaborare si cu SPP( Serviciul Protectie si Paza).
Doriti sa ne vorbiti despre acest aspect al carierei dumneavoastra?
Am fost ofiter superior la Serviciul de Protectie si Paza, in anii 2000. Mai intai am fost consilier pe probleme de imagine al directorului SPP, apoi am lucrat in sectiunea de protectie fizica si informativa a presedintelui Romaniei.
A fost o experienta inedita care m-a ajutat mai tarziu la scrierea unor romane si scenarii de film.
Ce parere aveti despre Mircea Cartarescu si alti scriitori romani de succes care promoveaza un gen literar de proasta calitate?
Creatia cartaresciana intre schizofrenie si pornografie…”Mult zgomot pentru nimic”. Incerc un exercitiu literar pentru cei care vor sa sara cu prajina direct in „Nobelul” pentru literatura.
Un experiment literar cu doua personaje centrale, fiecare fiind reprezentantul unei idei. Unul este mai talentat si reprezinta liderul autentic, cu solutii si reale posibilitati, iar celalalt este mai aplecat spre latura superficiala, specifica lipsei de valoare si care, desigur, este acceptata de cei multi. Este trendul impus de globalism, chiar sustinut cu bani multi…„Cavalerii mesei patrate”, asa cum le este si judecata, cand patrata cand in colturi, pare a fi o piesa de teatru…pe ai carei protagonisti ii veti descoperi singuri… sunt in mare voga acum.
Ce stiu sa scrie cei ”patru cavaleri ai Apocalipsei culturii romane”?
Liiceanu, Plesu, Cartarescu, Patapievici.
Numai compilatii, scurte analize literare, comentarii, evocari cu tenta filozofica, critica si aprecieri fara fond, pilde ortodoxe si…cam atat!
Literatura de duzina care abunda in librarii este rodul lipsei de respect fata de cititori si o grava ofensa la inteligenta noastra si tare ma tem ca mai repede am sa vad o maimuta facand focul decat pe cei in cauza, sa-si ceara scuze pentru dezastrul pe care-l produc!
Cartarescu se bucura de aprecierea cititorilor care sunt impresionati (manipulati) de premiile cumparate, care au ochelari speciali de citit delirul oniric al condeierului iubit si promovat de Sistem. Da, pentru ca nu este nici romancier, nici poet…De dialoguri nu mai vorbesc…Zero. Pentru mine nu este decat un dadaist intarziat promovat cu bani grei de Sistem. Ma tot intreb cine il propune la premiul Nobel pentru literatura? Manolescu?? Nu ar trebui o comisie formata din cei mai puternici scriitori?
Se impune o „asanare” a acestor rauri insalubre de creatii asa-zis literare. Dar cine s-o faca?
In vremuri apuse, exista o regula foarte practica, dupa fiecare competitie literara, infrantul era obligat sa-si stearga creatiile cu propria limba, pentru a nu perpetua literatura fara valoare.
Aplicam acea regula sau continuam sa acceptam „acromegalia” literaturii de duzina? Vorba lui Salieri: ”Mediocritate te absolv”…
Va prezint o pagina de literatura autentica scrisa de mine. Lectia de literatura.
”Ploaia rece biciuia cu aceeasi suparare si tarmul, intesat de dughene, buticuri, carciumi, si marea nisipoasa – de fapt agitatul Canal al Manecii – La Manche – plin de ambarcatiuni mai mici sau mai mari care isi cautau disperate salvarea in golful protejat de valurile amenintatoare.
Pescarii injurau de mama focului vantul care le alunga pestii, capitanii vaselor de croaziera blestemau toti zeii care se unisera impotriva Normandiei, turistii disparusera ca iepurii din fata vanatorului.
Prapad!
Putinii trecatori siliti sa renunte la un adapost caldut se ascundeau sub umbrele uriase care, daca nu le scapau hainele de o imbibare rapida, le salvau macar obrajii de o plezneala zdravana.
Curand frigul transforma ploaia in lapovita si caldaramul deveni alunecos.
Pictorii, care isi aveau „cuibul” in spatele marelui fort construit de Vauban pentru a proteja coasta de atacurile piratilor isi ascundeau, cu o iuteala si o indemanare deprinse in timp, uleiurile, guasele si pensulele incleiate de te miri ce amestecuri, doar de ei stiute.
Sub corturile de ieniceri puturosi, prin care apa se strecura nestingherita, cutiile din lemn de nuc afumat isi trosneau balamalele neunse din timpuri imemorabile cu icnete prelungi, care aminteau de vaietele matelotilor rapusi de pumnale vrajmase. Ascundeau in burtile lor lacome schite, planuri, contururi vagi de peisaje mirifice, ba chiar si picturi terminate, unele inramate, altele nu, gata de a fi oferite intaiului turist… la un pret care sa le asigure un pranz generos.
Ochii ageri, montati parca de maestri giuvaergii din Anvers ori Amsterdam, deasupra unor barbi rosiatice, identice cu ale banditilor din Levant, vegheau nasuri coroiate, cu nari largi, in care puteau incapea, fara efort, mici scoici marmorate.
Din cand in cand, se uitau spre cerul deja plumburiu, incercand sa afle daca soarele va birui in lupta cu ninsoarea. Apoi, pleoapele cadeau triste peste sperantele stinse, anuntand verdictul:”Va ninge si va fi zapada groasa! ”.
Cu regret, isi strangeau uneltele, inghiteau ultimele picaturi de Calvados si porneau cu pas sovaitor spre birturile ori cafenelele unde, cu putinii bani agonisiti sau chiar pe datorie, isi puteau astampara foamea.
Unii, in ale caror buzunare zornaiau ceva mai multi banuti, cutezau sa se indrepte spre „Hotel France et Chateaubriand”, unde batranul lor prieten Didier nu le-ar fi refuzat, pentru nimic in lume, un ceai cald – „made in Shenzhen-China” si un croissant cu cea mai buna cacao –adusa din „Tarile de Jos”, parandu-le blasfemie sa-i spuna, brutal, „cacao olandeza”.
De fapt, cei mai multi scoteau pe furis cate o bagheta „umpluta” cu salam ieftin si cateva frunze de salata, dupa care isi permiteau sau, cum spuneau ei, se „delectau” cu o bere la doza, de 60-70 de eurocenti, iar apoi se intorceau in adaposturile lor efemere, stiind ca, indiferent de vreme, nu exista o zi fara turisti in Saint-Malo.
Corsarii nu mai ingrozeau, ci atrageau… nu mai erau ocoliti cu teama, ca in vremurile povestite de Joseph Conrad, ci cautati cu aviditate de copii si adulti, deopotriva.
Magazine pline de sabii incovoiate, muschete cu tevile mai largi decat burlanele caselor, fesuri si esarfe, coifuri crapate si tunici roase de vreme, bandane menite sa ascunda vreun ochi pierdut in crancene abordaje, barbi false, si cate altele, care faceau parte din „recuzita” obligatorie a unui pirat veritabil!
Printre magazine, pe strazi ori pe trotuare, ba chiar si pe plajele acum pustii, clovni, acrobati, muzicanti cu instrumente ciudate, imprumutate parca de la menestrelii de altadata, „statui” miscatoare si cersetori care simulau infirmitati, demne de supravietuitorii de la Hirosima, alcatuiau din Saint-Malo un iarmaroc superb, in care istoria si traditia impleteau cununa stralucitoare cu prezentul si diversitatea”. ( frag. roman de Lucian Ciuchita)
Pareti genul de persoana care nu este dispusa sa faca compromisuri in cariera.
Ce principii va determina sa manifestati opozitie fata de unele standarde impuse pentru a dobandi succesul?
Nu imi plac compromisurile, am fost educat sa inteleg ce inseamna onoarea, demnitatea, onestitatea, curajul. Imi place sa ma consider unul dintre acei oameni care iubesc Adevarul, Dreptatea si nu as evita niciodata sa lupt pentru aceste principii. Din pacate, in secolul XXI, virtutile aproape au disparut, demnitatea s-a transformat in umilinta, onoarea in tradare, adevarul in minciuna…
Succesul este efemer, la fel si teoriile actuale cu privire la dobandirea lui. Exista un trend in momentul de fata, cel putin in lumea literara, conform caruia, unii scriitori au devenit celebri peste noapte, scriind un singur roman. Evident, aceste succese rapide sunt rodul unor manipulari in spatele cortinei, in functie de interese.
Timpul ne va arata ca succesul obtinut prin compromisuri nu dureaza, daca nu esti inzestrat cu talent. Sa ne amintim ca in trecut, marii scriitori sau pictori, nu si-au primit aprecierea maiestriei lor cat au fost in viata, au fost recunoscuti dupa foarte multi ani de la trecerea lor in nefiinta. Dar au ramas nemuritori.
Traiesc cu speranta ca lumea isi va schimba infatisarea dezagreabila, atrasa de urat si lipsa de valoare, si va descoperi arta frumosului, care te inalta si te face fericit.
Cum priviti dumneavoastra viitorul Romaniei din punct de vedere social si politic?
ARTA reprezinta un mod unic si liber de exprimare al artistului. Acest drept nu ar trebui suprimat, deoarece, prin aceasta atitudine, artistul nu mai poate exista. Talentul nu se dobandeste, te nasti cu el. Din pacate, mediocritatea a inceput sa inlocuiasca genialitatea, prin promovarea unor asa-zisi autori fara har. Din acest motiv, consider ca un scriitor nu trebuie sa se implice in politica, sau sa faca parte dintr-un partid. Arta si politica sunt doua notiuni contradictorii.
Eu am ales sa traiesc in lumea artistica, departe de furtunile politice. In urma cu mai multi ani am citit romanul „ Pestele in apa”, de Mario Vargas Llosa, unde, renumitul scriitor peruan ne prezinta un adevarat film al trairilor sale, aventura sa politica de la inceputul anilor ’80, descrisa cu multa sinceritate, dar si momentul cand Vargas Llosa candideaza la presedintia tarii, in 1990, alegeri soldate cu infrangerea sa. Titlul, foarte sugestiv si bine ales, m-a facut sa inteleg ca asa cum pestele poate supravietui numai in apa, asa si scriitorul poate trai numai in mijlocul creatiilor sale.
Ce pasiuni aveti in afara de cele deja cunoscute de public?
Pasiunea mea este si va fi literatura.
Interviu realizat de Andreea Arsene
Adauga comentariu