Home » Etapa de Cupa Mondiala la gimnastica aerobica, transmisa in direct de TVR 1
Comunicate Sport

Etapa de Cupa Mondiala la gimnastica aerobica, transmisa in direct de TVR 1

13-15 octombrie este weekend-ul gimnasticii aerobice, la Sala Polivalenta din Bucuresti. 12 sportivi romani in concurs! TVR 1 transmite in direct duminica, 15 octombrie, incepand cu ora 14:30, finalele la individual masculin, individual feminin, perechi, trio, grup si aerobic dans, cu festivitatile de premiere aferente.

„Regalul gimnasticii romanesti” continua la Sala Polivalenta din Bucuresti. 185 de sportivi din 21 tari vor concura in perioada 13-15 octombrie la etapa de Cupa Mondiala la gimnastica aerobica – „RomGym Trophy” aerobic FIG World Cup 2023. Etapa se desfasoara pe parcursul a trei zile – vineri, sambata si duminica, iar TVR 1 transmite in direct duminica, 15 octombrie, timp de peste 4 ore, finalele la individual masculin, individual feminin, perechi, trio, grup si aerobic dans, cu festivitatile de premiere aferente.

Au confirmat participarea delegatii de pe 5 continente: Australia, Azerbaidjan, Bulgaria, China, Cehia, Finlanda, Franta, Grecia, India, Italia, Mexic, Noua Zeelanda, Portugalia, Peru, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria si Romania.

Daria Mihaiu, Claudia Ristea, Sandra Dinca, Larisa Suiu, Miruna Iordache, David Gavrilovici, Daniel Tavoc, Darius Branda, Leonard Manta, Antonio Surdu, Vladut Popa, Madalin Boldea vor concura pentru Romania la etapa de cupa mondiala de la Bucuresti. David Gavrilovici si Daniel Tavoc sunt campioni mondiali in 2021.

Dupa Campionatele Europene din 2011 de la Bucuresti, etapele de Cupa Mondiala din 2001 (Bucuresti) si 2013 (Timisoara), concursul de la mijloc de octombrie este a 4-a competitie internationala de gimnastica aerobica organizata in Romania. Este, de asemenea, a patra competitie de gimnastica aerobica pe care o transmite Televiziunea Romana.

La evenimentul organizat la Sala Polivalenta din Bucuresti de Federatia Romana de Gimnastica, Primaria Municipiului Bucuresti si Directia Cultura, Invatamant, Turism din cadrul Primariei Capitalei, intrarea spectatorilor este libera. Pentru cei care nu ajung la Sala Polivalenta, programul transmisiunilor directe este urmatorul:

Gimnastica aerobica – Cupa Mondiala. Romgym Trophy 2023, in direct la TVR 1, duminica, 15 octombrie:

14:25 – 14:58 Finala individual masculin

14:58 – 15:30 Finala individual feminin

15:33 – 15:58 Finala perechi

16:00 – 16:10 Festivitate de premiere

16:40 – 17:10 Finala trio

17:15 – 17:45 Finala grup

17:50 – 18:08 Finala aerobic dans

18:10 – 18:45 Festivitate de premiere.

Comentator: Monica Bucur

https://artpres.ro/wp-content/uploads/2023/10/Repetitii.jpeg