Explicatiile psihologului Andra Tanasescu:Suferim pentru ca nu punem corect intrebari celor din jur
Cele mai multe conflicte apar pentru ca ne grabim sa presupunem si sa tragem concluzii. Suntem grabiti sa dam un raspuns, sa incheiem orice conversatie. Ne suparam pe ceilalti dar nu spunem ce ne doare iar ei nu intreaba.
Potrivit psihologului Andra Tanasescu, vicepresedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica (INLPSI), cei mai multi dintre noi facem aceasta greseala si apoi suntem surprinsi ca relatiile noastre se strica. “Suntem furiosi, frustrati si ne simtim neintelesi atunci cand celalalt incepe sa ne evite. Cu toate astea, nu recurgem la cea mai simpla abordare: sa punem intrebari. Arta intrebarilor este atat simpla cat si o capodopera. Ca terapeut si coach ma bazez pe intrebarile potrivite pentru a scoate la suprafata raspunsurile care duc la constientizare si vindecare. Intrebarile pot fi sacaitoare sau pot deschide noi orizonturi – totul tine de puterea intrebarii pe care o alegi. Poti intreba incontinuu „De ce?” sau poti alege sa intrebi „Cum ai ajuns la concluzia asta?”, „Ce te-a facut sa simti asta?” si sa obtii mai multe informatii care te ajuta sa intelegi cat mai clar mesajul celuilalt. Totul vine din lumea interioara a fiecaruia dintre noi. Oricat am avea impresia ca aceste lumi sunt la fel si ca toti gandesc ca noi, nu este asa”, explica psihologul Andra Tanasescu.
Avem filtre diferite iar intrebarile corect puse unesc oamenii
Totodata, specialistul afirma ca fiecare om in parte interpreteaza lumea din jurul lui prin propriile filtre si ii da o alta semnificatie decat a noastra. Astfel, daca presupunem ca am inteles fara sa fi pus intrebarile de lamurire si fara sa ne asiguram ca am inteles corect mesajul transmis, este cea mai mare greseala pe care o putem face in comunicare.
“In loc sa intrerupem partenerul de conversatie, ce ar fi sa ascultam activ, cu dorinta reala de a intelege perspectiva celuilalt? Facand asta, cu intrebarile corecte, ne largim orizonturile personale si ne asiguram o fundatie mult mai stabila in relatiile cu cei din jurul nostru. Cand cineva e suparat, intreaba: „ce s-a intamplat?”, „pot face ceva pentru tine?”, „ai nevoie de ceva?”. Cand cineva e furios: „ce te-a infuriat?”, „din ce motiv?”, „s-a mai intamplat?”, „are legatura cu tine?”. Cand cineva nu-ti mai vorbeste: „am gresit cu ceva?”, „ce am facut?”, „cum pot repara?”. Apoi observa dinamica noua dintre voi si modul in care se recladesc bazele relatiei voastre”, conchide psihologul Andra Tanasescu, vicepresedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica (INLPSI).
Andra Tanasescu, vicepresedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP si Consultant Panorama Sociala. A urmat studiile in psihologie, cu specializari in terapia de cuplu si familie, dans terapie, somato-terapie, NLP si lucrul cu proiectiile sinelui. Si-a propus ca prin ceea ce face sa aduca in viata fiecarei persoane cu care lucreaza un plus de constientizare, cunoastere si incredere in propriile forte. Obiectivul ei este sa ofere cat mai multe din experienta ei, atat personala cat si profesionala, astfel incat sa produca schimbari semnificative in vietile celorlalti.
Adauga comentariu