Comunicate

Dupa 12 ani de pauza, din nou pe scena… „Vedeta populara” ii poate implini visul

Cu noi povesti de viata, dar, mai ales, cu cantec si multa bucurie, Iuliana Tudor ne asteapta la „Vedeta populara” duminica, 21 mai, de la ora 21.00, la TVR 1.

Are ca hobby… contabilitatea. O studiaza, asadar, pentru a-si asigura un… plan B. Ghidandu-se dupa motto-ul „Nimeni ca mine si nici eu ca altul”, tanara suceveanca isi doreste ca, peste ani, sa auda oamenii spunand despre ea: „da, o cunosc pe fata asta”. Pana atunci, vine sa convinga juriul „Vedeta populara” ca a ales bine urmandu-si marea pasiune, folclorul. Pe 21 mai, de la ora 21.00, Iuliana Tudor ne asteapta la TVR 1, la cea de-a sasea intalnire din acest sezon cu „Vedeta populara”.

Concurenta este mare, insa. Doi tineri inscrisi la licee cu profil muzical sunt cel putin la fel de hotarati sa obtina mult ravnitul loc in semifinala: un baiat din Prahova care nu se desparte naiul lui si o tanara din Gorj a carei mama, plecata la munca in Anglia, a auzit-o cantand doar de doua ori in ultimii 11 ani…

Tot pe scena „Vedeta populara” urca duminica si o viitoare medicinista de pe Valea Tarnavelor. La doar 16 ani, face deja voluntariat si planuieste un concert caritabil in Blaj, unde va canta, desigur, muzica populara.

Bacauanul care da proba talentului in editia din aceasta saptamana a emisiunii avea exact jumatatea varstei de acum cand a debutat, tot la Televiziunea Romana. Au trecut insa 12 ani de cand nu a mai urcat pe o scena. O face pe 21 mai, la indemnul sotiei, politista de meserie. Daca-i ordin, cu placere!…

Concurenti talentati, din toate zonele tarii, se vor intrece, asadar, la „Vedeta populara” si in aceasta duminica. Cel mai bun va merge direct in semifinala. Ocupantul locului doi are si el, in acest sezon, o noua sansa de a se califica in etapa urmatoare, prin tragere la sorti. Pana atunci, Niculina Stoican, Cornelia Rednic, Elise Stan, Grigore Lese si Bogdan Mihai Simion vor analiza atent fiecare artist in parte. Iar Orchestra Rapsodia Bihoreana, dirijor profesor Liviu Butiu, acompaniaza toate momentele muzicale ale serii.

„Duminica seara, toata Romania e populara”, ne asigura, ca de obicei, Iuliana Tudor, asteptandu-ne la o noua editie „Vedeta populara”, cu ale sale cantece si traditii ce spun istoria acestui desavarsiti si cu povesti emotionante. Sezonul 9 al emisiunii realizate de Iuliana Tudor se vede la TVR 1 in fiecare duminica, de la ora 21.00. „Vedeta populara” se difuzeaza simultan si la TVR Moldova si TVR International.​