Cazuri umanitare Comunicate

Festivalul Regal de Opera “Virginia Zeani” se implica in campania de strangere de fonduri pentru reconstruirea Filarmonicii de la Chisinau

Continuand o traditie a relatiilor de excelenta, Festivalul Regal de Opera “Virginia Zeani” devine, incepand de anul acesta, partener in Romania al Filarmonicii de la Chisinau, colaborare care, pe langa obiectivele artistice, vizeaza campania de strangere de fonduri pentru reconstructia centrului cultural basarabean, partial distrus de un incediu in luna septembrie, 2020.

„Festivalul de Opera Virginia Zeani si-a asumat, prin semnarea unui acord, rolul de partener si mediator in campania de strangere de fonduri pentru reconstruirea Filarmonicii din Chisinau. Suntem alaturi de autoritati, de muzicieni si de publicul basarabean. Au pierdut un centru cu imensa valoare simbolica. Este o drama care are un impact major asupra tuturor. Pe langa simpatia pe care i-o datoram unei comunitati care si-a pierdut filarmonica, pentru restaurarea acestui pretios edificiu, ajutorul necesar este acum unul concret. Contam pe sprijinul tuturor organizatiilor publice si private in acest demers nobil de ajutorare a fratilor nostri din Republica Moldova”.

Marian Jurgiu,
Directorul Festivalului Regal
de Opera “Virginia Zeani”

“Casa Filarmonicii, o cladire emblematica a orasului Chisinau si un centru cultural cu prestigiu si traditie, se afla de cateva luni intr-un minutios proces de evaluare si examinare, in timp ce muzicienii, care nu au oprit in niciun moment munca de creatie, repeta si canta in exil, in spatii de imprumut. Acestea sunt primitoare si confortabile, insa ne-a ramas dorul de atmosfera de acasa, alaturi de dorinta de a avea un centru dedicat, care sa ne dea siguranta si sa ne inspire, astfel incat sa ne putem asuma pe deplin rolul in sistemul cultural intern si international. Daca vom merge impreuna, daca vom fi toti impreuna, intr-o zi, in curand, in sala noastra de concerte vor rasuna iar aplauze. Ne-am propus sa facem o campanie activa pentru colectarea fondurilor necesare reconstructiei, alaturi de iubitorii muzicii culte din Republica Moldova si din diaspora si alaturi de parteneri de incredere la nivel european si international. Festivalul Regal de Opera “Virginia Zeani”, prieten cu traditie, ne este alaturi in acest demers, urmand sa dezvoltam impreuna proiecte in masura sa le vorbeasca despre importanta institutiei noastre celor care au gust pentru frumos si disponibilitatea sa ajute. In curand, evaluarea va fi finalizata, va fi intocmit caietul de sarcini si vom putea spune care sunt fondurile totale necesare acestui proiect. Ne unim fortele pentru a salva un centru de excelenta, perpetuand, astfel, spiritul nobil si inaltele aspiratii despre care vorbeste, de altfel, intregul parcurs profesional al dnei Virginia Zeani”.

Svetlana Bivol
Director General al Filarmonicii „Serghei Lunchevici”
Chisinau

VIDEO: Impreuna Renastem – proiect de sprijin al Festivalului Regal de Opera “Virginia Zeani” pentru reconstruirea “Filarmonicii Serghei Lunchevici” din Chisinau

O editie speciala a Festivalului Regal de Opera “Virginia Zeani” va avea loc, in perioada 20-22 august, in spatii publice si centre culturale din Targu Mures. Organizat de Asociatia “Together on Top”, in parteneriat cu Asociatia “Hai la sat”, Primaria din Targu Mures, Institutia Prefectului – Judetul Mures si Consiliul Judetean Mures, Festivalul Regal de Opera “Virginia Zeani” este o reverenta adusa Virginiei Zeani, una dintre marile soprane ale lumii, care s-a nascut in Transilvania.

Festivalul Regal de Opera “Virginia Zeani”

https://virginiazeanifestival.com

Organizat de Asociatia “Together on Top”, in parteneriat cu TVR, Sabion, Asociatia Culturala “Hai in sat”, Institutia Prefectului – Judetul Mures, Consiliul Judetean Mures, Primaria din Targu Mures si Electrecord

Coproducatori: TVR, Radio Romania Muzical

Parteneri Media: AGERPRES, Radio Romania Cultural, Radio Romania International, Radio Mures, Uniunea Ziaristilor din Romania, Ziarul Metropolis, Modernism.ro, Radio Classic, Zile si Nopti, Cuvantul Liber, Spotmedia, Népújsag, Szabadsag, Cluj Today, Transylvania Today, Up News, BuzzNews, Via Cluj TV, Cluj Insider, Transversum Media Trade, Székelyhon, Krónika, Radio GaGa, Zi de Zi, Stirile Transilvaniei