Home » Fiu de fierar, in duet cu Viorica din Clejani la „Vedeta populara”!
Comunicate

Fiu de fierar, in duet cu Viorica din Clejani la „Vedeta populara”!

Iuliana Tudor ne asteapta pe 16 mai, de la ora 21:00, la TVR 1, cand alti cinci concurenti intra in cursa la cel mai iubit talent-show de folclor.

Expresia „bate fierul cat e cald” are, pentru giurgiuveanul care va urca pe scena „Vedeta populara” in aceasta duminica, o conotatie mult mai practica. Bunicul sau a fost fierar. Tatal sau a fost fierar. El… ar fi fost, cel mai probabil, tot fierar, daca atelajele trase de cai din sat nu ar fi fost inlocuite, dupa Revolutie, de masini luxoase. Asadar, a ales sa-si urmeze cealalta chemare – a muzicii. Norocul ii este asigurat de sutele de potcoave faurite de ai lui de-a lungul vremii, astfel ca nu a fost o problema ca cea pe care o admira nespus, celebra lautareasa Viorica de la Clejani, sa i se alature la proba de duet din concurs. Vom vedea insa daca aceasta va fi de ajuns pentru a-l ajuta sa-si surclaseze concurentele si a-l propulsa in semifinala. Zarurile se arunca pe 16 mai, de la ora 21.00, cand Iuliana Tudor ne asteapta din nou la „Vedeta populara”, la TVR 1.

In aceeasi emisiune avem dovada faptului ca nu toate iubitele de fotbalisti isi doresc excursii scumpe, botox si bolizi de lux. Tanara aradeanca pe care o vom cunoaste se caracterizeaza ca fiind o fata modesta, de la tara, care isi ajuta parintii si pe care o fac fericita lucrurile mici. Viseaza sa cante si sa fie dascal de muzica. Iubitul ei, fotbalist la un club din Pitesti, ii va tine pumnii stransi sa impresioneze juriul „Vedeta populara”.

Un singur concurent se poate califica, insa, in semifinala celui mai iubit talent-show de folclor. La asta spera si o adolescenta din Ialomita, care se pregateste pentru o cariera de… dirijor de orchestra. Ambitia si hotararea au ajutat-o pana acum sa invinga dificultatile vietii. Vom vedea daca va reusi sa treaca mai departe si in aceasta competitie.

Sa cosi o ie e o adevarata aventura. Putine romance se pot mandri cu aceasta realizare. In varsta de 18 ani, concurenta din Mehedinti de duminica seara se lauda deja cu trei ii cusute de ea! Si ea intra in cursa pentru semifinala „Vedeta populara” si premiul de 100.000 de lei.
Cea mai tanara concurenta a editiei este o bihoreanca de numai 16 ani, care va puncta in fata juriului cu o doina compusa chiar de ea.
La aceasta editie „Vedeta populara”, artistii se vor bucura de acompaniamentul Orchestrei Ansamblului Cindrelul Junii Sibiului, dirijor Gabriel Popescu, manager Silvia Macrea. Spectacolul prezentat de Iuliana Tudor se vede pe 16 mai, de la ora 21:00, la TVR 1, fiind preluat simultan si la TVRi si TVR Moldova.