Home » „Gala umorului” revine cu un nou sezon la TVR 1
Comunicate

„Gala umorului” revine cu un nou sezon la TVR 1

Pe langa momentele antologice realizate in studiourile Televiziunii Romane cu multi ani in urma de maestrii Generatiei de Aur a comediei romanesti, „Gala umorului” ne aduce si 11 scenete in premiera. Noul sezon se vede la TVR 1 vinerea, ora 21.00. Din 24 martie.

Marii actori ai Generatiei de Aur in scheciuri celebre, momente si schite comice, dar si scenete in premiera cu actori pe care ii aplaudam pe scenele teatrelor ne vor tine companie in fiecare vineri seara, de la ora 21.00, la TVR 1. Emisiunea „Gala umorului” revine, dupa aproape 7 ani, la TVR 1, postul unde a debutat in martie 2014. Gazdele noului sezon vor fi actorul Dragos Huluba si noua sa partenera de prezentare, actrita Mirela Zeta.

https://artpres.ro/wp-content/uploads/2023/03/Mirela-si-Dragos.jpg

Dupa aproape 10 ani de difuzari neintrerupte in grilele de programe ale Televiziunii Romane, ajunsi deja la sezonul 19, realizatorii „Galei umorului” le propun telespectatorilor si pentru aceasta primavara 11 episoade pline de umor de calitate. Pe langa momentele antologice realizate in studiourile Televiziunii Romane cu multi ani in urma, de maestrii Generatiei de Aur ai comediei romanesti, ne vom delecta si cu 11 scenete in premiera, din a caror distributie fac parte actorii Dorel Visan, Mirela Zeta, Dragos Huluba, Tania Popa, Marius Rizea, Adrian Ciobanu si Silviu Debu.

„Pentru fiecare editie in parte am pregatit surprize comice care, suntem siguri, vor face deliciul publicului telespectator de toate varstele. Astfel, prin maiestria inegalabilior Amza Pellea, Dem Radulescu, Jean Constantin, Puiu Calinescu, Octavian Cotescu, Stela Popescu, Toma Caragiu si alte nume mari ale comediei, vom savura portii consistente de haz si voie buna, in fiecare vineri seara, de la ora 21.00, la TVR 1″, ne invita Cosmin Dumitru, producatorul „Galei umorului”.

De-a lungul celor optsprezece sezoane difuzate pana acum, Dragos Huluba le-a avut partenere de prezentare pe actritele Diana Cavallioti si Corina Danila, dar si pe prezentatoarea Stirilor sportive de la TVR, Eda Marcus. Incepand cu aceasta primavara, lui Dragos Huluba i se alatura Mirela Zeta, ambii facand parte din colectivul actorilor Teatrului de Comedie din Bucuresti.

Colaborarea Mirelei Zeta cu Televiziunea Romana a inceput cu mai mult timp in urma, pe vremea cand era studenta la UNATC. „Exista o legatura a mea cu TVR care s-a format in toti acesti ani”, declara actrita. „Cu Mirela Zeta lucrez de mult timp, atat la Teatrul de Comedie, unde suntem colegi, cat si la Gala umorului, unde a fost partenera mea in multe scheciuri. Evident, filmarile au mers foarte bine si sunt sigur ca vom avea un nou sezon foarte reusit”, adauga Dragos Huluba.

„Cred ca o emisiune de umor este necesara in aceste timpuri incarcate de griji. O emisiune care sa ii binedispuna pe telespectatori, poate chiar sa ii faca sa rada, este plusul de care toti avem nevoie”, subliniaza Mirela Zeta.

Pe Mirela Zeta o putem vedea la Teatrul de Comedie in „Spiritul de familie” sau „Seful sectorului suflete”, la Teatrul Metropolis – in piesa „Dragostea dureaza 3 ani”, la Centrul cultural Lumina – in „Liliom”. Si tot la Teatrul de Comedie se pregateste pentru o premiera: piesa „Casatoria”, de Gogol.

Cu actorul Dragos Huluba ne intalnim la Teatrul de Comedie, unde joaca in spectacolele „Bani din cer”, in regia lui Horatiu Malaele, „Don Juan”, regia Andreea si Andrei Grosu, „Arta la domiciliu”, in care detine dubla calitate – de actor si regizor, dar si la TNB, in „A fost odata in Romania” etc. „Acum lucrez la un proiect teatral care sper ca va vedea scena in toamna acestui an, la Teatrul de Comedie. E un spectacol in care voi fi si actor, si regizor si la care tin foarte mult. Nu o sa spun mai multe, dar fiti pe faza in toamna acestui an. Va astept la teatru si, evident, in fata micului ecran, la Gala umorului!

„Stan si Bran la Oficiul Fortelor de Munca”, in primul episod „Gala umorului”

In prima editie a „Galei umorului”, vineri, 24 martie, ora 21.00, la TVR 1 vom putea vedea cateva scheciuri din Arhiva de Aur care nu au mai fost difuzate de cel putin 30 de ani. „Astfel, ne vom bucura de un monolog comic realizat de Grigore Pop, al carui protagonist este Dem Radulescu. Apoi, un scheci din anul 1993, cu Puiu Calinescu si Mihai Stoenescu, un alt moment foarte bun cu Rodica Popescu Bitanescu si Rodica Sanda Tutuianu, dupa un text de Tudor Musatescu, precum si varianta originala a celebrului Cine e Didina?, jucat initial undeva la inceputul anilor ’80, de Stela Popescu si Alexandru Arsinel. Nu in ultimul rand, o vom revedea pe Tamara Buciuceanu Botez interpretand, in stilul sau inconfundabil, un monolog despre gospodine. Tot in prima editie, vom difuza si doua dintre premierele realizate special pentru „Gala umorului”: „Stan si Bran la Oficiul Fortelor de Munca” (cu Dragos Huluba in rolul lui Stan si Marius Rizea, in rolul lui Bran) si „Istoria repovestita” (cu Mirela Zeta si Marius Rizea)”, dezvaluie Cosmin Andrei, producatorul emisiunii „Gala umorului”, de la TVR 1.

https://artpres.ro/wp-content/uploads/2023/03/Istoria-repovestita-2.jpg