Din 21 iunie, la TVR e spectacol. Romania gazduieste, alaturi de Georgia, Campionatul European U21. Timp de trei saptamani, TVR 1, TVR 2 si TVR INFO, dar si platforma tvrplus.ro transmit, in exclusivitate, toate partidele de fotbal ale turneului.
„Vom avea trei saptamani extraordinare, cu meciuri memorabile, vom vedea la lucru cele mai bune echipe de tineret ale Europei si vom tine pumnii baietilor nostri. Turneul ofera biletele pentru JocurileOlimpice de la Paris, deci miza este si mai mare”, anunta Emil Hossu-Longin, unul dintre jurnalistii care se vor afla la microfonul comentatorilor TVR la UEFA EURO U21. Din 21 iunie, Televiziunea Romana devine arena Nationalei de juniori si a adversarilor acesteia in cel mai important campionat al anului. „Tricolorii mici” vor intalni reprezentativa Spaniei chiar in prima zi a competitiei, de la ora 21.45, meci transmis in direct la TVR 1 si comentat de Emil Hossu-Longin si Dragos Bocanaciu.
Pentru Bucuresti, este a doua oara cand primeste echipe nationale importante, dupa turneul final gazduit in 1998. Toate meciurile Romaniei se vor disputa pe Stadionul Steaua, in Bucuresti, dar Capitala mai gazduieste partide de la EURO U21 si pe stadionul din Giulesti. Cluj-Napoca este in premiera pe harta competitiei, punand la dispozitie stadioanele CFR Cluj si Cluj Arena.
„Avem ocazia sa vedem nume mari ale primei generatii de fotbalisti din acest secol, jucatori nascuti dupa 1 ianuarie 2000. Campioana en-titre, Germania, e condusa de Youssoufa Moukoko (Dortmund) si de Josha Vagnoman (Stuttgart). Spania ii aduce la Bucuresti pe Oihan Sancet (Bilbao), Hugo Guillamon (Valencia) si Abel Ruiz (Braga). Italia vine cu Sandro Tonali (Milan), Fabio Miretti (Juventus) si Giorgio Scalvini (Atalanta). Franta ii prezinta pe Amine Gouiri (Rennes), Rayan Cherki (Lyon) si Khephren Thuram (Nice)”, mai explica Emil Hossu-Longin, convins ca meciurile turneului european vor aduce spectacol in teren si pe micul ecran.
Tricolorii fac parte din Grupa B si vor intalni Spania, Ucraina si Croatia. Despre sansele elevilor lui Emil Sandoi sa repete, la acest turneu, performanta de acum 4 ani, din Italia, Cristian Mindru, si el incearca un pronostic: „Echipa e buna si cred ca orice e posibil. Asta si pentru ca intotdeauna turneele finale pentru jucatorii ’mici’ au un soi de imprevizibilitate. Imi doresc ca echipa Romaniei sa ajunga cat mai departe, macar in semifinale, ca sansa jucatorilor acestei generatii sa se faca remarcati. Un European mic e urmarit de foarte multa lume din fotbal, de la antrenori la presedinti sau impresari, si au fost mari jucatori care s-au lansat la asemenea turnee.”
Pe langa intalnirea reprezentativei tarii noastre cu cea a Spaniei, telespectatorii mai pot urmari, tot pe 21 iunie, partidele:
Ucraina – Croatia, transmisiune directa TVR 1, ora 19.00, comentator Narcis Selaru;
Belgia – Regatul Tarilor de Jos, transmisiune directa TVR 2, ora 19.00, comentator Cristian Mindru;
Georgia – Portugalia, transmisiune directa TVR+, ora 19.00 si inregistrare TVR INFO, ora 22.30, comentator Bogdan Tomulica.
Iar de la ora 21.00 si de la 23.50, Costin Desliu ne asteapta la TVR 1, la primele editii speciale „Studio fotbal” dedicate evenimentului.
Cei 23 de jucatori convocati de Emil Sandoi pentru UEFA EURO U21 2023 sunt:
PORTARI: Stefan Tarnovanu(FCSB), Mihai Popa (FC Voluntari), Andrei Gorcea (Universitatea Cluj);
FUNDASI: Bogdan Racovitan (Rakow / Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Victor Dican (FC Botosani), Valentin Ticu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi), Alexandru Pantea (FCSB), Andrei Borza (Farul Constanta);
MIJLOCASI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Dragos Albu (U Craiova 1948), Constantin Grameni (Farul Constanta), Alexandru Isfan (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (Bordeaux / Franta), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Vlad Pop (U Craiova 1948), Octavian Popescu (FCSB), Valentin Mihaila (Parma / Italia), Adrian Mazilu (Farul Constanta);
ATACANTI: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Birligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul Constanta).
Adauga comentariu