Home » Psihologii din Constanta sarbatoresc Ziua Psihologului
Comunicate Psihologie

Psihologii din Constanta sarbatoresc Ziua Psihologului

In data de 25 mai 2024, a avut loc Conferinta Filialei Teritoriale Constanta a Colegiului Psihologilor din Romania, intitulata „Psihologia in context multicultural” – editia a V-a. Evenimentul a fost organizat in colaborare cu Facultatea de Psihologie Stiintele Educatiei din cadrul Universitatii Ovidius din Constanta, care s-a desfasurat in Sala Senatului, reunind peste 250 de profesionisti din domeniul psihologiei.
Deschiderea oficiala a conferintei a avut loc la ora 9.30, in prezenta unor personalitati marcante din domeniu, printre care prof.univ.dr. Mihaela Rus, Presedinte Filiala Constanta CPR, Conf.univ.dr. Raluca Silvia Matei, Prodecan al Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, UOC, Psih. dr. Irina Ermolaev, Coordonator CJRAE Constanta, Mihaela Ristea, Director DGASPC Constanta, si Prof. Loredana Manolache, Inspector general adjunct, ISJ Constanta.
Evenimentul a continuat cu prelegeri sustinute de experti de renume. Prof.univ.dr. Adrian Rosan de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca a abordat tema „Practici parentale si comportamente agresive in tulburarile disruptive, de control al impulsurilor si de comportament – instrumente de evaluare si programe de interventie”. Psiholog Principal Dr. Catalin Luca a prezentat o prelegere despre „Factori de risc in intervievarea copilului victima/martor pentru proceduri judiciare”, iar Lect.univ.dr. Bogdan Oprea de la Universitatea din Bucuresti a sustinut o prezentare despre „Remodelarea postului: Antecedente, consecinte si interventii”.
In dupa-amiaza aceleiasi zile, au avut loc sesiuni de comunicari stiintifice sustinute de studenti si masteranzi ai Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei. Aceste sesiuni au fost structurate pe diverse teme, printre care psihologia muncii si organizationala, psihologie clinica si psihoterapie, asistenta sociala, stiintele educatiei si psihopedagogie speciala, fiecare fiind gazduita intr-una dintre salile universitatii.
Conferinta s-a incheiat la ora 18:00, in Sala Senatului, cu o prelegere sustinuta de Psih. Dr. Mara Priceputu si Psih. M.A. Andreea Hiriza, care au discutat despre „Repere ale alegerii partenerului din perspectiva psihoterapiei integrative” si au prezentat teorii explicative si interventii inedite in psihoterapia integrativa pentru cuplu.
Seara s-a incheiat festiv, incepand cu ora 19:00, la Restaurantul Victoria din Mamaia, unde a avut loc Balul Psihologului. Acest eveniment a oferit participantilor ocazia de a se relaxa si socializa intr-un cadru placut si elegant.
“Cu ocazia Zilei Psihologilor, Colegiul Psihologilor din Romania, Filiala Teritoriala Constanta, doreste sa aduca un omagiu tuturor psihologilor pentru munca lor neobosita si pentru dedicarea lor in sprijinirea sanatatii mintale si emotionale a comunitatilor. Munca psihologilor este esentiala in abordarea problemelor de sanatate mintala, in consilierea si sprijinul emotional oferit indivizilor si familiilor, si in dezvoltarea unor strategii eficiente de interventie si preventie. Colegiul Psihologilor din Romania, Filiala Teritoriala Constanta, ramane angajat in sustinerea si promovarea excelentei in domeniul psihologiei. Vom continua sa organizam evenimente si conferinte de inalta calitate, sa oferim oportunitati de dezvoltare profesionala si sa sprijinim initiativele de cercetare si educatie care contribuie la progresul acestei discipline vitale. In aceasta zi speciala, dorim sa transmitem un sincer „La multi ani!” tuturor psihologilor. Va multumim pentru dedicarea si pasiunea cu care va desfasurati activitatea si va dorim mult succes in continuare. Impreuna, putem construi o societate mai sanatoasa, mai empatica si mai bine pregatita pentru a face fata provocarilor viitorului. Colegiul Psihologilor din Romania, Filiala Teritoriala Constanta, isi reafirma angajamentul de a sustine toti membrii sai si de a-i incuraja sa isi urmeze vocatia cu pasiune si determinare”, declara prof. univ. dr. Mihaela Rus, presedintele Colegiului Psihologilor din Romania – Filiala Teritoriala Constanta.