Home » SofistiCAT – Salonul Felin International Bucuresti, editia de primavara la Sala Palatului, 11-12 mai 2024
Evenimente

SofistiCAT – Salonul Felin International Bucuresti, editia de primavara la Sala Palatului, 11-12 mai 2024

Castigatorul cupei europene feline 2024, un superb motan alb din rasa Norvegian de Padure, numit Nordri, va putea fi admirat la Salonul Felin SofistiCAT.

Sambata si duminica, intre orele 10-17, Salonul Felin SofistiCAT, cea mai indragita competitie felina din Romania, isi va deschide portile pentru aproximativ 200 dintre cele mai frumoase pisici, care se vor intrece pentru un loc pe podium la Sala Palatului.

Publicul iubitor de feline va putea urmari si sustine evaluarea superbelor exemplare de pisici din rasele Abysiniana, Albastru de Rusia, Bengaleza, British Shorthair, British Longhair, Devon Rex, Exotica, Maine Coon, Neva Masquerade, Norvegiana de Padure, Orientala. Persana, Ragdoll, Singapura, Sphinx.

Pisicile de casa participa si ele la concurs in cadrul unei categorii special create pentru acestea.

SofistiCAT – Salonul Felin International Bucuresti este cel mai important eveniment felin din sud-estul Europei si unul dintre cele mai populare evenimente din Romania, fiind indragit si mult asteptat de adulti, dar mai ales de copii!

Ca de fiecare data, la SofistiCAT, un loc special il ocupa zona pisicilor pentru adoptii, care asteapta sa-si gaseasca familii iubitoare.

Evenimentul este organizat de Asociatia Felina SofistiCAT si de Federatia Nationala Felinologica din Romania (FNFR), sub egida FIFe (Federation Internationale Feline).