A inceput un nou an, iar lumea muzicala din Romania a cunoscut un nou nume, o noua tanara artista. Este vorba de Miruna Stefaniu, originara din municipiul Iasi, care la doar 11 ani reuseste sa debuteze cu o melodie ce pastreaza un mesaj motivational, dar si un sound foarte fresh.
“Vreau sa Cred„ – asa se numeste piesa de debut, compusa de catre interpretul si producatorul din Republica Moldova, EL Radu si echipa sa din Spania.
Din spusele acestuia: “Din start ce am cunoscut-o pe Miruna mi-am dat seama ca ea, deja, are capacitatile necesare pentru a debuta cu o piesa proprie, in propriul ei proiect muzical, chiar de are doar 11 ani, iar felul ei de a fi, mereu pozitiva, cu zambetul pe buze, e un atu important, care poate juca un rol vital in ascendenta ei muzicala”.
Miruna Stefaniu este eleva la Colegiul National de Arte „Octav Bancila” din Iasi, fiind laureata a numeroaselor Festivaluri si Concursuri muzicale nationale si internationale, iar cel mai reprezentativ moment muzical, de pana acum, a avut loc la varsta de 9 ani, cand a avut sansa de a canta alaturi de Orchestra Simfonica a Filarmonicii Nationale „Serghei Lunchevici”, din Chisinau la Ateneul din Bacau.
Cu cele mai proaspete emotii, iata ce spune Miruna despre piesa ei de debut:
“Ma regasesc in melodia “Vreau sa Cred„, deoarece am toata credinta si increderea ca muzica ne poate ajuta in orice moment al vietii, iar celor ce au nevoie sa creada in povesti eu le intind o mana prin aceasta melodie! Sper sa ajunga la sufletele tuturor, in special la sufletul copiilor de varsta mea si sa aiba incredere ca pot face orice! Doar cu Incredere orice apus de soare va deveni un rasarit plin de Speranta!”
Piesa este lansata simbolic, pe data de 5 Ianuarie, chiar de ziua mamei Mirunei si va fi lansata si promovata atat in lumea mondena din Romania, cat si cea din Republica Moldova.
Mult succes!
Adauga comentariu