Home » Cea mai recenta productie „Ocolul pamantului in 80 de zile”, serial in premiera la TVR 2
Comunicate Teatru si Film

Cea mai recenta productie „Ocolul pamantului in 80 de zile”, serial in premiera la TVR 2

Coproductie Franta, Germania, Italia si Regatul Unit a anului 2021, „Ocolul pamantului in 80 de zile” a fost filmat in Africa de Sud si Romania, iar peisajele si cladirile din Bucuresti si Ploiesti au recompus atmosfera din Londra, Paris si chiar New York.

Din 11 octombrie, telespectatorii TVR 2 sunt invitati sa urmareasca, de la ora 19:05, cea mai recenta ecranizare a romanului omonim semnat de Jules Verne, „Ocolul pamantului in 80 de zile” („AROUND THE WORLD IN 80 DAYS”). Miniseria, coproductie Franta, Germania, Italia si Regatul Unit a anului 2021, are opt episoade si va fi difuzata zilnic din 11 octombrie, de la ora 19:05. Regia ii apartine lui Steve Barron iar in rolurile principale ii revedem pe actorul scotian David Tennant, ca exploratorul britanic Phileas Fogg, care isi asuma pariul de a inconjura globul in 80 de zile si actorul francez Ibrahim Koma, in rolul valetului Jean Passepartout. Cei doi sunt insotiti in aventura lor de tanara jurnalista Abigail Fix, interpretata de actrita Leonie Benesch.

O importanta parte a serialului a fost filmat in Romania, iar cladirile din Bucuresti (in special arhitectura cu influenta franceza a Centrului Vechi) si Ploiesti au recompus atmosfera din Londra, Paris si New York. Palatul Culturii din Ploiesti, unde in prezent functioneaza biblioteca judeteana si Muzeul Judetean de Stiintele Naturii, cu o arhitectura monumentala, specifica perioadei interbelice, a fost ales sa redea atmosfera de secol XIX a garilor din New York. Filmarile productiei “Ocolul pamantului in 80 de zile” au inceput in iarna anului 2020, dar au fost intrerupte din cauza restrictiilor impuse de pandemie, fiind reluate abia in luna noiembrie a aceluiasi an.

Phileas Fogg, un gentleman excentric din Anglia victoriana, isi pune in joc intreaga avere, afirmand ca poate face ocolul Pamantului in 80 de zile. In drumul lor in jurul lumii, Phileas Fogg si majordomul sau, Passepartout, sunt insotiti de ambitioasa ziarista Abigail Fix Fortescue, care viseaza la o cariera de succes intr-o lume a barbatilor. Impreuna, cei trei vor strabate multe tari, vor face cunostinta cu diverse culturi si vor avea parte de aventuri extraordinare.