Ambasada Republicii Federale Germania in Romania a participat ieri, la invitatia Familiei Regale a Romaniei, la festivitatile de la Castelul Peles din Sinaia, pentru a marca stabilirea relatiilor diplomatice dintre Romania si Germania, precum si cele dintre Romania si Franta, la data de 20 februarie 1880, sub domnia Regelui Carol I.
Alaturi de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei au participat si Altetele Lor Regale Principele Radu si Principesa Sofia. La eveniment au fost prezenti aproximativ 100 de oaspeti, printre care si reprezentanti la nivel inalt ai Guvernului si ai Parlamentului Romaniei, ai Curtii Constitutionale, personalitati din domeniul diplomatiei, economiei si culturii, precum si reprezentanti ai societatii civile.
Ambasadorul Dr. Peer Gebauer a multumit Familiei Regale a Romaniei pentru aceasta onoare. In discursul sau, el a subliniat ca Germania si Romania au un parteneriat si o prietenie impresionant de indelungate, Casa Regala a Romaniei fiind inca de la inceput deopotriva un simbol deosebit si un actor central in formarea acestei prietenii. „Astazi, la 144 de ani distanta, relatiile noastre sunt mai stranse ca niciodata. Fie ca este vorba despre colaborarea politica, economica sau culturala, cele doua tari sunt partenere si aliate, avand o relatie bazata pe respect si incredere”, a subliniat acesta.
O contributie semnificativa la aceasta relatie a avut-o, fara indoiala, minoritatea germana din Romania, care isi aduce aportul si astazi. Ambasadorul a evidentiat contributia fundamentala la dezvoltarea societatii romanesti si la constituirea unui stat roman modern. „Germanii din Romania sunt cu adevarat creatori de punti. Si nu sunt singurii. Suntem recunoscatori ca astazi exista si o puternica comunitate romaneasca in Germania. Aproape un milion de romani traiesc si lucreaza in Germania, sunt bine integrati si imbogatesc in fiecare zi prietenia dintre popoarele noastre”, a adaugat acesta.
De asemnea, ambasadorul Gebauer a evidentiat contributia sectorului economic, un pilon central al relatiilor bilaterale: „Cifrele sunt cu adevarat impresionante: Germania este, de departe, cel mai mare partener comercial al Romaniei. Volumul schimburilor comerciale bilaterale atinge an de an noi recorduri, iar pentru prima data, in 2023, a depasit 40 de miliarde de euro. In plus, Germania este si cel mai mare investitor strain din Romania. Peste 10.000 de companii germane au creat aici peste 250.000 de locuri de munca. Fie ca vorbim despre furnizori de componente auto sau despre lanturi de supermarketuri, despre mari concerne germane sau numeroase intreprinderi mici si mijlocii – practic, pentru toti Romania este o adevarata poveste de succes. Aceste investitii au o particularitate: sunt pe termen lung si aduc beneficii reciproce, cum ar fi transferul de know-how, valoarea adaugata la nivel local sau formarea profesionala. Iar potentialul pentru a adauga noi capitole povestii noastre de success economic este imens.”
Ambasadorul Gebauer a laudat in mod deosebit si colaborarea politica dintre Germania si Romania: „Cele doua tari sunt de multa vreme partenere in Uniunea Europeana si aliate in cadrul NATO. Insa razboiul brutal de agresiune al Rusiei impotriva Ucrainei ne-a aratat inca o data cat de important este acest parteneriat pentru securitatea comuna a Europei. Suntem recunoscatori Romaniei ca este un prieten de incredere in aceste vremuri dificile. Mereu se adevereste: Romania este de incredere si impartasim valori comune. Apreciem si ca Romania, asemenea Germaniei, cauta intotdeauna varianta de mijloc pentru solutiile comune si nu abuzeaza niciodata de puterea de veto. Spiritul european pe care Romania il demonstreaza este un exemplu si pentru alte state membre ale Uniunii Europene. Cu atat mai mult merita cetatenii acestei tari aderarea completa in cel mai scurt timp la spatiul Schengen si eliminarea controalelor inclusiv la frontierele terestre.”
Ambasadorul Gebauer i-a multumit Majestatii Sale Margareta, Custodele Coroanei si celorlalti membri ai Familiei Regale pentru ospitalitatea aratata cu ocazia aniversarii, la Castelul Peles, a stabilirii relatiilor diplomatice bilaterale. Acesta a evidentiat, de asemenea, ca aniversarea comuna a stabilirii relatiilor diplomatice dintre Romania si Franta transmite un mesaj important si foarte potrivit: „Reconcilierea franco-germana dupa al Doilea Razboi Mondial reprezinta fundamentul unificarii europene si, implicit, al parteneriatului strans pe care cele doua tari il au cu Romania. Permiteti-mi sa mentionez aici, in acest loc special, ca aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si la NATO se datoreaza, de asemenea, angajamentului hotarat al Casei Regale a Romaniei, in special a Regelui Mihai I. Faptul ca cele trei tari, Germania, Franta si Romania, traiesc si muncesc astazi impreuna intr-o Europa unita este si ramane un mare noroc pentru noi toti.”
Adauga comentariu