Adesea putem subestima relevanta experientelor noastre din copilarie. De asemenea, putem subestima efectul pe care aceste experiente il au asupra noastra cand devenim adulti. Copilaria constituie pilonul pe care ne construim personalitatea. Este modul nostru de a intelege lumea din jurul nostru, relatiile, sentimentele si gandurile noastre.
Experientele dureroase si stresante din copilarie pot lasa o umbra lunga si intunecata asupra vietii de adult. Trauma din copilarie, fie ca provine din abuz fizic, sexual, emotional, neglijare sau din a fi martor la violenta, poate avea un impact profund si de durata. Poate face dificila formarea conexiunilor sanatoase, gestionarea emotiilor si creste riscul problemelor de sanatate mintala.
Greutatea acestor experiente poate creste dramatic sansa de a dezvolta dependente in viata adulta. Dar exista speranta. Oamenii pot depasi dependentele si isi pot recastiga viata, recunoscand si vindecand traumele adanc inradacinate din copilarie.
Despre impactul suferintelor din copilarie in calitatea vietii, hipnoterapeutul Eugen Popa, presedintele Asociatiei Romane de Hipnoza, afirma ”Suferinta din copilarie (trauma) are un impact profund asupra psihicului. Cei care au experimentat suferinta in copilarie traiesc adesea cu sentimente intense de frica, anxietate si hipervigilenta. Sunt mereu in cautarea potentialelor amenintari. Adesea, vad lumea intr-un mod distorsionat, ceea ce face dificil sa aiba incredere in altii si sa se simta in siguranta in relatii. Aceste ganduri si sentimente pot cauza stima de sine scazuta si un sentiment de inutilitate.”
Consecintele pe termen lung ale traumelor din copilarie netratate pot duce la:
•Anxietate
•Depresie
•Adictii
•Tulburare de stres post-traumatic (PTSD)
•Dificultati in mentinerea relatiilor sanatoase cu membrii familiei
Daca traiesti cu consecintele emotionale si psihologice ale unei copilarii traumatizante, exista speranta. Iata sapte pasi pentru a-ti vindeca trauma din copilarie si de a-ti recastiga viata.
Recunoaste si accepta trauma pentru ceea ce este. Victimele traumei din copilarie petrec adesea ani de ziled minimizand evenimentul sau negandu-l, pretinzand ca nu s-a intamplat sau cedand sentimentelor de vinovatie sau autoinvinovatire.
Recastiga controlul. Sentimentele de neajutorare pot persista in viata adulta si te pot face sa te simti si sa te comporti in continuare ca o victima, determinandu-te sa iei decizii bazate pe suferintele trecutului. Cand esti victima, trecutul controleaza prezentul tau. Va exista intotdeauna o lupta intre trecut si prezent, dar atata timp cat esti dispus sa renunti la vechile carje pe care le-ai folosit pentru a face fata traumei, vei putea recastiga controlul asupra vietii tale si sa-ti vindeci durerea.
Cauta sprijin si nu te izola. Un instinct natural pe care multi supravietuitori ai traumei il au este sa se retraga, devin introvertiti sau isi ascund adevaratele sentimente, dar acest lucru inrautateste intotdeauna lucrurile. O parte mare a procesului de vindecare este conectarea cu alte persoane, asa ca fa eforturi pentru a-ti construi si mentine relatii si cauta sprijin. Vorbeste cu un membru de familie de incredere, un prieten si ia in considerare sa cauti ajutorul unui terapeut.
Terapia poate fi un instrument esential in vindecarea traumei din copilarie. Un terapeut specializat te poate ghida prin procesul de recunoastere si procesare a traumelor tale. Prin terapie, poti invata strategii eficiente de a face fata, tehnici de relaxare si de gestionare a emotiilor.
Ai grija de sanatatea ta. Capacitatea ta de a face fata stresului va creste daca esti sanatos fizic. Stabileste o rutina zilnica care sa-ti permita sa te odihnesti suficient, sa ai o dieta echilibrata si sa faci exercitii fizice regulat. Cel mai important, stai departe de alcool, tutun sau alte substante care iti modifica structura creierului. Acestea pot oferi o usurare temporara, dar in mod inevitabil iti vor creste sentimentele de depresie, anxietate si izolare si pot agrava simptomele traumei.
Invata adevaratul sens al acceptarii si renuntarii. Doar pentru ca accepti ceva nu inseamna ca iti imbratisezi trauma sau ca esti de acord cu ceea ce ti s-a intamplat. Acceptarea inseamna ca ai decis ce vei face cu ce ti s-a intamplat. Poti decide sa o lasi sa-ti conduca viata sau poti decide tu cum o transformi. Renuntarea nu inseamna sa te astepti sa se stearga totul ca prin magie, ci presupune efortul constient de a nu mai permite traumelor sa-ti fure sansa de a trai o viata mai buna.
Inlocuieste obiceiurile proaste cu unele bune. Obiceiurile proaste pot lua multe forme, cum ar fi negativitatea si neincrederea constanta in altii, sau recurgerea la alcool sau droguri cand sentimentele devin prea greu de suportat. Obiceiurile proaste pot fi greu de invins, mai ales cand sunt folosite ca sprijin pentru a evita retrairea durerii si traumei din copilarie. Un grup de sprijin sau un terapeut te poate ajuta sa inveti instrumentele necesare pentru a invinge obiceiurile proaste si a le inlocui cu unele bune.
”Vindecarea nu este un drum drept, dar cu sprijinul potrivit si angajamentul tau fata de proces, poti reconstrui o viata sanatoasa si implinita. Te incurajez sa continui sa cauti ajutor si sa iti acorzi timpul necesar pentru a te vindeca. Ai incredere in proces si in capacitatea ta de a te recupera si de a trai o viata mai buna.”, concluzioneaza Eugen Popa.
Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuti si bine pregatiti traineri din Romania si presedintele Asociatiei Romane de Hipnoza. De-a lungul carierei s-a specializat atat in metode de terapie si dezvoltare personala Occidentale (Hipnoza, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitiva) cat si Orientale (Meditatie, Yoga, Spiritualitate), fiind astazi un trainer holistic in toata puterea cuvantului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, in Europa, Asia si Statele Unite, iar pana in prezent a sustinut conferinte, traininguri si workshop-uri in Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.