25 martie 2021 – Federatia Coalitia pentru Educatie isi exprima ingrijorarea fata de decizia Ministerului Educatiei de a prelungi vacanta de primavara, deoarece aceasta masura va adanci inechitatile existente in sistem. In plus, o astfel de decizie, luata peste noapte, fara consultarea partilor implicate in prealabil, arata ca ceea ce primeaza in continuare pentru factorii decizionali este urgenta examenelor, iar accesul tuturor elevilor la un proces educational de calitate este o tinta din ce in ce mai indepartata. Astfel de decizii sunt cu atat mai surprinzatoare cu cat, in acest an de pandemie, au existat nenumarate semnale privind situatia alarmanta a copiilor dezavantajati, care nu au avut acces sau nu au fost conectati la procesul educational si care vor fi cei mai afectati de aceasta pauza prelungita, dupa scurta perioada de revenire la scoala.
Coalitia pentru Educatie considera ca orice diferenta de tratament nu doar adanceste inechitatea, ci genereaza diferente majore de achizitii intre elevi. Iar aceasta va afecta resursele umane si va determina o pierdere semnificativa din punct de vedere economic pentru Romania in urmatorii ani.
Coalitia a inaintat in repetate randuri propuneri pentru reducerea inechitatii din sistem in perioada pandemiei. In acest sens, reiteram faptul ca este necesar un program integrat de interventie, care sa tina seama de toate nevoile copiilor dezavantajati (inclusiv de alimente) si sa includa activitati remediale si pe timpul verii. Dupa cum am aratat in acest studiu exploratoriu, organizatiile neguvernamentale din domeniu au facut eforturi si au oferit nenumarate resurse in perioada pandemiei si isi pot aduce contributia printr-un parteneriat cu sistemul educational.
RISCUL EPIDEMIOLOGIC
In ceea ce priveste riscul epidemiologic, sustinem ca este necesar sa fie respectate aceleasi reguli la trecerea la invatarea online de la invatarea cu prezenta fizica sau invers pentru toti elevii si toate comunitatile din Romania. Decizia de a modifica scenariile pentru intreaga tara doar pentru ca Bucurestiul a depasit pragul de 6 la mie nu este justificata si reflecta dubla masura. Cel mai afectat va fi in special mediul rural si mic urban, unde accesul copiilor la educatie este limitat, iar situatia epidemiologica le-ar fi permis sa mearga la scoala.
Romania se afla in al treilea val de infectari al pandemiei. Sistemul de educatie vine dupa un an de eforturi in care ne-am pregatit pentru invatare inclusiv in perioade de carantina. Am experimentat mai multe solutii, am vazut ce functioneaza si ce nu si am invatat niste lectii. Iar rezultatul este ca acum Ministerul nu gaseste solutii pentru continuarea invatarii in perioada de carantina (lockdown) si trimite copiii in vacanta!
Pandemia ne-a demonstrat ca deciziile centralizate nu raspund intotdeauna nevoilor specifice din teritoriu, iar scolile si autoritatile locale au avut ocazia de a exersa autonomia, cu responsabilitatile aferente. De aceea, credem ca este nevoie de un proces real de consultare a partenerilor sociali si sustinem in continuare principiul descentralizarii in educatie, respectiv un grad ridicat de autonomie si asumare a deciziei si a responsabilitatilor la nivel local.
STRUCTURA ANULUI SCOLAR
Deciziile de modificare a structurii anului scolar trebuie sa ia in considerare deficitul de invatare, interesele elevilor si profesorilor si sa fie consecvente si bazate de cercetari in domeniu. In fapt, avem parte de inconsecventa: anul acesta sunt prelungite vacantele scolare, iar anul scolar viitor, potrivit planificarii Ministerului Educatiei, are o perioada de sapte luni de cursuri, fara nicio pauza.
Intelegem contextul diferit si lipsa de predictibilitate, in contextul dat. Dar daca intr-adevar conteaza pregatirea elevilor din anii terminali pentru examene, mai ales dupa un an de invatamant on-line, atunci structura de orar si prezenta fizica la scoala ar trebui sa fie ADAPTATA la nevoile acestora, in loc sa se mearga pe cea standard. Cu toate acestea, pana acum, elevii au fost adusi la scoala pentru toate disciplinele din orar, in loc sa existe o adaptare de program si concentrare pe disciplinele pentru examen. Intr-un an in care lipsa de resurse a familiilor se adanceste, statul ar fi putut oferi sprijin dedicat pentru pregatirea pentru examene. In lipsa acestui sprijin, se incurajeaza in continuare industria meditatiilor, inaccesibila pentru cei dezavantajati.
Consideram ca se impune reconsiderarea rostului scolii, dincolo de dezbaterile din jurul examenelor. Prezenta la scoala, fizic, trebuie sa insemne si timp pentru socializare, dobandirea de abilitati socio-emotionale, un alt mod de de organizare a activitatilor de predare-invatare-evaluare. Scoala nu se poate intoarce la timpul de dinaintea pandemiei ca si cum elevii si profesorii, comunitatile nu au trecut prin transformare si criza.
Cu privire la planificarea cadrului strategic pentru restul anului calendaristic 2021, sunt necesare:
• un angajament ferm al Ministerului Educatiei pentru ca scolile si gradinitele sa fie deschise peste vara pentru orice tip de program de invatare remediala sau dezvoltare a abilitatilor socio-emotionale prin activitati de socializare, conectare emotionala, practicarea de abilitati de viata;
• sustinerea descentralizarii, prin reglementare si finantare – schimbare de proceduri, regulamente care sa incurajeze unitatile de invatamant in procesele de organizare a activitatii astfel incat sa urmareasca cat mai bine interesul elevilor si al comunitatii din care fac parte;
• ajustarea periodica a scenariilor de lucru ale unitatilor de invatamant, prin consultare, de exemplu includerea informatiilor legate de impactul pandemiei in comunitate. Este posibil ca un anumit grad de imunizare sa fie atins prin vaccinarea in procent semnificativ a profesorilor;
• acordarea de sprijin pentru consilierea psihologica a elevilor, parintilor si profesorilor, mai ales in contextul pandemiei.
INECHITATEA IN EDUCATIE
Deciziile si comunicarea publica trebuie sa demonstreze intelegerea problemelor existente si a consecintelor generate de deciziile luate. In ultimul an, am vazut mai ales decizii care au adancit inechitatea:
• dintre bogati si saraci: de exemplu, sunt avantajati elevii cu acces la invatamantul privat care a functionat mascat in activitati de after-school sau elevii care au avut acces la meditatii pentru pregatirea examenelor nationale;
• dintre urbanul mare, urbanul mic si rural: de exemplu, prin inchiderea scolilor inclusiv in localitati care nu aveau cazuri confirmate, accesul deficitar la resurse educationale, accesul elevilor la profesori formati pentru a lucra digital;
• dintre parinti: de exemplu, dintre parintii care si-au pierdut locurile de munca si veniturile si parintii foarte putin afectati, parintii singuri care au nevoie de sprijin pentru a-si putea pastra locul de munca, parintii care au sprijin in supravegherea copiilor in familia extinsa, parinti si apartinatori in situatii de risc de toate tipurile – risc medical, risc economic, risc de siguranta fizica (violenta in familie), risc de saracire accentuata s.a.
Ca urmare, sustinem respectarea studiilor si cercetarilor din domeniul educational si corelarea cu ritmul anual al anotimpurilor:
• pauza din procesul de invatare in luna aprilie este prea mare pentru multi elevi;
• eventualele recuperari realizate de la revenirea in scoli in februarie s-ar pierde si acestea in conditiile in care nu se prelungeste anul scolar;
• exista copii atipici pentru care ultimul an a venit cu si mai multa presiune in viata si educatia lor;
• copiii din comunitatile vulnerabile nu mai vin la scoala dupa ce vremea se incalzeste, fiind cooptati in treburile gospodaresti, astfel incat vor fi multe situatii scolare neincheiate si/sau abandon scolar;
• este planificat si finantat programul de invatare remediala din semestrul II al anului scolar 2020/2021, pentru patru luni, din care tocmai se elimina o luna;
• educatia nu inseamna doar examenele de la final de ciclu – deciziile par sa fie luate doar in functie de organizarea admiterii la universitati.
CONSULTARE SI COMUNICARE
Prin deficitul de consultare si comunicare se sustine un discurs dihotomic intre parinti si profesori despre rolul gradinitelor si scolilor de a avea grija de copii: a) parintii nu sunt profesionisti in educatie; b) personalul din prima linie are nevoie de solutii de incredere pentru copii; c) este nevoie de parinti prezenti si competitivi in locurile de munca ocupate.
Nu in ultimul rand, Guvernul Romaniei nu a comunicat impactul financiar al masurii de sustinere a concediilor pentru parintii care au stat acasa, ocupandu-se de copii in perioadele de suspendare a cursurilor cu prezenta fizica. Astfel, perceptia opiniei publice este ca Ministerul decide sa acorde vacanta pentru a evita plata acestui sprijin. In absenta unor date publice, pare ca anul scolar, educatia, depind de calculele financiare de la directia economica a unei companii. Ori, ceea ce ne dorim este sa avem politici educationale care sa fie bine fundamentate si sa fie rezultatul unor consultari reale cu partenerii sociali.
Despre Federatia Coalitia pentru Educatie
Fondata in 2015, Coalitia pentru Educatie reuneste organizatii neguvernamentale active in domeniu si sustine dezvoltarea scolii in care fiecare vrea si poate sa isi implineasca potentialul.
Adauga comentariu