Home » Intalnirea inaugurala in format fizic a proiectului european „People Power Partnership” da tonul primului spectacol live al proiectului
Teatru si Film

Intalnirea inaugurala in format fizic a proiectului european „People Power Partnership” da tonul primului spectacol live al proiectului

„People Power Partnership” (PPP), un proiect Europa Creativa in care Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu este partener, continua traditia organizarii evenimentelor live planificate in cadrul proiectului, chiar si in contextul actual al pandemiei. Reprezentanti din 12 organizatii partenere au calatorit la Freiburg pentru a participa la prima intalnire inaugurala in format fizic ce a avut loc in perioada 17-19 mai. S-au discutat pasii urmatori ai proiectului, inclusiv detalii despre spectacolul de mari dimensiuni ce va fi prezentat in turneu european in 2023 si 2024.

Dupa ce au finalizat sustinerea tuturor auditiilor planificate pana acum in orasele partenere, reprezentantii liderului de proiect, Theater Pan.Optikum, au gazduit prima intalnire live la sediul lor din Freiburg. In fiecare zi au fost efectuate teste Covid-19 pentru toti participantii, in vederea respectarii normelor sanitare si pastrarii conditiilor de siguranta. Celelalte institutii din proiect, ai caror membri nu au putut calatori din cauza restrictiilor impuse la nivel national, au luat parte online la activitatile propuse.
Organizatorii au transmis intalnirea folosind mai multe camere, astfel incat participantii online au putut alege punctul de interes al evenimentelor. Toti partenerii de proiect au au avut sansa de a se prezenta in cadrul sesiunii de bun-venit, lucrand ulterior in echipe in cadrul atelierelor de dezvoltare a publicului, iar sesiunile de Q&A au deschis caile pentru noi colaborari. A fost subliniata importanta departamentului PR si a comunicarii prin canalele de social media, toate institutiile partenere avand propriul cont local de Instagram, ce functioneaza ca o platforma unde dansatorii selectati in proiect vor putea sa isi exprime creativitatea. Persoanele implicate direct in proiect sunt prezentate pe site-ul oficial, www.people-power-partnership.eu, care va deveni o marturie in timp real a proiectului, fiind actualizat dupa fiecare eveniment.
Se lucreaza deja la conceptul spectacolului de mari dimensiuni, cu un an inainte de inceperea repetitiilor
Subiectele principale au fost organizarea spectacolelor din 2021 si a spectacolului de mari dimensiuni care va fi prezentat in cadrul unui turneu european in 2023-2024. Sedintele online cu dansatorii selectati au inceput chiar dupa auditiile din fiecare oras si au fost elementul catalizator pentru primele repetitii. Productiile mai mici vor fi prezentate in fiecare oras partener din luna iunie pana in octombrie 2021, majoritatea in cadrul unor festivaluri cunoscute. Au fost formate mai multe echipe care, sub indrumarea board-ului artistic al proiectului, vor calatori pentru a crea aceste spectacole unice destinate spatiului public.
Ultima zi a intalnirii a fost rezervata pentru stabilirea parteneriatelor din cadrul experientei de co-working, scotand in evidenta unul dintre obiectivele fundamentale ale proiectului – crearea unei identitati colective, dar si promovarea diversitatii. Aceasta diversitate a partenerilor imbogateste proiectul PPP, intrucat fiecare membru aduce competente diferite din domenii sociale, de creatie, referitor la organizarea spectacolelor in functie de locatie, in spatii publice, dar si din punct de vedere al strategiilor abordate pentru dezvoltarea publicului. In etapa de co-working, un reprezentant al fiecarei organizatii va calatori in alt oras partener si va fi implicat in activitatile institutiei gazda. Astfel se creeaza noi oportunitati de colaborare, dar si modalitati de a gasi solutii dintr-o perspectiva practica.
Intalnirea a fost una de succes, creandu-se noi legaturi, noi perspective si a dat tonul pentru pregatirea primului spectacol live al proiectului, ce va avea loc in 19 iunie 2021, la Alytus (Lituania).

Partenerii proiectului „People Power Partnership” sunt: Action theatre PAN.OPTIKUM si University of Education din Freiburg (Germania); Teaterforeningen din Helsingør (Danemarca); Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu (Romania); Tourist Board din Varazdin (Croatia); Kulturos Centras Loftas din Vilnius si Alytaus Miesto Teatras din Alytus (Lituania); Foundation INITIUM din Riga (Letonia); Bitò Produccions din Girona (Spania); Municipio de Loulé si Camara Municipal din Lisabona (Portugalia); Magna Vitae din Lincolnshire (Marea Britanie); SE.S.TA – Centre for Choreographic Development din Praga (Cehia); Fondazione Via Maestra din Venaria (Italia).