Home » Anul incepe cu seriale la superlativ la TVR
Comunicate

Anul incepe cu seriale la superlativ la TVR

Il Commissario Ricciardi prodotto da Rai Fiction e Clemart regia di Alessandro D'Alatri anno 2019

De luni, 16 ianuarie, „Shakespeare si Hathaway: detectivi particulari”, „Sotia perfecta” si „Deadwood” – la TVR 1, iar la TVR 2 – „Familia Borgia” si „Comisarul Ricciardi”.

La inceput de an, telespectatorii TVR au parte de un regal de seriale laureate cu mari premii internationale. Serialul politist cu accente de comedie, filmat chiar in orasul unde s-a nascut Shakespeare, productie BBC 2018 – „Shakespeare si Hathaway: detectivi particulari” incepe luni, de la ora 18.00, la TVR 1. Tot de luni, de la 23.00, ne asteapta „Sotia perfecta”, o drama difuzata in premiera, inspirata din scandaluri sexuale celebre in lumea politica americana. Iar in weekend, fanii filmelor western se vor bucura sa urmareasca la TVR 1 una dintre cele mai apreciate productii de televiziune ale tuturor timpurilor, „Deadwood”.
TVR 2 incepe anul cu seriale apreciate atat de publicul cinefil, cat si de critica de specialitate. Tot de luni, 16 ianuarie, vedem „Familia Borgia”. Difuzata de luni pana vineri, de la ora 22.00, seria semnata de regizorul Neil Jordan, cu Jeremy Irons in rolul principal, este castigatoare a unor premii la mari festivaluri de gen. Deja de traditie, seara de sambata, de la ora 22.00, apartine serialului italian. Pentru iubitorii genului, din 21 ianuarie, TVR 2 programeaza o productie a anului 2021: „Comisarul Ricciardi”.

Anchete, comedie si minti agere in serialul „Shakespeare si Hathaway: detectivi particulari” (SHAKESPEARE AND HATHAWAY: PRIVATE INVESTIGATORS – Regatul Unit, 2018)! Il urmarim in premiera la TVR 1 incepand de luni, 16 ianuarie, de luni pana vineri, ora 18.00, cand facem echipa cu Frank si Lu, doi simpatici agenti privati – un fost inspector de politie si o coafeza cu nume faimos. Terenul lor de actiune este chiar Stratford-upon-Avon, orasul de bastina al „marelui Will”, asa ca aluziile la celebrele piese shakespeariene sunt ingrediente de baza ale investigatiilor.
Numele personajelor principale ale serialului „Shakespeare si Hathaway: detectivi particulari” fac referiri in mod evident la William Shakespeare si la sotia sa, Anne Hathaway. Numele ofiterului superior de politie, „Marlowe”, duce cu gandul la Christopher Marlowe, dramaturg contemporan cu Shakespeare. Asistentul, „Sebastian”, isi ia, cel mai probabil, numele de la personajul din „Twelfth Night”. Si numele altor personaje cu aparitii episodice provin din viata si operele lui Shakespeare. De asemenea, titlurile episoadelor serialului sunt citate din operele lui Shakespeare.

„Sotia perfecta” (THE GOOD WIFE – SUA, 2009-2016), drama difuzata in premiera de TVR 1, are toate ingredientele care ne vor tine in fata micului ecran. De luni pana vineri, de la ora 23.00, ne asteapta Alicia Florrick, mama devotata si sotie de procuror general, care isi vede viata intoarsa pe dos cand sotul ei, Peter, este condamnat la inchisoare in urma unui urias scandal de coruptie si hartuire sexuala. Dupa 13 ani in care a fost „sotie perfecta” si mama casnica, ea devine brusc sustinatorul financiar al familiei si isi reia vechea meserie de avocat.
Julianna Margulies a castigat doua premii Emmy pentru interpretarea ei din „Sotia perfecta” – unul in 2011 si unul in 2014. Alte premii cu care a fost laureat serialul sunt: Premiul Emmy 2010 pentru cel mai bun rol secundar feminin intr-un serial dramatic (Archie Panjabi); Premiul Globul de Aur 2010 pentru cel mai bun rol principal feminin intr-un serial (Julianna Margulies); Premiul Screen Actors Guild 2010 si 2011 pentru cel mai bun rol principal feminin intr-un serial dramatic (Julianna Margulies).
Serialul a fost inspirat partial din scandalul de prostitutie ce l-a avut in centru pe politicianul democrat Eliot Spitzer, fost guvernator al New York-ului. De asemenea, actiunea aminteste si de alte scandaluri sexuale in care au fost implicati politicieni americani, precum John Edwards sau Bill Clinton.
Cu Julianna Margulies ne-am intalnit si in seriale precum „Spitalul de Urgenta”, unde a jucat rolul medicului Carol Hathaway si unde a impartit platourile de filmare cu George Clooney. In rolul lui Peter Florrick, sotul pe care scandalul sexual il trimite dupa gratii, il regasim pe Chris Noth, partenerul dintotdeauna al visurilor editorialistei Carrie Bradshow (Sarah Jessica Parker) in „Totul despre sex”.

8 Emmy-uri si un Glob de Aur pentru serialul western „Deadwood” (DEADWOOD – SUA, 2004-2006). Din 21 ianuarie, la TVR 1, ne delectam cu un serial de televiziune cu personaje bine conturate, intamplari care reflecta adevaruri istorice, dar care contine si elemente de fictiune substantiale. Povestea este plasata in 1876, la scurt timp dupa batalia de la Little Bighorn si infrangerea armatei americane de triburile indiene. Tabara de la Deadwood, un orasel improvizat, atrage numeroase personaje dornice de imbogatire: fosti soldati, intreprinzatori, nelegiuiti, pistolari, prostituate si muncitori straini. Ii descoperim sambata si duminica, de la 23.00. Printre nou-veniti se numara fostul serif Seth Bullock, care-si deschide o fierarie, legendarul pistolar si cautator de aur Wild Bill Hickok si intrigantul Al Swearenger, proprietar de carciuma si bordel. Asezat pe teritoriul cesionat candva indienilor, acum „teritoriu al nimanui”, violent si necivilizat, Deadwood devine in scurt timp centrul unor lupte tensionate pentru bani si putere, in care binele si dreptatea rareori castiga.
Pentru reconstituirea atmosferei si o cat mai mare naturalete si pentru a aduce in fata publicului personaje credibile, producatorul si scenaristul David Milch a apelat la jurnale si ziare pastrate de locuitorii din Deadwood din anii 1870.

„Familia Borgia” si „Comisarul Ricciardi”, seriale in premiera la TVR 2

La sfarsitul secolului XV, in Italia Renascentista, familia Borgia ajunge in cele mai inalte cercuri ale puterii. Folosindu-se de avere, intrigi si crime, temutul cap al familiei, Rodrigo Borgia (Jeremy Irons), se instaleaza pe scaunul papal, devenind Papa Alexandru al VI-lea. Pontificatul sau va fi dominat de coruptie fara limite si de crunte lupte politice, in interiorul Italiei, dar si contra capetelor incoronate ale Europei. Pentru a-si consolida puterea, Papa Alexandru al VI-lea isi mobilizeaza apropiatii sa depuna un juramant de razbunare contra familiilor nobile care s-au opus ambitiilor sale. De luni pana vineri, de la ora 22.00, telespectatorii TVR 2 sunt invitati sa vizioneze drama de fictiune istorica „Familia Borgia” (THE BORGIAS – SUA, Ungaria, Canada – 2011-2013), o serie in 29 de episoade despre ascensiunea celei mai sangeroase familii din epoca Renasterii spre papaliate. Productia ii are in distributie pe actorii Jeremy Irons, Holliday Grainger, Francois Arnaud si Joanne Whalley si a primit o nominalizare la premiul Globul de Aur 2012 pentru cel mai bun actor (Jeremy Irons) si doua premii Emmy 2011 – pentru costume si muzica originala.

De sambata, 21 ianuarie, de la ora 22.00, iubitorii serialelor italiene sunt invitati sa urmareasca un thriller palpitant, „Comisarul Ricciardi” (IL COMMISSARIO RICCIARDI, Italia, 2021). La inceputul anilor 1930, in plin regim fascist, comisarul Luigi Alfredo Ricciardi (Lino Guanciale) este cel mai mare dusman al criminalilor din Napoli. Dotat cu o minte stralucita si obsedat sa-si faca datoria pana la capat, tanarul care nu rade niciodata se dedica trup si suflet meseriei. Chiar daca viata sa personala pare pustie, inima ii bate pentru doua femei: o tanara delicata si simpla si o vaduva frumoasa si bogata. Dar, dincolo de inversunarea cu care isi conduce anchetele, Ricciardi ascunde un secret teribil, un dar mostenit de la mama lui, sau mai degraba o povara: stafiile oamenilor ucisi sau morti in accidente violente il bantuie si ii impartasesc ultimele lor ganduri. Din distributie fac parte actorii Lino Guanciale, Antonio Milo, Enrico Ianniello si Maria Vera Ratti.