Home » „Castiga Romania!”, „Nocturne”, „Dosar Romania”, „Gala umorului”, „Care pe care” revin cu premiere la TVR 1
Comunicate

„Castiga Romania!”, „Nocturne”, „Dosar Romania”, „Gala umorului”, „Care pe care” revin cu premiere la TVR 1

Unele dintre cele mai apreciate emisiunii ale principalului post al Televiziunii Romane ne delecteaza cu editii in premiera din 25 martie.

„Castiga Romania!”, „Nocturne”, „Dosar Romania”, „Gala umorului”, „Care pe care”, „Ora Regelui”, „Exclusiv in Romania”, „Vorbeste corect!”, „Copiii spun…”, „Eu pot!”, „Dincolo de alb si negru”, „Oamenii si legea” sunt titlurile care, din ultima saptamana a lunii martie, imbogatesc grila de programe a TVR 1 cu noi editii.

Dupa un sezon atipic, in care concurentii au fost selectati dintre castigatorii primelor 12 sezoane, „Castiga Romania!” revine la TVR 1 cu cel de-al 14-lea sezon, unul in care ne vom bucura de formula clasica de concurs, cu 4 editii pe saptamana si noi concurenti. Virgil Iantu si echipa sa continua sa aduca in fata telespectatorilor oameni destepti si bine pregatiti, romani exceptionali din toate categoriile sociale, care si-au croit destinul prin forta educatiei. Urmarim „Castiga Romania!” la TVR 1 din 25 martie, de luni pana joi, ora 21:00.

Cel mai longeviv proiect de televiziune dedicat limbii romane, „Vorbeste corect!”, implineste, anul acesta, 25 de ani de la debutul sau. Proiectului original, numit initial „Corect”, a fost prima emisiune-concurs de limba romana in mass-media din Romania. Pastilele de limba romana ne sunt recomandate tot din 25 martie, de luni pana vineri, de la 13:55.

Serile de luni ne sunt infrumusetate, incepand cu aceeasi data, de dialogurile emotionante ale Marinei Constantinescu. Realizatoarea ne asteapta, de la ora 23:00, la o discutie cu medicul Daniela Safta, specialist in Medicina interna si Pneumologie, cu o vasta experienta in diagnosticarea si tratamentul afectiunilor respiratorii, prima invitata a noului sezon „Nocturne”.

Iar Mihaela Olaru, avocat si om de televiziune, vine cu sfaturi si informatii utile, practice, pentru problemele juridice cu care se confrunta romanii, in cel de-al treilea sezon al emisiunii de educatie juridica „Oamenii si legea”. O urmarim in direct, de luni pana vineri, de la ora 13:00.

Documentarul de investigatie, ca si cel de creatie, ce abordeaza teme mari din societatea romaneasca, se intorc, de asemenea, la TVR 1, cu premiere. Producatorul Razvan Butaru si echipa de jurnalisti „Dosar Romania” deschid sezonul joi, 28 martie, de la ora 22:00, cu un film ce investigheaza exploatarea aurului Apusenilor.

Proiect conturat in primavara anului 2014, „Gala umorului” a implinit 10 ani de difuzari consecutive in grilele de programe ale Televiziunii Romane. In noul sezon, care incepe din 29 martie, Mirela Zeta si Dragos Huluba ne aduc momente umoristice din arhiva, dar si scenete noi, ispirate din viata cotidiana. Urmarim editiile sezonului 21 „Gala umorului” la TVR 1 in fiecare vineri, de la ora 21:00.

Weekendul vine si el cu noutati la TVR 1. Atat sambata, cat si duminica, ne bucuram de intalnirile cu Ruxandra Gheorghe Negrea si cei mai pasionati si pasionali sustinatori ai limbii romane! „Care pe care”, singura emisiune concurs dedicata exclusiv limbii romane, dupa un format tv 100% romanesc, revine pe 30 si 31 martie, de la ora 16:00, cu primele doua episoade ale sezonului 3. Surpriza primaverii – cooptarea in echipa „Care pe care” a unuia dintre cei mai apreciati actori ai comediei romanesti actuale!

Editii noi are, din 30 martie, si emisiunea „Eu pot!”, program ce ofera telespectatorilor adevarate lectii de relationare, in care specialisti in relatii, invitati ai realizatoarei Anca Mazilu – psihologi, psihoterapeuti, life coaches, specialisti in terapii alternative – ajuta in rezolvarea unor cazuri concrete. Noul sezon poate fi vazut sambata, de la 10:00.

Adevarul despre perioada monarhiei, despre rolul regilor Romaniei in societatea​ noastra, continua sa fie spus in fiecare sambata, de la 14:30, la „Ora Regelui”. Noi reportaje, interviuri si dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, juridice, economice, constitutionale pot fi urmarite din 30 martie.

Noul sezon „Copiii spun…”, cu Virgil Iantu, debuteaza in forta, in aceeasi zi, la 15:30, cu un copilas de numai 5 ani care stie de ce gravitatia ne tine pe pamant si de ce avioanele nu au pene! Toti copiii prezenti in studio aduc o perspectiva noua si proaspata asupra vietii si a problemelor cu care ne confruntam in fiecare zi: aflam, asadar, ce mai putem cumpara cu 10 lei, dar si ce este e-factura sau ANAF, ce alegem la alegerile locale sau care e treaba unui primar…

Subiecte din cultura, societate, sanatate, mediu, economie, diaspora si invitati inspirationali, prea putin mediatizati – este formula aplicata pana acum de realizatorii emisiunii „Dincolo de alb si negru”. Talk-show-ul poate fi urmarit sambata, de la 17:00, continand sa mentina standardele calitatii jurnalistice, dialoguri consistente, spumoase si interesante.

Sezonul 22 „Exclusiv in Romania” isi propune o misiune dificila: demitizarea unor credinte si fabulatii impamantenite in mentalul colectiv. Cristi Tabara si echipa sa vor cauta sa afle radacinile unor legende locale precum „caruta cu prosti” din Caracal, dar si sa aduca in lumina reflectoarelor zone blamate sau ridiculizate, care se ridica deasupra imaginii lor publice nu tocmai favorabile. Printre acestea, Petrila sau Botosaniul. Nu lipsesc unicatele, specialitatile locale si povestile impresionante. Episodul 1, din 31 martie, ora 17:00, ne invata ce e rastauta cu lapte, dar si cine sunt ugocenii…

Premiere se anunta si din luna aprilie la TVR 1, astfel ca telespectatorii au toate motivele sa urmareasca in continuare programele principalului post al Televiziunii Romane. Noi episoade din „Anchetele comisarului Antonescu” vedem din 2 aprilie, iar micii artisti sunt invitati pe scena „Vedeta familiei” din 6 aprilie. „Garantat 100%” revine cu sezon nou din 7 aprilie si tot de atunci, seria „Miturile comunismului” continua sa dezvaluie cele mai bine pazite secrete ale Epocii de Aur. La randul sau, Basti Topescu isi propune sa dezvaluie omul si umanul din spatele vedetelor invitate la „Vis sau realitate”, din 12 aprilie.

Serile de duminica vor fi, ca si pana acum, consacrate folclorului si muzicii autentice romanesti. Iuliana Tudor pregateste un nou proiect de divertisment folcloric pentru telespectatorii TVR 1.

Desigur, ne vom bucura de editii noi ale emisiunilor care au avut premiere si pana acum: „Punctul critic”, „Breaking Fake News”, „Tezaur folcloric”, „Viata satului”, emisiunile dedicate minoritatilor nationale, „Tara, tara, cine esti?”, „Teleenciclopedia” etc. ​