Citind in pregatirea unui eseu in care urma sa-mi dau cu parerea despre cateva subiecte serioase acum ceva timp, am gasit urmatorul citat: „viata obisnuita e o sursa permanenta de momente de atentie estetica.” (Schaeffer, Adieu a l’esthétique, p.15). Intr-adevar, chiar in timp ce aceste randuri sunt scrise, umbrele copacilor danseaza timid pe zidul din fata ferestrei, receptive si ele la cantecul pasarilor care fac, in fiecare dimineata, arta de amorul artei. Gresit inteles, acest concept romantic neglijeaza adeseea elementul fara de care arta nu poate fi completa – receptorul.
Ar continua natura sa-si imprastie valentele estetice in absenta ochilor care sa o inregistreze? Bineinteles. Este absurd sa pretindem, asemeni omului renascentist, faptul ca spectacolul lumii exista pentru noi, fiintele umane; scopul si uneltele care servesc la atingerea sa, nucleul si partile care il sustin, Eul si mai-putin-ca-Eul. Odata cu intrarea in postmodernitate, respectiv prin adoptarea viziunii postumaniste, aceste idei si-au pierdut statutul de adevar universal, caracterul aparent intangibil. Faptul ca artistul nu creeaza la marginea societatii, strict pentru a da o forma concreta trairilor interioare si pentru a se „purifica”, ci din interiorul ei, reprezinta o alta idee inca greu de asimilat, dat fiind ca ideolgia romantica ne farmeca si in prezent. Nevoia unei comunitati se face, totusi, resimtita, iar artistii care s-au reunit sub acoperisul Cuminte au facut primul pas in dizvolvarea distantei dintre creator si public, pe deplin constienti de aceasta relatie de interdependenta.
Astfel, pe 15 si 16 mai, in spatiul de pe strada Icoanei 86, artistii vizuali ne-au scos din astenia de primavara si au scos toata inspiratia in lumina zilei – rezultatul, asa cum era de asteptat, un catharsis de care cu totii aveam nevoie, dupa o perioada care ne-a pus la incercare si din care, din nefericire, am iesit cu mari pierderi pe toate planurile. Nevoia consumului de arta, insa, a determinat publicul sa se alature grupului creativ de la CoOperativa si sa admire nu umbre pe ziduri, ci murals realizate de artisti precum Coon One, Toybox, Casele cu Ochi Inchisi, Krips, plus multe alte obiecte artistice care au animat spatiul galeriei – Alina Anghel, Maria Balan, Geo Dibu, Ingrid Maschek, Emma Moraru, Ioana Cristodorescu si multi altii despre care v-am povestit in pregatirea deschiderii Safiticuminti Community.
Diversitatea vizuala nu a creat rupturi, rezultatul final fiind mai apropiat de ceea ce as numi un sincretism absolut necesar. Probabil este vizibila, pana in acest punct al articolului, parerea autoarei in legatura cu separarea artelor in categorii, iar daca inca mai sunt dubii, am sa o spun cat pot de clar si raspicat – there should be no such thing as arte plastice si arte decorative in secolul 21. Arta este arta, iar diversii artisti care au expus in si langa spatiul galeriei Safiticuminti si-au unit fortele si au demonstrat acest lucru cu prisosinta.
Celor care ne-au calcat pragul weekend-ul trecut, le multumim si speram ca i-am convins sa ramana in comunitate, iar celor care nu au reusit sa ajunga la deschidere, le promitem ca nu plecam nicaieri si ca vom continua sa cream cu si pentru ei.
Cam atat despre noi. As putea sa scriu mult si bine despre tot ce am vazut si simtit sambata trecuta, in calitate de spectator, cat si de artist vizual. Insa, asa cum am precizat si in introducere, in ultima instanta, parerea publicului ramane decisiva.
Adauga comentariu