Este considerata una dintre cele mai valoroase interprete de muzica populara, iar repertoriul sau format din cantece populare autentice culese de pe meleagurile botosanene sau creatie proprie este unul care impune respect. Pentru interpretarea cu har a cantecului popular, Laura Lavric, oaspetele Irinei Pacurariu in sarbatoarea de Florii la „Reteaua de idoli”, duminica, 25 aprilie, de la ora 18:00 (in reluare luni, 26 aprilie, de la ora 21:00), la TVR 2, a muncit zeci de ani si se mandreste cu bogata sa activitate.
„Nu ma abat niciodata de la opinci si de la baticul de pe cap”, marturiseste Laura Lavric. Invitata in emisiunea „Reteaua de idoli”, interpreta de folclor face un exercitiu de o rara sinceritate, acceptand sa povesteasca cele mai delicate si mai sensibile momente din viata ei de om si artist.
„Laura Lavric, una dintre cele mai iubite soliste din Romania, si-a deschis sufletul cu o franchete care, intr-un fel, m-a luat pe nepregatite. Desi o stiu de foarte mult timp si am auzit-o de multe ori povestind sunt episoade din viata ei pe care nu le-am auzit niciodata. Este prima oara cand ascult relatata prima ei experienta americana, cand a ajuns la New York intr-un miez de noapte, fara ca cineva sa o astepte la aeroport, fara posibilitatea de a suna putinii romani pe care ii stia si fara sa stie cum sa comunice in engleza. Ca sa nu mai spun ca o provoc sa fredoneze o melodie a Mariei Lataretu si aflu ca aceasta legenda a muzicii populare i-a murit in brate Laurei…..asta ca sa ma refer doar la doua dintre momentele care m-au luat cumva pe nepregatite in interviu, dar pentru care sunt recunoscatoare ca Laura Lavric a ales sa le imparta cu noi”, a povestit Irina Pacurariu.
„Rep: Am aflat ca pe 20 septembrie impliniti 75 de ani…
Laura Lavric: Imi place sa spun varsta…unii nu isi spun varsta, am cunoscut chiar barbati care nu spun… de ce… da, multumesc lui Dumnezeu!
Rep: Oamenii pot spune ca, pentru ca nu va aratati varsta, va permiteti sa fiti sincera…
Cred ca e genetic, nu merg la cosmetica, doar imi fac sprancenele… Merg o ora jumate-doua in fiecare zi. Vin dintr-o casa cu doua fete, din famile buna, bunicii aveau cei mai frumosi cai. Nu era un merit sa mergi la scoala, important era pamantul…Ascultam la radio, cantam cand faceam curat la vaci, un unchi mi-a zis sa ma fac cantareata, aplaudata. Mama nu era de accord. Apoi a venit colectivizarea, aveam 14-15 ani, taranii nu stiau carte, au ramas fara pamant, credeau ca o sa moara de foame. Atunci mama a vrut sa fac o meserie, croitoria. Dar cantam, nu eram foarte buna la croitorie. Asa a inceput povestea mea”, isi aminteste Laura Lavric.
Adauga comentariu