Muzica

Dupa succesul pe care l-a avut alaturi de Keo, Marcel Pavel, What’ s UP si Mircea Eremia, Yanis Pavel lanseaza piesa ”Scrum”

Asa cum v-a obisnuit, talentatul cantaret iesean a scris versurile si a realizat si partea instrumentala a noii sale melodii, una de suflet, care, cu siguranta, va ajunge la inimile iubitorilor de muzica de calitate.

Clipul a fost regizat de Mihai Laz si Alex Snopov, a fost filmat in centrul Bucurestiului: ”Am stat vreo doua zile sa terminam toate cadrele. Nu a fost obositor, eu si echipa am avut o stare buna in zilele de inregistrare, este o echipa tanara, dar profi, si lucrul care imi place este acela ca tine mereu cont de ideile mele! Ne-am inteles cu totii foarte bine, asa ca nu am simtit cum a trecut timpul”, a dezvaluit  Yanis Pavel, care a mai tinut sa precizeze si faptul ca ”Scrum” este altceva decat a cantat el pana acum,

”Piesa asta am gandit-o diferit, cu dorinta de a iesi din zona de confort. De aceea, am incercat sa experimentez o noua latura a mea si asa am ajuns la ideea acestui cantec de dragoste! Initial, versurile au fost scrise dupa vibe-ul instrumentalului, nu am simtit ca ar fi mers alt mesaj, si ma bucur! A iesit minunat! ”Scrum” este o poveste, o fictiune sensibila, in care cred ca se regasesc foarte multi tineri de varsta mea”, a spus Yanis Pavel.

Yanis Pavel a urcat pe scena cu Stefan Banica Jr., Marcel Pavel sau Tandarica si este manageriat de cunoscutul impresar Radu Groza

La 15 ani, Yanis Pavel este considerat cantaretul noii generatii de adolescenti in zona muzicii pop din Romania. Yanis a inceput sa cante de la 3 ani, a urcat pe o scena importanta la doar 12 ani, iar specialistii au vazut in el inca de la inceput un adevarat pusti minune, motiv pentru artisti de renume sa cante impreuna cu el pe aceeasi scena. Stefan Banica jr., Ovidiu Lipan Tandarica sau Marcel Pavel, alaturi de care a interpretat un duet fabulos acompaniati de Filarmonica din Iasi, sunt doar cateva nume din industria muzicala care au facut featuring cu tanarul Yanis Pavel, in timp ce Keo i-a compus o piesa special pentru el, ”Cu capu-n nori”, piesa care s-a bucurat de un real succes in randul tinerilor. La fel s-a intamplat si cu melodia interpretata cu What s Up, ”Doar cu iubire”

In timp ce alti baieti prefera doar sa se joace, Yanis face muzica de la varsta de trei ani in cadrul Academiei de Talente Ella Gondos, una dintre cele mai cunoscute in domeniul slefuirii de talente muzicale la nivel de adolescenti.

”Yanis este elev la Liceul Alexandru Ioan Cuza si, la varsta lui, canta, compune la pian si scrie poezii. O perioada, a fost reporter la Antena3, a participat la Eurovisionul copiilor, unde a facut parte din juriu, este prezentator de spectacole pentru adolescenti si, in urma cu cativa ani, a fost desemnat de Asociatia ROR sa fie si imaginea unei campanii importante de promovarea ”Impact-Stop Bullying” in scoli. In cateva cuvinte, un adolescent foarte talentat”, a declarat Radu Groza, managerul lui Yanis Pavel, completat chiar de pustiul minune

”Am fost actor principal in serialul 6ASE si acum sunt intr-un nou proiect, in filmul <Masha si cele sase umbre>, care speram sa aiba un succes cum a avut si serialul anterior! In plus, lucrez la doua piese noi care vor fi orchestrate de <Filarmonica de Stat George Enescu> din Botosani, in cadrul unui concert national. Mi se pare ceva wow ca la varsta mea sa am onoarea sa cant la un asemenea eveniment! Sunt foarte bucuros ca am reusit sa fiu acceptat la Uniunea Compozitorilor, pot spune ca e oarecum un nou inceput si sunt foarte entuziasmat sa vad ce va urma!”, a mai povestit Yanis despre proiectele lui.

Adauga comentariu

Faceți clic aici pentru a posta un comentariu