Festivalul International de Teatru de la Sibiu (FITS), primul mare festival din Europa Centrala si de Est, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume si cel mai mare eveniment dedicat artelor spectacolului din Romania, va prezenta, in perioada 20-29 august 2021, peste 600 de evenimente din 37 de tari, de pe toate continentele, pentru ceea ce va insemna cea mai complexa editie desfasurata pana in prezent.
Organizat sub Inaltul Patronaj al Presedintiei Romaniei si cu sprijinul Primariei Municipiului Sibiu si al Consiliului Local Sibiu, FITS va reuni mari artisti ai scenei mondiale, oferind publicului posibilitatea de a se bucura de unele dintre cele mai apreciate spectacole ale lumii, recunoscute la nivel international si recompensate cu distinctii prestigioase. Editia 2021 a FITS, a carei tema este una sugestiva – „Construim speranta impreuna / Building hope together” – va avea o tripla dimensiune, fizica, hibrida si online.
Festivalul International de Teatru de la Sibiu isi propune sa construiasca speranta impreuna cu publicul sau, in fata caruia va prezenta un veritabil regal al artelor spectacolului, cu productii de teatru, dans, circ, film, musical, opera, carte, conferinte, expozitii, performance, muzica, spectacole de strada. Israel Galvan Company, Charlotte Rampling, Tokyo Metropolitan Theatre, Kibbutz Contemporary Dance Company, Maria Pagés Compañia sunt doar cativa dintre marii artisti si marile companii ale lumii care vor fi parte a FITS 2021.
Reprezentatiile Festivalului International de Teatru de la Sibiu vor fi disponibile in sali de spectacole, in spatii neconventionale, in biserici, in pietele centrale ale Sibiului si in casele spectatorilor, prin site-ul oficial FITS, www.sibfest.ro, www.scena-digitala.ro, pagina de Facebook si canalul de YouTube.
„Acest festival a inceput acum 28 de ani cu trei tari si opt spectacole, iar astazi este unul dintre foarte putinele festivaluri din lume – daca nu singurul – care nu a avut niciun an de intrerupere. Anul trecut am fost intr-un mare moment de cumpana, am trecut cu totii prin incercari uriase, am fost inchisi, nu am putut sa comunicam, am fost singuri. Iar tot timpul, gandul nostru a fost directionat catre toti spectatorii din Sibiu, din Romania si din lume. Din aceasta cauza am facut un efort urias sa putem sa facem, anul trecut, Festivalul International de Teatru de la Sibiu; puterea de a crede ne-a dat vointa si putinta sa facem acest festival. Si, iata, gratie acestei mari incercari prin care am trecut impreuna cu echipa care ma inconjoara, am reusit sa dezvoltam Scena Digitala, am reusit sa aducem in jurul nostru, virtual, aproape 7 milioane de spectatori, din 104 tari. Anul acesta, marea batalie pentru a crea impreuna speranta a fost sa ne putem reintalni fizic cu dumneavoastra. Din aceasta cauza am construit, in aceasta comunitate extraordinara care este Sibiul, cel mai complex festival, cea mai complexa editie. Un oras care nu a fost cucerit niciodata si care a avut pentru prima data pe teritoriul Romaniei un teatru, la 1788, la 1 Iunie, de Ziua Copilului. Ce frumos este sa pastram in noi copilul, care are puterea de a juca, de a povesti, de a visa, de a avea tot timpul speranta!”, a declarat Constantin Chiriac, presedintele Festivalului International de Teatru de la Sibiu, joi, in conferinta de presa dedicata Festivalului.
Construind speranta impreuna
Editia de anul acesta este adaptata astfel incat sutele de spectacole care fac parte din programul Festivalului sa fie accesibile unor categorii cat mai largi de public, motiv pentru care evenimentul va avea o tripla dimensiune.
Dimensiunea fizica va include spectacolele din salile de teatru, din spatiile outdoor si din alte locatii unde sunt programate reprezentatii cu public. Acestei componente i se va adauga varianta hibrida, in care spectacolele indoor, cu public, vor fi transmise in direct, prin intermediul a cinci echipe de streaming in sali de cinema, si in alte spatii din Sibiu si din tara, in toate zonele unde responsabilii locali isi doresc un parteneriat cu FITS. Acestor doua componente li se adauga cea de-a treia dimensiune, cea online, prin intermediul careia productii special adaptate pentru zona digitala vor fi disponibile iubitorilor de teatru. Biletele vor fi puse in vanzare incepand cu data de 22 iulie, pe www.sibfest.ro si prin intermediul platformei Entertix, cu preturi cuprinse intre 20 lei si 150 lei, pentru spectacolele fizice.
Multe dintre evenimentele care fac parte din programul Festivalului International de Teatru de la Sibiu vor fi oferite gratuit publicului. FITS pastreaza traditia marilor reprezentatii in spatii deschise, la care accesul publicului va fi liber, iar suplimentar va difuza, in mediul online, o serie de spectacole cu acces gratuit.
Programul FITS 2021 va fi disponibil pe www.sibfest.ro.
Highlight-urile FITS 2021
In interpretarea unora dintre cei mai valorosi artisti ai momentului, creatii ale marilor companii din lume, highlight-urile editiei 2021 pentru productiile programate fizic, in salile de spectacol, sunt: ”The Knight of the Burning Pestle”, Cheek by Jowl / Moscow Pushkin Drama Theatre; ”Shakespeare – Bach”, Charlotte Rampling & Sonia Wieder-Atherton; ”Outwitting the Devil”, Akram Khan Company; ”La serva padrona”, Opera Nationala Romana din Timisoara; ”OMMA”, Joseph Nadj; „Plugarul si Moartea”, Teatrul National „Vasile Alecsandri“ din Iasi; ”Flamenco Nights”, Barcelona Flamenco Ballet; ”ASYLUM”, Kibbutz Contemporary Dance Company; ”TOML”, Sol Dance Company; ”An Ode of Time”, Maria Pagés Compañia; „Marele Inceput: unu, doi, trei” / ”Eins zwei drei”, Martin Zimmermann; „Itinerarii. Intr-o zi, lumea se va schimba”, ARCUB & Compagnie des Ogres; ”La consagración de la primavera”, Israel Galvan Company; ”Le tambours de soie”, Maison de la Culture D’Amiens; ”The Door”, Lithuanian National Drama Theatre / Jo Strømgren Kompani.
Acestora li se adauga highlight-urile din zona online: ”Time for Time”, Marie Chouinard; ”YAG”, Batsheva Dance Company; ”The Idiot”, Stary Dom Theatre, Novosibirsk; ”Memento Mori”, Sidi Larbi Cherkaoui – Eastman; ”Maria Stuart”, Deutsches Theater Berlin; ”The Fluid Force of Love”, Troubleyn/Jan Fabre; ”The Demons”, Maly Drama Theatre; ”The Silent Burn Project”, Akram Khan Company; ”Maestro de Barra”, Israel Galvan Company; ”chekhovOS/an experimental game/”, Arlekin Theater; Tokyo Metropolitan Theatre.
Cele mai valoroase spectacole care vor reprezenta componenta hibrid a Festivalului, respectiv spectacole fizice cu transmisii online in direct, sunt: ”The Knight of the Burning Pestle”, Cheek by Jowl / Moscow Pushkin Drama Theatre; ”Flamenco Nights”, Barcelona Flamenco Ballet; ”Asylum”, Kibbutz Contemporary Dance Company; ”TOML”, Sol Dance Company; ”An Ode of Time”, Maria Pagés Compañia; „Marele Inceput: unu, doi, trei” / ”Eins zwei drei”, Martin Zimmermann; „Itinerarii. Intr-o zi, lumea se va schimba”, ARCUB & Compagnie des Ogres.
Oaspetii Festivalului si sibienii se vor putea bucura de spectacolele in aer liber, care vor avea loc in zone istorice si in piete publice, highlight-urile productiilor outdoor fiind: „Galileo”, Deus ex Machina, Franta, „Visul lui Don Quijote” / ”Quixote”, Grupo Puja!, Spania, „Feerie de vara” / ”Meraviglia”, Sonics, Italia, Moby Dick, Teatro dei Venti, Italia, „Concert Simfonic” / ”Symphonic Concert”, Romanian Chamber Orchestra, „Haideti sa construim impreuna!” / ”Participatory Monumental Construction in Cardboard”, Olivier Grossetête et les Batisses Soeurs, Franta, „Din nou impreuna!” / ”Together Again! , OGE Group, Israel-Germania, „Acrobatii la superlativ” / ”They are Back in Black”, The Black Blues Brothers, Kenya-Italia.
Bursa de Spectacole, o structura unica in Romania
Bursa de Spectacole de la Sibiu este o structura asociata a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, singura de acest fel din Romania, marca inregistrata OSIM. Aceasta a fost creata din nevoia festivalului de a acorda sanse tuturor artistilor, operatorilor culturali, institutiilor de spectacole sau retelelor culturale sa intalneasca producatori importanti din intreaga lume. Prin evenimentele sale, Bursa ofera participantilor contextul ideal de a-si promova proiectele artistice si de a stabili parteneriate in domeniul artelor spectacolului.
Evolutia Bursei de Spectacole a fost spectaculoasa inca de la prima editie organizata in 1997, devenind o importanta retea culturala care mijloceste legatura dintre festivaluri si artisti, companii independente sau institutii de stat din domeniul artelor spectacolului. Anual, participanti din intreaga lume, reprezentand diverse organizatii culturale (agentii de impresariat artistic, ONG-uri, institutii de stat, companii independente etc.), se intalnesc la Sibiu pentru a stabili conexiuni si a realiza proiecte impreuna.
In 2021, Bursa de Spectacole se va desfasura in perioada 23-26 august in format hibrid, astfel incat atat participantii prezenti in Sibiu, cat si cei care nu vor putea calatori, sa poata dialoga si construi impreuna, prin solutii digitale. Cream asadar o punte intre dimensiunea fizica si online, un loc de intalnire si discutie, disponibil tuturor celor care activeaza in domeniul artelor spectacolului.
Opt mari artisti ai lumii, pe Aleea Celebritatilor
Aleea Celebritatilor, una dintre cele mai deosebite structuri ale FITS, va aduce anul acesta opt nume noi care se vor alatura celor 43 de oameni de teatru si de cultura distinsi cu stele, incepand din anul 2013 si pana in prezent. Evenimentul va avea loc in data de 27 august.
Denis O’Hare – celebrul actor si scriitor american, Jan Lauwers – devenit faimos prin munca sa alaturi de Needcompany, pe care a fondat-o in 1986 si Maria Pagés – dansatoare si coregrafa recunoscuta la nivel international, primesc, cu acest prilej, stelele acordate in cadrul FITS 2020.
Yoshi Oida – important actor si regizor japonez, primul membru in compania internationala de teatru a lui Peter Brook, Israel Galvan – renumit dansator si coregraf care a revitalizat tehnicile dansului flamenco, Helmut Stürmer – scenograf de origine romana, apreciat la nivel international pentru arta sa, Charlotte Rampling – una dintre actritele emblematice ale ale teatrului si ale cinematografiei mondiale, Akram Khan – unul dintre cei mai apreciati coregrafi ai momentului, sunt marii artisti care primesc stele in cadrul editiei 2021 a FITS.
Aleea Celebritatilor a fost inaugurata in 2013, in Parcul Cetatii din Sibiu, cu prilejul celei de-a 20-a editii a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, ca spatiu de celebrare, de recunoastere publica a meritelor si a contributiei unor mari personalitati la dezvoltarea cultural-artistica a lumii. Gala Celebritatilor are loc dupa acordarea stelelor si aduce pe scena personalitatile distinse cu o stea pe Aleea Celebritatilor, fiind un eveniment dedicat recunoasterii publice a meritelor marilor artisti distinsi la Sibiu si un prilej pentru celebrarea activitatii profesionale a unui manager cultural, prin Premiul de Excelenta, si a activitatii profesionale a unui actor si a unui regizor, prin Premiile „Virgil Flonda” si „Iulian Visa”.
Therme Forum, teatru si arhitectura
Therme Forum este o structura asociata festivalului, dedicata modului in care proiectarea arhitecturala, programarea, tehnologia si evolutia comunitatilor noastre vor forma teatrele si experienta participativa a viitorului si se va desfasura in perioada 27-29 august. Conversatii cu arhitecti, designeri, artisti si manageri culturali de talie mondiala, despre teatru si valoarea investitiilor ample, cu viziune, in cultura vor face parte din programul structurii.
Therme Forum inspira si provoaca participantii printr-o examinare a exemplelor istorice, a perspectivelor, a celor mai bune practici si a tendintelor din intreaga lume. Prin dialogurile variate, participantii la eveniment examineaza legatura dintre artele spectacolului si cladirile acestora si modul in care aceasta relatie modeleaza si influenteaza comunitatea, din punctul de vedere al durabilitatii financiare si sociale, precum si al evolutiei artei performative.
Conferintele vor avea urmatoarele temeː Sustainability and Culture; Inclusivity and Accessibility; Festival Cities; Governance; Exploring the Future Part A: The Expression; Exploring the Future Part B: The Building; Resilience: Building back better after Covid. Printre speakerii confirmati la sesiunile online amintim: Charlotte Nors, Managing Director Singapore Repertory Theatre; Robert Read, CEO National Concert Hall Dublin; Dan Daw, Associate Artistic Director Candoco Dance Company; Tej Tadi, Founder & CEO MindMaze; Svanhildur Konradsdottir, Director Harpa Concert Hall; Yvonne Tham, CEO The Esplanade Co Ltd; John Alschuler, Fondator HR&A Advisors; Paola Prestini, Composer, Co-Founder si Director artistic National Sawdust; Dan Potra, Designer de teatru; Joshua Prince Ramus, fondator REX; Kai-Uwe Bergmann, BIG; Stefano Mancuso, Director International Laboratory of Plant Neurobiology; Amanda Levete, Director AL_A.
Programul de Voluntariat
Programul de Voluntariat al Festivalului International de Teatru de la Sibiu este o scoala non-formala inovatoare cu participanti din spatiul sibian, din cel national si international. Programul ofera oportunitati de training, dobandire de experienta pentru o reusita mai buna in piata muncii, formarea de noi deprinderi, familiarizarea cu diferite sisteme operationale si structuri organizatorice, mandria de a fi parte activa a comunitatii, dar si implicarea intr-o organizatie prestigioasa.
Voluntari cu varste intre 16 si 70 de ani, din Romania, dar si din tari precum Polonia, Franta, Japonia, China, Canada, Turcia, Finlanda sau Coreea de Sud se alatura anual echipei FITS.
Impreuna cu Tara Soarelui Rasare a fost infiintat Programul de Voluntariat Japonia, ce a atras de-a lungul timpului peste 150 de voluntari niponi, cu sprijinul EU-Japan Fest Japan Committee. Datorita Programului de Voluntariat, Festivalul International de Teatru de la Sibiu a primit Premiul Fundatiei Japonia pentru anul 2015.
O editie a aniversarilor
Festivalul International de Teatru de la Sibiu a reusit, de-a lungul anilor, sa fie si o importanta punte de legatura cu numeroase state cu care Romania are o indelungata traditie de colaborare culturala, economica si diplomatica.
Anul acesta, sunt aniversati 100 de ani de relatii diplomatice cu Japonia, iar Festivalul International de Teatru de la Sibiu marcheaza acest moment printr-o agenda bogata de evenimente dezvoltate alaturi de partenerii de traditie din Japonia, cu care colaboreaza inca de la inceputurile festivalului. De asemenea, vor fi marcati 140 de ani de relatii diplomatice cu Spania prin prezentarea spectacolelor companiilor si artistilor spanioli, 110 ani de relatii diplomatice cu Elvetia, prilej cu care vor fi prezentate publicului reprezentatii ale artistilor elvetieni, si 30 de ani de relatii diplomatice bilaterale Romania-Republica Moldova, prin prezenta unor prestigioase companii.
Acestor momente deosebite li se adauga aniversarile a 111 ani de relatii diplomatice cu Luxemburg, 141 de ani de relatii diplomatice cu SUA, 141 de ani de relatii diplomatice cu Belgia, 101 ani de relatii diplomatice cu Austria, 101 ani de relatii diplomatice cu Finlanda, 141 de ani de relatii diplomatice cu Franta, 141 de ani de relatii diplomatice cu Olanda, 101 ani de relatii diplomatice cu Ungaria, 96 de ani de relatii diplomatice cu Chile, 61 de ani de relatii diplomatice cu Cipru, 141 de ani de relatii diplomatice cu Germania, 141 de ani de relatii diplomatice cu Grecia, 31 de ani de relatii diplomatice cu Irlanda, 141 de ani de relatii diplomatice cu Marea Britanie.
Importanta acestor jubilee a fost evidentiata si de Presedintele Romaniei, Excelenta Sa Klaus Werner Iohannis, in mesajul transmis cu prilejul celei de-a 28-a editii a FITS.
„De douazeci de ani am bucuria sa ma adresez iubitorilor de teatru din Romania, din Europa si din intreaga lume, invitandu-i la Sibiu ori felicitandu-i pentru decizia de a fi oaspeti ai acestei remarcabile capitale culturale, traind astfel cu totii minunata experienta de viata, libertate si iubire pe care ne-o ofera Festivalul International de Teatru!
Anul acesta este unul special. In vara lui 2021, sensul termenului international din titulatura Festivalului capata o conotatie cu totul deosebita. In primul rand, pentru ca Festivalul este gandit sa aduca din nou pe scenele Sibiului, dupa un an de intrerupere cauzata de pandemia de COVID-19, arta dramatica de pe trei continente. Vom onora prin teatru jubileele relatiilor diplomatice dintre Romania si Japonia, Elvetia, Spania, Republica Moldova, dar vom si celebra interferentele artistice, vom explora expresiile culturale ale estului si vestului ori dialogul lumii mediteraneene cu fascinantul spatiu anglo-saxon.
Salut eforturile organizatorilor de a ne prezenta, fizic sau digital, ceea ce se produce si se arata publicului pe scenele lumii in aceasta perioada de reincarcare a energiilor sociale si creatoare post-pandemice. FITS 2021 ne indeamna sa construim speranta, printr-un efort comun de viziune si solidaritate. Impreuna, actorii, regizorii si spectatorii vor dovedi in zilele Festivalului ca Arta este forta si sansa noastra.
Fie ca opera personalitatilor care vor veghea Sibiul in zilele FITS din acest an – Brukenthal, Dostoievski, Enescu ori Cioran – sa ne dea tuturor inspiratia si energia de a construi in sufletele noastre speranta si sa ne ofere bucuria de a o darui celor din jur!”, a transmis Presedintele Romaniei.
Personalitati nationale si internationale, ambasadori si diplomati, reprezentanti ai statelor cu care Festivalul International de Teatru are o indelungata si frumoasa colaborare au transmis mesaje cu prilejul acestui eveniment: Sergiu Nistor, Consilier Prezidential, Astrid-Cora Fodor, Primarul Municipiului Sibiu, Ministrul Educatiei din Romania, Sorin-Mihai Cimpeanu, Excelenta Sa Toshimitsu Motegi, Ministrul Afacerilor Externe al Japoniei, Mirel Talos, Presedintele Institutului Cultural Roman, Excelenta Sa Laurence Auer, Ambasadoarea Republicii Franceze in Romania, Excelenta Sa Cord-Meier Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania in Romania, Excelenta Sa Andrew James Noble, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord in Romania, Excelenta Sa Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei in Romania, Excelenta Sa Arthur Mattli, Ambasadorului Confederatiei Elvetiene in Romania, Excelenta Sa David Saranga, Ambasadorul Israelului in Romania, Delegatul general al Federatiei Valonia-Bruxelles si al Valoniei la Bucuresti, David Royaux, Atasatul cultural al Ambasadei SUA in Romania, William J. O’Connor.
FITS celebreaza 140 de ani de la nasterea lui George Enescu, printr-o serie de recitaluri de versuri din Mihai Eminescu, pe muzica marelui compozitor, 200 de ani de la nasterea autorului Fyodor Dostoievski si 140 de la moartea sa, prin transmiterea online a spectacolului „Idiotul”, regia Andrey Prikotenko si a spectacolului „Demonii”, regia Lev Dodin (Maly Drama Theatre). Sarbatoarea celor 300 de ani de la nasterea lui Samuel von Brukenthal va fi marcata prin expozitii organizate in spatiile Muzeului National Brukenthal Sibiu. Aniversarea a 110 ani de la nasterea lui Emil Cioran va fi marcata prin expozitia „De la Cioran: Trei ecouri artistice la scrierile lui Cioran” (Pictura si sticla. Artisti: Mirela Vasile, Laurence Bourgeois, Jean-Marc Barrier).
Platforma Internationala de Cercetare Doctorala in Artele Spectacolului si Management Cultural
Platforma Internationala de Prezentare a Doctoratelor este un spatiu dedicat pentru dialog si schimburi universitare intre tineri cercetatori, membrii comunitatilor academice si publicul larg, care se deruleaza in fiecare an, incepand cu 2014, in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Va avea loc in intervalul 20-21 august.
Scopul principal al Platformei Internationale de Prezentare a Doctoratelor Exceptionale in Artele Spectacolului si Management Cultural este promovarea colaborarii inter-institutionale si a educatiei artistice, in contextul Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Pentru aceasta, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a initiat si incheiat parteneriate de colaborare pentru studiile de doctorat in artele spectacolului si management cultural impreuna cu alte universitati de prestigiu din strainatate: Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris 3 (Franta), Brown University (Statele Unite ale Americii), Suffolk Community Collage (Statele Unite ale Americii), Pace University (Statele Unite ale Americii), Japan Women’s University (Japonia), Nagoya City University (Japonia), Nihon University (Japonia), Waseda University (Japonia), Tokyo University (Japonia), Beckett University (Marea Britanie), York St. John University (Marea Britanie), Folkwang Universitat der Künste (Germania), Université Libre de Bruxelles (Belgia), Ecole Nationale de Théatre du Canada (Canada), Université de Moncton (Canada), The Central Academy of Drama (China), Hong Kong Institute of Education (China), Beijing Dance Academy (China), Shanghai Theatre Academy (China), Moscow State University of Culture and Arts (Rusia), Academia de Muzica si Dans din Ierusalim (Israel), Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice din Chisinau (Moldova).
Departamentul de Arta Teatrala si scoala de studii doctorale in domeniul artelor spectacolului si managementului cultural din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu pun un accent puternic mai ales pe partea practica a cercetarii stiintifice si a creatiei artistice. One-person show-uri care fac parte dintr-un program de cercetare doctorala, spectacole regizate sau jucate de studenti doctoranzi, conferinte si prelegeri publice sustinute de coordonatori de doctorate sau de doctoranzi sunt mijloacele prin care vor fi prezentate rezultatele cercetarii doctorale la nivel de excelenta in fata comunitatii academice, a studentilor, a cercetatorilor si a publicului larg: conferinte, spectacole, workshop-uri, expozitii de scenografie etc.
Festivalul Universitatilor de Teatru si Management Cultural
Festivalul International de Teatru de la Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Departamentul de Arta Teatrala si Teatrul National „Radu Stanca”, organizeaza anual Festivalul Universitatilor de Teatru si Management Cultural, cea mai importanta manifestare de gen din Europa, care propune publicului spectacolele de referinta ale scolilor de teatru din intreaga lume.
Spectacolele studentilor sunt supuse unui proces de selectie, realizat de catre un board de experti internationali, profesori in universitati de prestigiu, precum si de Consiliul Departamentului de Arta Teatrala din ULBS, astfel incat mediul universitar romanesc si publicul larg sa poata beneficia de experienta unor produse artistice realizate si reprezentate public la un nivel de excelenta.
Obiectivele editiei din 2021 sunt promovarea multiculturalismului si promovarea dimensiunii practice a invatamantului teatral sibian, prin cooperarea dintre cele trei specializari de licenta ale Departamentului de Arta Teatrala din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (Actorie, Coregrafie, Teatrologie-Management cultural). Festivalul Universitatilor de Teatru si Management Cultural este singura manifestare de acest gen din lume care este organizata si derulata de catre studenti, masteranzi si doctoranzi, din perspectiva programei lor didactice, sub coordonarea cadrelor didactice de specialitate.
Un Sezon de Ateliere de artele spectacolului, cu participanti de renume la nivel mondial si desfasurarea unui Program editorial care include Antologia de texte pe tema Festivalului International de Teatru de la Sibiu (editie bilingva); Antologia pieselor reprezentate in sectiunea „spectacole-lectura” (editie bilingva); Conversatii culturale (editata in parteneriat cu Leeds Beckett University, Marea Britanie, editie bilingva); Aplauze – ziarul festivalului, compus din cronici de spectacol, editat bilingv, fac parte din programul structurii.
Departamentul de Arta Teatrala, in parteneriat cu Societatea Romana de Radiodifuziune, prin Radio Romania Cultural, realizeaza un demers unic in peisajul european al invatamantului teatral. Conectati la dimensiunea editoriala a tendintelor actuale din dramaturgia europeana (si nu numai), studentii, masteranzii si doctoranzii scolii sibiene de teatru, sub coordonarea artistica a unui cadru didactic de specialitate, interpreteaza piesele din Antologia pieselor reprezentante in sectiunea „spectacole-lectura”, in cadrul unui spectacol inedit.
Accesul publicului la spectacole
Intrarea publicului la spectacolele prezentate in cadrul Festivalului se va face cu respectarea masurilor sanitare impuse de pandemia de coronavirus, iar capacitatea de ocupare a salilor de spectacole va fi stabilita in functie de reglementarile in vigoare la data desfasurarii evenimentului.
Accesul la evenimentele in salile de spectacol va fi permis doar cu indeplinirea unor conditii sanitare impuse de autoritati in perioada FITS.
Accesul la evenimentele care se vor desfasura in spatii inchise se va face in baza biletului individual, al unui document de identitate, precum si a prezentarii a unuia dintre urmatoarele documente:
– dovada oficiala care atesta vaccinarea anti SARS-COV2 (minim 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare),
– test PCR negativ – efectuat cu cel mult 72 de ore inaintea evenimentului,
– dovada a rezultatului negativ certificat de o unitate medicala a unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore inainte de inceperea evenimentului,
– dovada medicala a faptului ca se afla in perioada cuprinsa intre a 15-a zi si a 90-a zi ulterioara confirmarii infectarii cu SARS-COV-2.
Pentru accesul in sali, organizatorii vor pune la dispozitia spectatorilor bratari care sa faciliteze triajul epidemiologic rapid. Purtarea mastii de protectie in sali este obligatorie, in acest moment.
Difuzarea spectacolelor online
In spatiul online, spectacolele de teatru vor fi difuzate la ora 21.00, cu reluare la ora 9.00, spectacolele de dans la ora 19.00, respectiv ora 7.00, productiile Scenei Digitale ale Teatrului National „Radu Stanca” vor din difuzate la orele 22.00 si 10.00, spectacolele studentesti la orele 16.00 si 4.00, iar spectacolele gratuite la orele 17.00 si 5.00. Acestora li se adauga spectacolele din zona indoor, care vor fi transmise in direct online.
Parteneri si organizatori
Festivalul International de Teatru de la Sibiu este organizat de: Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu, Primaria Municipiului Sibiu, Consiliul Local Sibiu
Eveniment realizat cu sprijinul: Primului Ministru al Romaniei, al Guvernului Romaniei, Ministerului Culturii, al Ministerul Educatiei, al Universitatii „Lucian Blaga” Sibiu
Co-organizatori: Institutul Cultural Roman
Actiune cofinantata de Consiliul Judetean Sibiu
Co-producatori: Societatea Romana de Televiziune, Societatea Romana de Radiodifuziune
Parteneri strategici: Ambasada Frantei, Institutul Francez, Ambasada Japoniei, EU–Japan Fest Japan Committee, Ambasada SUA, Ambasada Marii Britanii, British Council, Ambasada Israelului, Ambasada Elvetiei, Swiss Sponsors’ Fund, Ambasada Republicii Federale Germania, Institutul Goethe, Consulatul Germaniei la Sibiu, Ambasada Republicii Populare Chineze, Ministerul Culturii China, Ambasada Belgiei, Wallonie – Bruxelles International, Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes, Action Cultural Espanola, Ambasada Republicii Polone, Institutul Polonez, Ambasada Austriei Bucuresti, Forumul Cultural Austriac, Complexul National Muzeal ASTRA, UNITER.
Parteneri oficiali: UniCredit Bank, Dedeman, BRD – Groupe Société Générale
Partener special: JTI
Partener principal: Lidl
Partener de traditie: Raiffeisen Bank
Partener al Therme Forum: Therme Bucuresti
Partener al sezonului de strada: Banca Transilvania
Partener de mobilitate: Autoklass
Parteneri pentru sanatate: Medlife, Dent Estet, Clinica Polisano
Parteneri: Allianz Tiriac, Google Arts & Culture, Lenovo, GLS
Partener al Bursei de Spectacole si al Programului de Voluntariat: Alpha Bank
Vinul oficial al Festivalului: Crama Oprisor
Sponsori: Aqua Carpatica, Keep Calling, CEC Bank, Heidi Chocolate, Tulipa Flower Shop, Casa Dente, Romfilatelia, Rondocarton
Parteneri media: TV5 Monde, RFI, Euronews, Deutsche Welle, Propagarta, Ziarul Metropolis, B365.ro, horiaghibutiu.ro, Radio Guerrilla, Urban.ro, Agerpres, DCNews, Romania Pozitiva, Zile si Nopti, Capital Cultural, Turnul Sfatului, Tribuna, Sibiu 100%, Stiri de Sibiu, Mediatrust – partener de monitorizare FITS 2021
Echipa Festivalului International de Teatru de la Sibiu
Adauga comentariu