Calatoria-performance “iMigrate. The Biology of Transition” documenteaza, din multiple perspective artistice, drumul migrantilor romani spre Tara Fagaduintei. Intr-un road-residency spre America, Mircea Modreanu, Ilina Schileru, Lucian Sandu Milea si Razvan Nastase, artisti din colectivul independent E T A J artist-run space, creeaza pe strazi, in metrou, in gari si in aeroporturi, pentru a expune la capatul drumului, in Galeria Durden and Ray din Los Angeles. In luna septembrie, grupul va prezenta aceasta calatorie de initiere intr-o expozitie la Galeria E T A J din Bucuresti. Acest proiect ii asigura o dimensiune transatlantica grupului E T A J, prezent pana acum doar la nivel european.
E T A J artist run-space reface simbolic drumul migrantilor romani spre America, un spatiu mixt etno-cultural, care gazduieste zeci de milioane de oameni care au vanat candva legendarul vis american. Cati din Europa de Est au visat vreodata sa fuga in America? Cati mai viseaza? Cati s-au trezit din reverie? Poate ca visul american a fost intotdeauna doar un mit, speranta in justitie si libertate dublata de iluzia chinuitoare a individualismului absurd, care conditioneaza succesul de performanta de unul singur. Un drum de la zero spre un varf fabulos, parcurs doar cu energie proprie, fara ajutorul familiei sau al comunitatii. Patru artisti examineaza, dintr-o perspectiva subiectiva, cele mai noi sensuri ale acestei legende, cautandu-i semnele in gesturile si privirile calatorilor contemporani catre Lumea Noua. Poate vor gasi visuri alternative, ascunse prin aeroporturi, prin gari sau pe strazile din Los Angeles.
Calatoresc fara bani in buzunar spre fortareata bunastarii hollywoodiene, un loc in care saracii se pot rataci doar din intamplare, purtand de colo-colo responsabilitatea propriilor lipsuri. Va fi acest paradis remodelat de o lume framantata de crize, de la cele politice, climatice si umanitare, la valul inflationist post-pandemic? Cum este noua realitate globala modelata de migratie, de victimele razboiului, de solicitantii de azil sau de noile diviziuni de clasa? Cum afecteaza tectonica politica mediile artistice din intreaga lume? Aflati pe urmele noilor American Dreamers, cei patru calatori incepatori examineaza, dintr-o perspectiva artistica, indiciile care ar putea anunta noi intelesuri ale vechii povesti, pornind de la promisiunea succesului material sau mobilitate sociala, spre nuante contemporane, cum ar fi noile idealuri comunitare sau libertatea de a-ti alege propriul mod de viata. Redefinite intr-un cadru global framantat, in care natiunile par sa se izoleze in granitele lor, anticipand scenarii intunecate: criza si regresie.
Imagini eterogene intr-un cadru colectiv
Imaginata sub conceptul light-travel art, calatoria-performance “iMigrate. The Biology of Transition” aduna multiple puncte de vedere si perspective asupra migratiei, inclusiv povestile atator alti artisti care au visat, de-a lungul timpului, la Occident. Zborul, cel mai tensionant pas spre necunoscut pentru cei plecati de acasa, deci si pentru aceasta rezidenta, devine o etapa esentiala de creatie. Traseul Bucuresti – Los Angeles este un cadru ideal de observatie, in masura sa puna in evidenta sufletul locurilor pe care calatorii le traverseaza cu picioarele sau cu privirea. Mircea Modreanu lucreaza in ipsos, inspirat de obiecte culese de pe strada, ambalaje, bete, cartoane si tot felul de alte maruntisuri, care ar putea capata un sens relevant doar imbinate, asemenea unor piese de puzzle, intr-o structura cu mesaj. Imagini in miscare surprinse pe ici si colo urmeaza sa devina schite inca din avion, anticipand momentul in care vor fi asamblate pentru turnarea lucrarilor. Ilina Schileru examineaza structura liantului societal, povestile care leaga oamenii intr-o comunitate, sensurile si cheile de interpretare ale fondului folcloric prin care grupurile isi construiesc propriile definitii, pornind de la cultura orala pana la cea documentata si sintetizata in forme alternative de cunoastere. Ia ca punct de reper copiii, basmele, beletristica fictionala, felul in care oamenii isi reformuleaza realitatea printr-o prisma magica, pentru a realiza apoi un transfer al responsabilitatii catre exterior. Din mici interviuri cu unii calatori din avion sau din aeroporturi, discutii despre separare, despartire, renuntare, vor rezulta lucrari in carbune, pe hartie, un colaj de imagini realizat in situ, in spatiul expozitional, ca o insailare de naratiuni eterogene intr-un cadru colectiv.
Povesti de pe drum aduna si Lucian-Sandu Milea pentru a contura seria Colector, lucrari care amesteca fragmentele din peisaje urbane, siluete de cladiri si oameni, momente si spatii diferite, suprapuse intr-o rascruce de geometrii imposibile. La granita dintre axonometrie si perspectiva, Colector este un exercitiu de reprezentare a unui univers atemporal. Spatiul si timpul acestei calatorii se suprapun, devenind un mediu al intalnirii dintre diversele culturi, exact ca zonele de tranzit care le inspira: aeroport, gara, metrou, strada. Lucrarea devine, astfel, un colector, un “receptacol”, asa cum se gaseste acest concept in dialogul lui Platon, Timaios.
De documentarea fotografica a calatoriei se va ocupa Razvan Nastase, care va realiza acest proiect intr-o dinamica point and shoot, fotografie de strada, uneori turistica, alteori competenta, niciodata premeditata, deliberat subiectiva si tocmai de aceea usor distorsionata. Fotografiile devin si ele o cale de integrare intr-un spatiu necunoscut, poate ostil, dar sigur foarte intrigant. Amestecand concepte contemporane, artistul porneste de la fotografia digitala, pe care o transleaza in real prin tehnici analog de transfer sau cianotipie. La final, o lucrare de dimensiuni mari va fi formata din elemente mici, o solutie aleasa nu doar pentru a simplifica logistica si mentenanta, dar mai ales pentru o estetica a serialitatii, ca un grid ce ordoneaza compozitia, influentand perceperea ei. Fotografia reprezinta un simplu pretext de a pune la lucru un set de skill-uri si valori intr-un spatiu nou, in afara atelierului, in afara orasului, in afara tarii, pe partea cealalta a globului.
Poate fi experienta migratiei un atu in devenirea unui artist?
Toti artistii care au emigrat vreodata au fost motivati de dorinta de a prospera, fie ca au reusit sa schimbe istoria artei, cum ar fi Constantin Brancusi sau Andrei Cadere, fie ca au esuat si au ramas anonimi. Simuland lipsurile pe care migrantii le au adesea de infruntat de-a lungul procesului nomad, lucrarile care vor fi expuse in spatiul Durden and Ray vor fi realizate cu resurse minime, atat cat poate fi transportat de un migrant intr-o cursa aeriana. Materialele vor ocupa un volum egal cu cel al unei valize de maxim 20 de kg, adica zestrea obisnuita a celor care merg spre o viata noua. La destinatie, grupul artistilor romani va construi, alaturi de alti cinci artisti americani, o expozitie colaborativa in spatiul galeriei Durden and Ray, dedicata experientei de „translocare”, „re-devenire”, „re-adaptare” si prospectare a unei culturi globalizatoare care implica atat calitati formative, cat si degenerative. Parafrazand ostilitatile cu care migrantii (inclusiv artistii care parasesc propriile medii culturale) se confrunta catre destinatia lor finala, expozitia devine un spatiu extins de meditatie critica din perspectiva multidisciplinara, care pune in discutie coordonatele socioculturale ale practicilor artistice in sezonul (post)pandemic si multiplele probleme cu care se confrunta astazi intreaga lume (a artei): cum ne va afecta aceasta noua distorsiune sociala pe termen lung?
Fondata in 2009, initiativa Durden si Ray reuneste artisti si curatori care lucreaza impreuna pentru a crea oportunitati de expunere in galeria lor din centrul orasului Los Angeles. Colectivul ramane deschis colaborarilor cu grupuri de artisti si spatii de galerie din intreaga lume. Durden si Ray se concentreaza pe expozitii de grup mici, dar gazduieste si artisti internationali, ca parte a angajamentului lor manifest fata de schimbul global si fata de retelele alternative. Modelul Durden si Ray suprapune mai multe concepte si strategii contemporane, de la potentialul comercial si identitatea vizuala a unei galerii, la structura democratica a unui grup de artisti, potentialul de a crea opere de arta colaborativa sau sprijinul financiar, prin programele sale destinate membrilor grupului sau partenerilor de proiect, un model similar unei organizatii nonprofit. Durden si Ray sustine practica individuala, dar si scopuri comune de experimentare curatoriala, cercetare vizuala sau schimburi artistice cu parteneri internationali.
“iMigrate. The Biology of Transition” vizeaza promovarea culturii romanesti in context international, schimbul de experienta si consolidarea relatiilor intre operatori culturali autohtoni si de peste Ocean. Parte din temele si resursele incluse in proiect vor purta referinte culturale nationale, fie ca este vorba de cinema, de arte vizuale sau de muzica – veche sau contemporana. Expozitia de la Los Angeles ar putea prilejui un prim contact pentru multi artisti si vizitatori americani cu fragmente culturale de origine romaneasca, tratate intr-o maniera experimentala.
Echipa:
Ioana Bogdan (manager de proiect) | Evantia Barca (PR si comunicare) | Gabriela Ferche (manager financiar) | Ilina Schileru (artist vizual, curator, design grafic) | Mircea Modreanu, Lucian Sandu Milea, Razvan Nastase (artisti vizuali)
Durden and Ray: Artisti: Carlos Bertrand Arciega, Ben Jackel, Lana Duong, Daniela Soberman, Steven Wolkoff
Mircea Modreanu este artist vizual, manager de proiecte culturale si galerist. A urmat cursurile Facultatii de Arte Plastice din cadrul UAD Cluj, si imediat dupa finalizarea licentei, si-a reconfigurat traseul catre Bucuresti. In 2014 a terminat masterul la departamentul de grafica al UNArte si, un an mai tarziu, a infiintat un ONG, reprezentand debutul sau ca manager de proiecte culturale. Din 2018, de cand a luat nastere proiectul E T A J artist-run space, a organizat expozitii in spatiul din Bucuresti, de pe strada George Enescu 43, unde a avut invitati pana in prezent peste 200 de artisti. In lockdown, ca forma de documentare si arhivare, a inceput sa filmeze interviuri cu artistii pe care le-a urcat pe canalul de youtube ETAJ TV; este coordonatorul Revistei E T A J, o publicatie lansata din dorinta de a promova arta contemporana si artistii locali.
Ilina Schileru este absolventa a sectiei Grafica, cu studii masterale la Universitatea de Arte din Bucuresti in 2010. In 2022 fost curatoarea evenimentului colateral pentru reprezentarea roma la cea de-a 59-a editie a Bienalei de la Venetia, organizata de ERIAC (Institutul European pentru Arta si Cultura a Romilor). Membru al UAP Romania si fondator al EBienale (in asociere cu Festivalul si Concursul George Enescu) Ilina Schileru este in prezent coordonatoarea spatiului independent MNTRplusC, un program de arta contemporana, sub egida Muzeului National al Taranului, incepand din aprilie 2021. Programul MNTRplusC mizeaza pe colaborari internationale intre scena locala romaneasca si artisti/ curatori straini sau din diaspora. Din 2018 colaboreaza cu ONG-uri pentru integrarea copiilor imigranti si refugiati prin programe de arta pe care le dezvolta in parteneriate cu muzee si alte institute (Muzeul de Arta Recenta, MNAR, British Council etc). Face parte din echipa ETAJ artist-run space alaturi de care a expus in cadrul a 5 targuri de arta in Europa (Milano, Stockholm, Madrid, Budapesta, Aarhus) urmand ca in 2023 sa finalizeze un proiect cu Galeria Durden and Ray din Los Angeles. Scrie pentru Revista ARTA, Propagarta (Romania) si No Niin (Helsinki, Finlanda). Traieste si lucreaza in Bucuresti.
Lucian Sandu-Milea (n. 1986, Sinnicolau-Mare) este absolvent al Facultatii de Arhitectura din cadrul UAUIM. El activeaza ca artist (street-art, ilustrator si grafician 3D), arhitect si organizator de evenimente culturale. Este membru fondator al proiectului Carol 53.
Razvan Nastase (n. 1991) este absolvent al Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti, sectia pictura. In prezent, traieste si lucreaza in Bucuresti. A participat la numeroase expozitii nationale si internationale, in 2014 obtinand premiul I in cadrul Bienalei de la Sofia „International Student Biennale – Drawing”. Razvan exploreaza in arta sa dialogul dintre cele trei elemente primare ale imaginii bidimensionale: culoare, compozitie, textura. Taramul in care artistul se manifesta este cel al formelor pur abstracte. Demersul sau este in esenta minimalist avandu-si radacinile in cautarea personala de a intelege gandirea estetica pura in raport cu obiectul de arta. Motivatia care il anima pe artist este intrinseca actului artistic, iar spontaneitatea determina forma fizica pe care fenomenele sufletesti si mentale o primesc. Razvan Nastase formuleaza, in ultima perioada, un discurs calculat, tehnic, care insumeaza cercetarea fenomenelor de tip light art si laser. Este interesat de modul in care lumina poate conduce spatii inspre infinite moduri de metamorfozare.
Adauga comentariu