Home » „Microbist de Romania”, un show impresionant filmat in Maldive, incepe la TVR 1
Comunicate

„Microbist de Romania”, un show impresionant filmat in Maldive, incepe la TVR 1

Filmari subacvatice, cu drona sau super slow-motion, intr-unul dintre cele mai exotice locuri de pe planeta! Tudor Furdui arbitreaza competitia celor mai infocati suporteri din fotbalul romanesc, de miercuri, 28 aprilie, de la ora 22:00, la TVR 1.

Culori, imagini si atmosfera care iti taie respiratia! Un spatiu paradisiac, de o frumusete greu de egalat, este locul de desfasurare a celei mai noi si spectaculoase productii a Televiziunii Romane. Primul show tv dedicat suporterilor ii provoaca pe cei mai infocati fani din fotbal sa lupte pentru titlul de „Microbist de Romania”. Competitia e prezentata, comentata si arbitrata de Tudor Furdui, jurnalist al Stirilor Sportive de la TVR si mare microbist, la randul lui. Structurat in 13 episoade saptamanale, show-ul „Microbist de Romania” incepe la TVR 1 miercuri, 28 aprilie, de la ora 22:00.

Pe o insula din Maldive de dimensiunea unui teren de fotbal, zece dintre cei mai mari sustinatori ai fotbalului romanesc sunt gata sa ne demonstreze ca echipa pe care o iubesc este cea pentru care merita sa faci orice! Asadar, nu se vor da in laturi sa treaca prin probe care mai de care mai solicitante, unele in premiera mondiala: de la pescuit de peste-spada sau de ton galben urias, la fotbal in apa, dresaj de… nuci de cocos, atletism cu labe de snorkeling, curse de crabi, pana la plimbarea cu un paddleboard sau chiar inotul… printre rechini!
In competitie sunt inscrisi reprezentantii suporterilor celor mai iubite cluburi de fotbal din tara: CFR Cluj, FCSB, Dinamo Bucuresti, Universitatea Craiova, FC Botosani, Rapid Bucuresti, Petrolul Ploiesti, „U” Cluj, Poli Timisoara si Farul Constanta. Pe langa mandria de a fi intr-un concurs la finalul caruia pot castiga titlul „Microbist de Romania”, echivalentul unuia de campion national sau suporterul nr. 1 al tarii, cei 10 concurenti au parte de experienta vietii lor intr-un loc mirific al planetei, Insulele Maldive. Ba mai mult, organizatorii pun la bataie si un premiu exclusivist: un „citybreak de fotbalist” – o megavacanta la care au acces cei pe care ii admira infinit, marii fotbalisti ai lumii!

„Microbist de Romania este cel mai incitant proiect in care am fost implicat in toata cariera mea de televiziune. Este vorba de un reality-show inedit, care m-a solicitat la maxim. Nu-i usor sa tii in mana 10 concurenti, reprezentanti ai celor mai iubite galerii de fotbal din tara, care participa la probe individuale si de echipa, unele dintre ele in premiera mondiala. E o competitie care trezeste orgoliul fiecarui suporter, acela de a demonstra ca pentru echipa ta favorita merita sa faci orice sacrificiu, atat in apa, cat si pe uscat. Va astept din 28 aprilie, in fiecare miercuri seara, la TVR 1″, ne invita Tudor Furdui.

Realizatorii productiei promit un reality-show plin de pasiune, cum numai suporterii stiu sa ne arate! Primul show de televiziune care le este dedicat, la finalul caruia se acorda titlul „Microbist de Romania”, se vede in exclusivitate la TVR 1, din 28 aprilie, la ora 22:00.