Asa cum indica izvoarele istorice, esenienii au fost primii care se raportau la relatii folosind conceptul de „oglindire”. Acestia porneau de la premisa ca fiecare om stie despre viata mult mai multe lucruri decat este constient ca stie. Mai mult, subliniau ideea ca Universul ca un Tot reprezinta o „suprapunere” de planuri, respective constiinte si ca, in momentul in care interactionam cu ceilalti, ceea ce facem de fapt este sa interactionam cu anumite ”oglinzi” ale noastre. Altfel spus, noi vedem in ceilalti ceva ce exista deja in noi. Este de fapt un fel de proces de recunoastere a ceva deja existent in interiorul nostru.
Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI), atragem oameni in viata noastra conform unor ”scheme” si aceste situatii sunt ca 7 oglinzi sau 7 lectii. Cand invatam lectia, acesti oameni sau situatii nu mai apar in viata noastra. Ajungem la un momentan sa ne intrebam: “care este modelul in viata mea?”
„Atunci cand emitem o vibratie negativa, universul ne apare pentru a ne sprijini invatarea. Ne aminteste cu blandete ce se intampla in interiorul nostru, pentru a ne face constienti de creatia noastra. Cand nu ne trezim si nu devenim constienti, efectul de oglinda creste in intensitate. Acest lucru ar fi analog cu esecul unui test la scoala si cu nevoia de a fi reluata o versiune mai provocatoare a originalului. Universul nu discrimineaza ceea ce oglindeste pentru noi. Este iubitor neconditionat, reflectand pentru noi exact ceea ce proiectam in exterior – pozitiv sau negativ. Dragostea neconditionata nu este mila, ea respecta. Cand emitem negativitate, nu universul nu ne permite sa ne fie usor. In schimb, ne sprijina cu dragoste si crede suficient in noi pentru a ne ridica din nou peste provocarile care apar prin efectul de oglinda. Ideea celor 7 oglinzi eseniene este ca atunci cand intalnim ceva substantial in viata s-ar putea sa se reflecte asupra noastra”, explica psihologul Laura Maria Cojocaru.
Ce ne invata cele 7 OGLINZI ESENIENE?
Cele 7 oglinzi eseniene ne invata despre interconexiune si joaca si au un rol semnificativ in vindecare. Fiecare oglinda dezvaluie un aspect specific despre noi:
1. Cine suntem – Ceea ce vedem in afara noastra este o reflectare exacta a ceea ce suntem in acel moment (oglinzile reflecta atat mintea noastra constienta, cat si cea subconstienta): daca suntem suparati, atragem mai multa furie din noi insine sau de la altii. “Daca suntem calmi, vom atrage oameni calmi sau situatii calme. Daca uram pe cineva sau ceva, vom atrage ura, daca suntem meschini si neiertatori, altii vor actiona la fel fata de noi. Aceasta oglinda reflecta ceea ce este cu adevarat in interiorul nostru gandurile, emotiile si starile noastre interioare intr-un anumit moment din viata. Ceea ce ne deranjeaza sau respingem la ceilalti, reprezinta de fapt o problema nerezolvata (inca) la noi”, spune specialistul.
2. Ce judecam – Daca nu i-am iertat pe oameni atunci cand fac greseli, acest lucru ne va apasa intr-atat de mult, pana cand vom realiza ca ne-ar fi benefic sa iertam. “Aceasta oglinda ne indica ce judecam in mintea noastra, din frica de a nu repeta ceva dureros din trecutul, ca de exemplu: o rana de respingere, de abandon, de umilire, de tradare sau de nedreptate. Tindem sa-i judecam pe ceilalti dupa propriile noastre criterii, impiedicandu-ne sa ne manifestam compasiunea si iubirea neconditionata. Daca nu iertam ce fac unii oameni in anumite momente, s-ar putea sa atragem din nou asta in viata noastra, astfel incat sa invatam sa facem fata la ceea ce ne supara. Putem observa adesea, daca acordam atentie, ca acest lucru se intampla intr-un tipar repetitiv, in mai multe domenii ale vietii noastre. Acest tipar de a judeca constient sau inconstient ramane acolo si vei atrage oameni care sa-ti reflecte acest lucru, pana cand iti constientizezi ranile si te ierti tu pe tine, Retineti ca exista o mare diferenta intre judecata si discernamant. Un lucru este sa avem preferinte (discernamant) si ceva complet diferit sa aducem judecati critice cu privire la orice”, considera psihologul Laura Maria Cojocaru.
3. Ce am pierdut – A treia oglinda ne va arata un lucru, om, aspect pe care l-am pierdut, l-am dat sau l-am luat si astfel ne-au ramas acolo „parti de suflet”. Poate fi vorba despre puritate, iubire, acceptare, sinceritate, autenticitate, demnitate, respect, siguranta, sanatate …pe care le cauti in viitoarele relatii ca sa te intregesti.
“Daca am pierdut, am daruit sau ni s-a luat ceva prin propriile noastre alegeri, ori am permis sa ne fie luate cand am acceptat compromisuri, s-ar putea sa-i vedem in continuare in prim plan pe altii care au acel lucru sau situatie pe care noi am ”pierdut-o”. Aceste contexte pot duce la o atractie (scanteie) fata de cineva de care nu intelegem de ce suntem atrasi, de fapt acea persoana iti oglindeste parti dragi din tine pe care nu le mai regasesti. Atractia vine din faptul ca au ceva ce iti doresti in viata ta, cum ar fi un loc de munca bun, o familie, timp liber de calitate, respectul si sustinerea celorlalti etc. Aceste situatii vor aparea pentru a ne ajuta sa facem fata regretului ca nu mai avem acel lucru. Nu suntem constienti de acest regret, motiv pentru care subconstientul nostru ni-l aduce in atentie. Odata ce suntem constienti de asta, putem alege sa mergem dupa lucrul pe care il dorim sau sa decidem ca nu-l vrem suficient de mult pentru a ne schimba viata”, afirma psihologul.
4. O iubire ”uitata” – Partea din noi de care ne-am amintit cel mai putin, partea la care tinem cel mai mult, este iubirea noastra pierduta (iubirea si acceptarea de sine). “De-a lungul vietii noastre vom adopta adesea modele de comportament care devin atat de importante pentru noi incat ne vom rearanja restul vietii pentru a ne adapta acestui tipar sau comportament. Cand ne aflam in aceasta situatie, constatam ca aceste modele pot fi modele de comportament compulsiv sau care provoaca dependenta. Atasamentele, dependentele, tiparele comportamentale bazate pe frica si credinte limitative ne impiedica sa ne valorificam adevaratul potential. A patra oglinda ne permite sa ne vedem pe noi insine in prezenta dependentei sau a constrangerii. Prin dependenta si constrangere, daruim putin cate putin lucrurile care sunt cele mai importante pentru noi. Si in daruire, avem ocazia sa ne vedem pe noi insine in timp ce pierdem lucrurile pe care le tinem cel mai mult. Lectia acestei oglinzi este faptul ca cea mai profunda iubire este iubirea de sine. Atunci cand te iubesti pe tine cu adevarat, ii poti iubi si pe ceilalti neconditionat fara sa ai asteptari de la ei si fara sa creezi dependenta/obsesie fata de ceva ce astepti de la ei”, considera psihologul Laura Maria Cojocaru.
5. Relatia sacra cu parintii: A cincea oglinda ne arata parintii nostri si interactiunea cu ei. Poate cea mai intensa dintre toate oglinzile, a cincea oglinda se refera la felul in care ne traim viata. Aceasta oglinda ne arata cat de mult ne-au influentat parintii viata si perceptia fata de aceasta. Parintii reprezinta un model pentru copii lor, acestia preluand, de cele mai multe ori inconstient, comportamentul, tiparele, prejudecatile si convingerile lor. Rezultatul este ca, tindem sa ne alegem partenerii avand ca etalon (constient sau nu) relatia ”problema” a parintilor sau relatia ”problema” a noastra cu ei.
„Aceasta oglinda mai subliniaza un aspect important: relatia noastra cu tatal arata relatia cu Dumnezeu/divinitatea, iar relatia cu mama arata relatia cu mama divina/universul. Tatal si Mama Ceresti, masculinul si femininul, reprezinta parintii nostri la un alt nivel si arata modul in care ne traim divinitatea pe Pamant (convingeri, perceptii, acceptare, iubire, iertare, recunostinta etc.). Din ceea ce am invatat de la parintii nostri, se nasc credintele si viziunea noastra despre Dumnezeu, univers, rostul nostru in lume etc. Daca ne simtim intotdeauna judecati sau avem sentimentul ca “nu suntem capabili sau suficienti in ceea ce facem”, aceasta reflecta relatia noastra cu parintii nostri. Acest lucru ne permite sa vedem mai bine si mai profund de ce traim viata intr-un anumit fel. La nivel inconstient, alegerile noastre sunt limitate de ceea ce gandim si simtim fata de parinti. Ca sa putem face alegeri constiente si sanatoase, este important sa descoperim ce am preluat de la parinti si ne saboteaza si apoi sa transformam aceste convingeri sau tipare astfel incat sa vina in sprijinul nostru. Vindecandu-ne relatia cu parintii, vindecam la un anumit nivel relatia cu divinitatea (convingerile despre … si nivelul de acceptare) si invers, vindecand relatia cu divinitatea putem vindeca relatia cu parintii. Indiferent de unde incepem, rezultatul va fi benefic noua si celor dragi noua”, declara specialistul.
6. Noaptea intunecata a sufletului: Aceasta este o cautare a ”intunericului”, privind in interior la toate greselile si temerile noastre pentru a creste in intelepciune. “Este vorba despre acele momente in care suntem fata in fata cu ”umbra” noastra, ce reflecta cele mai mari frici si in acelasi timp cele mai mari dorinte carora nu le permitem sa iasa la suprafata. Dar ele rabufnesc din cand in cand, in moduri ”ciudate” si in momente nepotrivite. Avem ocazia sa ne vedem intr-un mod complet transparent si sa ne dovedim ca procesul vietii poate fi de incredere. Cu putine exceptii, aproape toata lumea va experimenta o “noapte intunecata a sufletului” la un moment dat in cursul vietii. Aceasta este o experienta in care suntem atrasi intr-o situatie sau circumstanta care reprezinta ceea ce ni se pare a fi cea mai mare frica a noastra. Acest lucru trezeste o forta adormita care poate deveni cel mai puternic aliat al nostru. Constientizand fricile, acceptandu-ne ”umbra” cu iubire, compasiune si iertare, acceptam ”intunericul” interior si astfel, de fapt, ne intregim”, este de parere psihologul.
7. Conceptul nostru de sine atat constient, cat si subconstient: Oamenii vor aparea in viata noastra pentru a ne reflecta cum ne tratam pe noi insine. “Nu suntem intotdeauna constienti de modul in care ne aratam in relatia cu noi insine: daca avem o stima de sine scazuta si nu ne recunoastem intelepciunea si frumusetea, nici altii nu le vor recunoaste. Aceasta oglinda reflecta modul in care te percepi tu pe tine si, inevitabil asa te vor percepe si ceilalti. Daca tu nu te respecti, accepti, iubesti pe tine, nici ceilalti nu-ti vor oferi aceste aspecte, pentru ca tu le transmiti la nivel subliminal perceptia ta despre tine si ei o interpreteaza ca dorinta ta pentru tine. Daca ne schimbam perceptia despre noi insine, schimbam lumea. Aceasta oglinda ne aminteste sa fim amabili, iubitori si plini de compasiune cu noi insine si cu ceilalti. Cu siguranta fiecare dintre noi experimenteaza in viata si lucruri mai putin placute, insa diferenta o face atitudinea cu care reactionam la fiecare dintre aceste situatii”, conchide psihologului Laura-Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI).
Laura-Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI) si presedinte si fondator al Asociatiei ”Generatia Iubire” este Psihoterapeut si Trainer in Programare Neuro-Lingvistica. A studiat natura mintii umane urmand 9 formari profesionale cu abordari diferite – psihoterapie integrativa, hipnoza clinica, relaxare si psihoterapie ericksoniana, psihoterapie de cuplu si familie, psihologie clinica, neuro-programare lingvistica, terapii florale Bach, consultant Panorama Sociala, instructor international yoga. De peste 12 ani ghideaza oamenii atat in sedinte individuale cat si de grup si organizeaza cursuri si traininguri in Romania, cu scopul de a-i face pe oameni sa-si acceseze si utilizeze la potential maxim resursele interioare.
Adauga comentariu