Home » Semnificatia si impactul sarbatorilor religioase in contextul lumii moderne, in „Editia speciala” TVR INFO din Vinerea Mare
Comunicate

Semnificatia si impactul sarbatorilor religioase in contextul lumii moderne, in „Editia speciala” TVR INFO din Vinerea Mare

Ce mai inseamna credinta azi? Catalin Stefanescu ne propune sa exploram intrebari esentiale legate de credinta si societatea contemporana, vineri, 3 mai, de la ora 21:00, la TVR INFO.

„Bun gasit tuturor la o editie speciala… despre ce mai inseamna credinta azi”, ne invita Catalin Stefanescu sa-i fim alaturi in Vinerea Mare, la TVR INFO. De la ora 21:00, ascultam cu rabdare oameni care stiu ce vorbesc despre acest subiect: pr. prof. univ. dr. Ioan Chirila; preotul Titus Sas, vicar parohial Biserica BOB, Cluj-Napoca; lector univ. drd. Laurentiu Gheorghe, Facultatea de Filosofie, Bucuresti (prin ZOOM) si Laura Jiga Iliescu, cercetator principal, Institutul de Etnografie si Folclor „Constantin Brailoiu”.

La „Editia speciala” TVR INFO, Catalin Stefanescu si invitatii sai ne propun sa exploram intrebari esentiale legate de credinta si societatea contemporana. „Ne intrebam daca Biserica poate comunica eficient cu lumea de azi si ce inseamna acest lucru pentru credinciosi si non-credinciosi deopotriva. Discutam despre posibilitatea unei mantuiri neconditionate si despre semnificatia si impactul sarbatorilor religioase in contextul lumii moderne. Totodata, ne intrebam cum se schimba si cum isi pastreaza identitatea si valorile comunitatile rurale in fata schimbarilor sociale si economice”, ne introduce moderatorul si realizatorul in tema dialogului.

Ce e credinta? Ce e religia? Sunt acelasi lucru credinta si religia? Ne explica pr. prof. univ. dr. Ioan Chirila si preotul Titus Sas. Iar perspectiva filosofica o ofera lector univ. drd. Laurentiu Gheorghe, Facultatea de Filosofie, Bucuresti.

„Din perspectiva crestina, credinta este suma aceasta de marturii, de afirmatii si de invataminte cu privire la ceea ce ne-a descoperit noua, in chip exceptional, persoana divino-umana a Mantuitorului Iisus Hristos, […] suma de marturisiri, de afirmatii, de hotarari dogmatice si norme administrative care, in decursul timpului, au fost formulate si formalizate de sinoadele ecumenice…. Asta din perspectiva definirii ca sistem, in relatie cu religia. In ceea ce ne priveste pe noi, credinta este o relatie interpersonala. Pentru noi, pentru crestini, este mult mai simplu sa exprimam lucrul acesta, pentru ca L-am avut intrupat, L-am avut intre noi si Il avem in inima noastra pe Mantuitorul Iisus Hristos”, detaliaza pr. prof. univ. dr. Ioan Chirila. Religia e importanta. Pentru ca… ce ne-am face fara credinta? „Pentru mine, ca simplu om, religia inseamna colacul de salvare, busola, elementul care imi permite sa imi traiesc normalitatea intr-o lume din ce in ce mai tulburata, mai interesanta. Credinta inseamna punerea acestei religii pe note”, defineste plastic preotul Titus Sas religia si credinta. „Iar credinta fara fapte e moarta”, adauga preotul.

Noua generatie e mai putin interesata de religie, credinta?… Demobilizeaza faptul ca a scazut numarul celor care vin la biserica? „Nu! Dimpotriva, zgandare sa gasesti solutii!”, afirma preotul Titus Sas, care aduce tuturor celor care vor urmari editia speciala la TVR INFO argumente si explica de ce sa mergem la biserica.

Oameni care au murit pentru credinta si oameni care au murit din cauza credintei… despre partea buna, dar si despre cea intunecata a bisericii, despre mantuirea noastra… oare avem garantia mantuirii? „Dumnezeu ma mantuie cu colaborarea mea, nu fara mine. Dumnezeu este nemarginit ca iubire, ca iertare, dar vrea sa vada din partea mea ceva…”, mai spune preotul Titus Sas. Poate biserica sa vorbeasca pe intelesul lumii de azi? Ganduri si idei, teme complexe si actuale, care ne afecteaza pe toti deopotriva, regasim in „Editia speciala” din 3 mai. De vazut si ascultat cu inima si cu mintea deschisa, in Vinerea Mare, de la ora 21:00, la TVR INFO.