Home » Vedete intre „Vis sau realitate”, cu Sebastian Felix Topescu, la TVR 1
Comunicate

Vedete intre „Vis sau realitate”, cu Sebastian Felix Topescu, la TVR 1

Reality show-ul „Vis sau realitate”, cea mai recenta productie a Televiziunii Romane, ofera invitatilor sansa de a-si implini dorinta din copilarie. Emisiunea se vede din 26 martie la TVR 1, in fiecare duminica, de la 16.30.

Ii cunoastem cu totii – sunt artisti, influenceri, medici celebri sau designeri, persoane publice. Suntem convinsi ca isi traiesc visul, ca au ajuns acolo unde si-au dorit o viata. Si totusi, candva, vedetele de astazi aveau alte aspiratii… Greu de crezut? De curand intrat in echipa TVR 1, dar familiarizat cu tot ceea ce inseamna munca de televiziune, Sebastian Felix Topescu ne dezvaluie dorintele secrete ale vedetelor si le ajuta sa si le indeplineasca, pentru o zi. Reality show-ul „Vis sau realitate”, cea mai recenta productie a Televiziunii Romane, se vede din 26 martie la TVR 1, in fiecare duminica, de la 16.30 (si in reluare sambata, la 12.30).

Ideea proiectului i-a venit tanarului si nonconformistului Sebastian Felix Topescu, fiul regretatului comentator sportiv Cristian Topescu si al realizatoarei TVR Christel Ungar. „In timp ce scriam formatul emisiunii am avut un singur gand: imi doresc sa creez un reality show complet uman, care sa ofere un sentiment de siguranta atat invitatilor, cat si telespectatorilor, iar ’ingredientul’ principal al emisiunii sa fie autenticitatea”, subliniaza el.

Emisiunea isi propune sa incurajeze oamenii sa viseze si sa-si urmareasca visurile pana la capat, dar si sa inspire publicul, sa-i ofere un mijloc de evadare, prin divertisment de cea mai buna calitate. Printr-o combinatie de umor atat intentionata cat si circumstantiala, vom oferi o alternativa la realitatea de zi cu zi, printr-un reality show de o factura inedita – explica echipa de productie a emisiunii, condusa de Gina Stroian, producator.

Sa asisti la transformarea unor vedete din diverse domenii in ceva complet diferit fata de statutul lor public e un privilegiu pentru oricine, iar Sebastian se bucura din plin de aceste momente: „Este un sentiment cu totul inedit. Sa poti sa traiesti aceasta experienta alaturi de o persoana care – chiar si pentru doar 24 de ore – isi indeplineste un vis netrait este greu de explicat… Primele cuvinte care imi vin in minte ar fi: induiosator si inspirational. Nu vreau sa spun mai multe din perspectiva mea subiectiva, as vrea ca fiecare telespectator de acasa sa traga propria lui concluzie”, spune el.

Tanarul marturiseste ca multe dintre visurile personalitatilor pe care le-a intalnit la filmari l-au surprins si pe el. „Dar cel mai impactant aspect pe care telespectatorii il vor vedea este latura umana a vedetelor pe care le admira, cu bune si cu rele. De asemenea, va pot asigura ca nu exista nimic mai amuzant decat un adult care isi traieste pentru prima data visul neimplinit”, mai puncteaza Basti.

Crescand intr-o familie de oameni de televiziune, propriul show tv a venit, oarecum, ca un parcurs firesc in viata sa. „Sunt foarte norocos cu familia in care m-am nascut, de la care am invatat foarte multe, in special despre lumea televiziunii, iar asta m-a ajutat sa ma dezvolt si sa ajung in punctul in care sunt astazi. Acum un an nu m-as fi gandit ca voi lucra in televiziune, totusi sunt incredibil de fericit ca am hotarat sa-mi asum acest risc si aceasta provocare noua. Ma simt ’ca pestele in apa’ – este cel mai bun mod in care as putea descrie aceasta experienta”, marturiseste Sebastian.

Alexandra Stan, designer vestimentar pentru o zi, in primul episod „Vis sau realitate”

In prima editie „Vis sau realitate”, artista Alexandra Stan devine, pentru o zi, designer vestimentar, indeplinindu-si dorinta din copilarie. Dupa ce a cucerit lumea cu hituri precum „Mr. Saxobeat” sau „Lemonade” si a avut colaborari cu artisti ca Daddy Yankee, NERVO, Havana, Faustix, Mohombi sau Manuel Riva, adunand o comunitate online de peste 6,5 milioane de fani, Alexandra se poate lauda cu numeroase premii si discuri de platina in Australia, Spania, Danemarca, Suedia si Italia. Ar fi avut, oare, reusite mai mari ca designer vestimentar? S-ar fi simtit mai confortabil urmand acest drum? Vom afla si noi, odata cu artista, duminica dupa-amiaza, cand Sebastian Felix Topescu o va ajuta sa-si indeplineasca acest vis.

Editiile urmatoare ale reality show-ului de la TVR 1 ne vor dezvalui ce si-ar fi dorit sa devina personalitati precum celebrul cardiolog cunoscut in mediul online ca „Dr. Cezar”, chef-ul Patrizia Paglieri, Andra Gogan, Fuego sau Marius Manole.

Despre propriile aspiratii inca nerealizate, Sebastian Felix Topescu se bucura ca, la doar 24 de ani, are ocazia sa le atinga: „Sincer sa fiu, visul meu a fost sa experimentez fiecare meserie pentru o zi. As putea spune ca, prin prisma emisiunii ’Vis sau realitate’, eu imi traiesc in prezent visul neimplinit”. Cum si le vor trai vedetele aflam urmarind „Vis sau realitate” din 26 martie, in fiecare duminica, de la 16.30 (si in reluare sambata, la 12.30), la TVR 1.