Home » Elena Gheorghe la „Reteaua de idoli”: „Sunt un om care pune suflet si care a castigat!”
Comunicate

Elena Gheorghe la „Reteaua de idoli”: „Sunt un om care pune suflet si care a castigat!”

Invitata Irinei Pacurariu in editia de luni, 22 noiembrie, de la ora 21:00, este Elena Gheorghe. Frumoasa si talentata cantareata a oferit la TVR 2 primul sau interviu dupa o perioada in care si-a testat limitele intr-o familie unde 11 membri, inclusiv ea, au trecut in aceelasi timp prin experienta infectiei cu Coronavirus. In toata perioada, artista, care a facut o forma mai usoara a bolii, a fost un important suport pentru familia sa. Editia poate fi urmarita si vineri, 26 noiembrie, de la ora 22:00, la TVR 2.

Cu origine aromana din partea tatalui, Elena Gheorghe a debutat pe scena muzicii populare la varsta de trei ani, cantand un duet impreuna cu mama sa, cantareata de muzica populara Marioara Man Gheorghe. In cariera, Elena Gheorghe si-a facut un nume in muzica pop-dance si armaneasca si a reprezentat Romania la Eurovision, in 2009.

Invitata la „Reteaua de idoli”, interpreta a raspuns deschis la intrebari legate de muzica, familie, cei doi copii nazdravani sau socanta experienta COVID-19 si a vorbit, dupa perioada dificila prin care a trecut, despre lucrurile care au cu adevarat valoare in viata.
„Am cantat cand eram mica muzica armaneasca acasa, in familie. Apoi, am scos un album in 2008, cand era perioada cu piesa „Te ador”, care ajunsese in topuri. Dupa ce bunica mea s-a stins a fost ca un fel de omagiu pentru ea. Un proiect de suflet in care am investit doar eu. Vreau sa cant despre speranta, despre iubire adevarata, despre valori. Iubirea este cea mai importanta valoare pe care o poate avea un om: atunci cand faci totul din dragoste, fara sa te gandesti daca pierzi. Eu nu sunt un bun afacerist si nici nu cred ca am fost vreodata, dar sunt un om care pune suflet si care a castigat, chiar si bani, tocmai pentru ca am pus suflet”, a spus Elena Gheorghe la „Reteaua de idoli”.