Teatrul National „Radu Stanca” din Sibiu (TNRS) a prezentat, in week-endul trecut, premiera spectacolului „Trei surori”, de A. P. Cehov, regia Andreea si Andrei Grosu, una dintre cele mai mari productii puse in scena de Nationalul sibian in anul 2021. Gandit ca un dar pentru public in preajma Sarbatorilor, spectacolul „Trei surori” s-a bucurat de succes; iubitori de teatru din Sibiu, dar si din tara si chiar din Republica Moldova au fost prezenti la premiera, au urmarit acest spectacol impresionant si i-au rasplatit pe actori cu minute intregi de aplauze.
„Suntem in fata unui mare text al dramaturgiei universale, pus in scena de doi tineri regizori foarte talentati; avem o distributie de exceptie, din care fac parte unii dintre cei mai iubiti si apreciati actori ai nostri. Toate aceste lucruri fac din spectacolul Trei surori un succes incontestabil. Am privit cu bucurie, la finalul ambelor reprezentatii, reactia emotionanta a publicului, care i-a rechemat la rampa chiar si de cinci ori pe actorii TNRS. Multumim publicului, multumim regizorilor, actorilor si tuturor celor care au muncit pentru acest frumos proiect. Acesta a fost darul nostru pentru public in preajma sarbatorii Craciunului”, spune Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului National „Radu Stanca” Sibiu.
Din distributia spectacolului „Trei surori” fac parte: Raluca Iani, Ofelia Popii, Gabriela Pirliteanu, Ciprian Scurtea, Adrian Neacsu, Marius Turdeanu, Iustinian Turcu/ Andrei Gilcescu, Horia Fedorca, Adrian Matioc, Cendana Trifan, Diana Vacaru–Lazar, Mariana Mihu–Plier, Mihai Coman, Viorel Rata.
In Trei surori se asteapta. Se asteapta iubirea, se asteapta viata, se asteapta inceputul pana cand vine sfarsitul. Suntem adusi pe lume pentru iubire, zice unul dintre nefericitii lui Cehov, sintetizand orice existenta care pare neinsemnata. Iubirea suporta orice. E cea care da sens incercarilor noastre. Oamenii astia, care cauta iubirea cu atata neliniste si care sunt speriati de gandul ca ar putea sa nu fie vazuti si iubiti, sunt obiectul nostru de lucru in acest spectacol. Toti vor un singur lucru, sa scape din viata in care sunt captivi, sa fuga, sa urle, sa darame bariere invizibile, sa respire aerul pe care l-au simtit cand au indraznit sa viseze. Sa fie liberi. Intru iubire.
Urmatoarele reprezentatii ale spectacolului „Trei surori”, de A. P. Cehov, regia Andreea si Andrei Grosu vor fi programate la Teatrul National „Radu Stanca” din Sibiu in luna ianuarie 2022.
Privacy Overview
This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.
Adauga comentariu