Home » La „Istorii de bun gust”, despre paine in toate formele ei
Comunicate

La „Istorii de bun gust”, despre paine in toate formele ei

Camelia Moise, realizatoarea emisiunii de antropologie culinara „Istorii de bun gust”, difuzata pe TVR2, ne invita joi, 9 noiembrie, de la ora 21:00, sa descoperim semnificatiile painii in retete culinare inedite si istorii spectaculoase.

„Painea noastra cea de toate zilele”, asa cum o stim din rugaciunea „Tatal Nostru”, hraneste oamenii de pe tot Globul, indiferent de cultura din care fac parte. Considerata de-a lungul timpului a fi unul dintre cele mai populare alimente, omenirea consuma zilnic echivalentul a peste 9 milioane de paini mari.

Din cele mai vechi timpuri, painea poarta cu sine roluri esentiale in ritualurile religioase. Iar bobul de grau, ingredientul din care painea creste si se desavarseste, se regaseste in cele mai multe mitologii. Graul ne insoteste in toate ritualurile de trecere: la nastere, se pune in prima scaldatoare a bebelusului. La nunta, se arunca boabe de grau asupra tinerilor casatoriti, in semn de belsug, iar la inmormantare, din grau se face coliva.

Pentru Dieter Gheorghiu, „painea este un organism viu, care creste, se dezvolta si, in cuptor, se desavarseste”. Nu intamaplator, painea a insemnat o rasturnare majora in viata sa, cand a parasit audiovizualul romanesc pentru a face paine. Lucrase in cele mai mari televiziuni, dar a preferat sa renunte la operatorie pentru a deveni antreprenor in Campulung Muscel, orasul sau natal. „Am cumparat cuptoare de copt din Germania, unde am facut si cursuri de brutar. De ce paine? Pentru ca e trupul Domnului si cred ca toti pasii pe care ii faci in viata cu credinta si atitudine te aduc unde trebuie. Cred ca am indeplinit toate aceste conditii, ca sa ma apuc sa fac paine. Nu e usor, nu e un bussines din care faci bani”, spune barbatul, care inainte de a pune aluatul la dospit ii face semnul crucii.

Antropologia culinara vorbeste despre hrana ca despre o poveste. Ceea ce mancam este mai mult decat o sursa de energie pentru supravietuire fizica, iar prin impartasirea experientelor culinare se deschid drumuri spre cunoastere si cultura. Joi, 9 noiembrie, de la ora 21:00, „Istorii de bun gust”aduce si un omagiu dascalului.

Cea de-a doua invitata este profesoara de antropologie culinara, Anda Becut Marinescu, director al Serviciului de Cercetare al INCFC si profesor asociat al Universitatii Bucuresti, Departamentul de Sociologie si Asistenta Sociala. Cursurile sale au ajutat la nasterea formatului emisiunii „Istorii de bun gust”, de la TVR 2 . Invitata realizatoarei Camelia Moise va dezvalui povestea din spatele celebrilor covrigi musceleni.