Luni, 18 ianuarie, de la ora 18:00, TVR 1 difuzeaza in direct o „Editie speciala”, cu participarea a 13 medici din 12 specialitati diferite, implicati in lupta impotriva pandemiei de coronavirus. Evenimentul este organizat de Colegiul Medicilor din Romania si produs de TVR.
Presedintele Colegiului Medicilor din Romania, prof. univ. dr. Daniel Coriu se va afla, luni dupa-amiaza, in studioul Televiziunii Romane, alaturi de alti medici specialisti, pentru o dezbatere menita sa ofere raspunsuri, in mod corect si transparent, la intrebari privind una dintre cele mai fierbinti teme ale momentului: vaccinarea impotriva Covid-19. Totul despre etapele vaccinarii, despre impactul ei asupra populatiei, aflam din dialogul jurnalistei TVR Alina Stancu cu invitatii in platou si online, la „Editie speciala: dezbatere etapa II vaccinare anti-Covid-19”, difuzata in direct, luni, de la ora 18:00, la TVR 1.
Este pentru prima data cand Colegiul Medicilor din Romania si TVR isi unesc fortele pentru a aduce in fata publicului medici din atat de multe specialitati, pentru a oferi informatii cat mai clare si mai complete romanilor. La dezbatere participa 13 medici din 12 specialitati diferite, care vor raspunde la cele mai importante intrebari privind vaccinarea anti-Covid-19 (boli infectioase, pneumologie, epidemiologie, diabet, cardiologie, endocrinologie, oncologie, obstetrica-ginecologie, medicina interna, medicina de familie, hematologie, alergologie): in platoul TVR, alaturi de Alina Stancu, ii vom intalni pe prof. dr. Daniel Coriu – Presedintele Colegiului Medicilor din Romania; dr. Andreea Moldovan – medic epidemiolog, secretar de stat in Ministerul Sanatatii; sef lucr. dr. Beatrice Mahler – medic pneumolog. Iar pentru a respecta toate criteriile de protectie epidemiologica, dar si pentru a aduce in fata publicului raspunsuri din cat mai multe specialitati, se vor alatura online conf. univ. dr. Bogdan Timar – medic diabetolog, decanul Facultatii de Medicina, Universitatea de Medicina si Farmacie “Victor Babes” din Timisoara; conf. univ. dr. Alexandru Scafa Udriste – medic cardiolog, Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti; prof. univ. dr. Catalina Poiana – medic endocrinolog, presedintele Societatii Romane de Endocrinologie; conf. univ. dr. Simin Aysel Florescu – medic infectionist, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Tropicale „Victor Babes”; conf. univ. dr. Dana Lucia Stanculeanu – medic oncolog, presedintele Societatii Nationale de Oncologie Medicala din Romania; prof. univ. dr. Diana Deleanu – medic alergolog, Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Cristian Baicus– medic de Medicina Interna, Spitalul Clinic Colentina; prof. univ. dr. Radu Vladareanu – medic ginecolog, Presedintele Societatii Romane de Obstetrica-Ginecologie; dr. Calin Bumbulut – medic de familie, vicepresedinte al Colegiului Medicilor din Romania; sef lucr. dr. Valeriu Gheorghita – Presedintele Comitetului National de Coordonare a Activitatilor privind vaccinarea impotriva SARS-CoV-2. In propunerea participantilor la dezbatere, Colegiul Medicilor din Romania a tinut cont de specialitatile implicate in tratarea pacientilor cu COVID-19 si de ariile terapeutice pentru persoanele desemnate sa intre in etapa a II-a de vaccinare. In acest fel, telespectatorii vor primi raspunsuri de la medici cu notorietate publica, care au fost implicati si pana in acest moment in diseminarea mesajelor aferente vaccinarii COVID-19, dar si de la medici tineri, de perspectiva, din specialitati ce vizeaza etapa a II-a de vaccinare (diabet, cardiologie etc.).
Cei interesati sa afle mai multe despre vaccinarea impotriva Covid-19 sunt asteptati cu intrebari la adresa intrebari@cmr.ro, pana astazi, 16 ianuarie, la ora 18:00. Raspunsurile le vor fi oferite in direct, luni, de la ora 18:00, in cadrul „Editiei speciale” de la TVR 1. Iar zilnic, la „Telejurnal”, medici specialisti vor veni cu explicatii si lamuriri suplimentare privind vaccinarea.
Adauga comentariu