Comunicate

Andreea Marin, filmari cu SURPRIZE la „Drag de Romania mea!”

Paul Surugiu Fuego se pregateste de cel de-al saselea sezon „Drag de Romania mea!”, care se anunta mai fresh si mai dinamic. Prezentatorul a dat startul filmarilor, iar printre invitati figureaza si Andreea Marin.

Si pentru ca lui Fuego ii place sa-si surprinda prietenii, nici prezentatoarea emisiunii „Nu exista nu se poate”, de la TVR 2, nu a facut exceptie. Spre totala ei stupoare, in culisele emisiunii la care era invitata sa participe, a avut parte de o scena similara cu propria sa emisiune de mare succes, “Surprize, surprize!”
Fara sa fie avertizata, Andreea s-a revazut, dupa mult timp, cu un prieten drag – fostul ei coleg, Cove.
Este evident ca reactia a fost una emotionanta, iar Andreea a fost pusa, pentru prima data, in postura fostilor ei invitati care trebuiau sa faca fata unei mari surprize.

Toate aceste reactii la cald s-au desfasurat sub “bagheta” lui Fuego care a marturisit: „Eu sunt un perfectionist si deseori ma enervez sau reactionez, dar colegii mei ma inteleg si tocmai de asta ii iubesc si sunt onorat ca pot lucra cu ei, pentru ca impreuna putem face performanta, intr-o perioada in care tot ce conteaza este lipsa de substanta. Multumesc tuturor colegilor mei cameramani, regizor de montaj, producatori, scenaristi, jurnalisti, scenografi, operatori IT, profesionisti de la lumini, de la sunet, de la marketing, de la promovare, regizori de platou, editori de montaj… tuturor celor care se lupta ca aceasta emisiune sa fie una de inalta tinuta! ”.

Pana la debutul noului sezon „Drag de Romania mea!”, dela TVR 2, editia speciala de duminica, 7 martie, de la ora 15:00, este darul oferit de „Ziua Femeii”, un spectacol de colectie. Este vorba despre concertul extraordinar pop-simfonic „LUMINA MEA”, sustinut de Paul Surugiu-Fuego pe scena Palatului National din Chisinau. Alaturi de Fuego, pe scena se vor afla peste 100 de artisti, acompaniati de Orchestra Nationala Simfonica TELE-RADIO Moldova, dirijor maestrul Gheorghe Mustea, de Angry Band, dar si de Capela Corala Moldova.

„Vreau ca intrarea in primavara sa ne prinda impreuna, sa va aduc lumina in case, prin muzica mea, printr-un concert de suflet, un fel de vis implinit! Spectacolul „LUMINA MEA” este cu adevarat o sarbatoare. Imaginile sunt superbe, muzica la fel, orchestra si corul, orchestratiile si repertoriul, divers, inalt, cu simtaminte frumoase. Show-ul de sunet, lumini, ecrane, toate la un loc, vor face ca atmosfera sa fie de neuitat, mai ales ca eu m-am simtit perfect, in fata publicului basarabean. Am realizat concertul fix anul trecut, pe 7 martie 2020, in ultimele zile inaintea decretarii starii de urgenta in ambele tari si am satisfactia ca am putut construi un produs de calitate, pe forte proprii, muncind enorm la el”, a mai spus Fuego.