Viata la tara, in Romania, poate fi chiar mai buna decat in strainatate! Un exemplu ni-l ofera reportajul pe care il putem urmari duminica, 31 octombrie, de la ora 18:00, la TVR 1.
Prima scoala inteligenta din mediul rural – si urmeaza deschiderea celei de-a doua; prima comuna din Romania cu plata impozitelor on-line; prima comuna din Romania care are debarcader pe malul unui rau; prima centrala eoliana din mediul rural; independenta energetica; cel mai mare teren de golf din sud-estul Europei; aprozar virtual; moneda virtuala proprie. Se intampla la Ciugud, o localitate a viitorului, in care cele mai moderne tehnologii sunt adaptate necesitatilor locuitorilor din cele sase sate. Ne arata ca „o tara ca afara” nu e un obiectiv de neatins in Romania realizatoarea Cristina Tilica, in reportajul pe care il semneaza pentru „Dosar Romania”, duminica, 31 octombrie, de la ora 18:00, la TVR 1.
In timp ce la mai bine de jumatate dintre primariile din tara, cheltuielile sunt mai mari decat incasarile, iar, pe alocuri, din taxele si impozitele colectate abia se platesc salariile angajatilor, in judetul Alba, un primar ajutat de sateni si-a transformat comuna in cea mai dezvoltata localitate din mediul rural romanesc.
In anul 2000, satenii din comuna Ciugud nu aveau apa curenta, canalizare, strazile erau intr-o stare de degradare, la fel si scolile, comunitatea era imbatranita, iar tendinta era de migrare spre orasul Alba-Iulia. Acum, insa, toti cetatenii comunei Ciugud au drumuri asfaltate, scoala ultramoderna, ce pare desprinsa din filmele de science-fiction, trotuare curate, iluminat public asigurat prin centrale ecologice, acces la utilitati, parcari inteligente cu incarcare solara, pentru incurajarea folosirii mijloacelor de transport electrice si reducerea poluarii, pista de biciclete, spatiu verde ingrijit, acoperisuri cu panouri fotovoltaice atat la cladirile publice, cat si la biserici, drumuri agricole asfaltate, internet gratuit, parcuri.
„Toate acestea sunt realizate de oamenii vizionari de la conducerea comunei Ciugud, in frunte cu primarul Gheorghe Damian, oameni care au gasit solutii pentru o dezvoltare durabila a localitatii”, explica Cristina Tilica, realizatoarea reportajului. Cand si-a luat in primire mandatul de primar, Gheorghe Damian a gasit primaria cu datorii de 3 miliarde de lei, veniturile proprii erau de 730 de milioane de lei, iar nevoile erau mari. „2600 de romani traiau atunci doar din confortul viselor si atat”, mai spune jurnalista TVR.
O fosta pasune cu o suprafata de 100 de hectare, unde pasteau vacile, a schimbat radical viata comunitatii din Ciugud, dupa ce a fost transformata intr-o zona de dezvoltare industriala. Acum, peste 30 de companii isi desfasoara activitatea pe fosta pasune comunala de la Ciugud, iar satul Drambar a devenit motorul economic al comunei, dupa ce zona a fost transformata intr-un „Parc industrial”. Peste un milion de euro intra anual in vistieria comunei de la companiile care si-au dezvoltat afacerile aici, bani care asigura fonduri pentru investitii, dar si cofinantarea pentru proiecte europene.
„Nu avem probleme sociale, avem oameni fericiti, avem oameni instariti, functionam cumva ca un magnet pentru tineretul din imprejurimi – si nu doar din imprejurimi, pentru ca avem locuitori din Germania, din Belgia, din Italia, avem intorsi acasa din Statele Unite, avem locuitori care s-au stabilit aici, mutati din Bucuresti sau din alte colturi de ale tarii”, se mandreste primarul Damian.
In timp ce in tara se inaugureaza cu fast cate doi-trei kilometri de autostrada pe an, la Ciugud, in comuna viitorului, s-au construit 2 km de pista pentru biciclisti, cetatenii au internet gratuit pe strazile comunei si, din banii obtinuti prin fonduri europene, primaria a reusit sa asfalteze primii 30 de kilometri de drum agricol din Romania. Cum a ajuns o comuna oarecare sa se dezvolte in asa maniera, intr-un interval atat de scurt? Exista o reteta a succesului? Aflam in ultima zi de octombrie, la „Dosar Romania”.
In fiecare duminica, de la ora 18:00, TVR 1 scoate la lumina cate o fila din „Dosar Romania”, un dosar ce cuprinde trecutul, prezentul si, poate, viitorul acestei tari.
Adauga comentariu