Home » De 1 Decembrie, TVR onoreaza Oamenii
Comunicate

De 1 Decembrie, TVR onoreaza Oamenii

Paradele militare de la Bucuresti si Alba-Iulia, Gala „Omul anului 2023”, spectacole de traditie sau povestile romanilor din diaspora care vor sa revina in tara si ale strainilor pentru care „Romania e acasa”, reportaje si documentare despre Marea Unire fac parte din oferta Televiziunii Romane de Ziua Nationala.

De Ziua Nationala a Romanilor, Televiziunea nationala ofera telespectatorilor programe tematice, transmisiuni in direct, spectacole, gale aniversare ce pun in lumina excelenta, filme istorice, editii speciale.

La TVR 1: Parada militara de la Bucuresti, Gala „Omul anului 2023”, spectacolul de traditie „Noi suntem romani!” si filmul istoric „Nemuritorii”.

Ca in fiecare an, pe 1 Decembrie, TVR aduce in direct telespectatorilor Paradele militare organizate in cele mai mari orase ale tarii. In calitate de _official broadcaster_ al evenimentelor, TVR va produce si anul acesta Parada Zilei Nationale a Romanilor la standarde exceptionale si va asigura semnal pentru celelalte televiziuni. Telespectatorii vor fi insotiti in direct, la microfon, de Adelin Petrisor, care il va avea alaturi pe generalul Constantin Spinu, partenerul deja de traditie al jurnalistului TVR la Parada de 1 Decembrie.

„Sa speram ca avem vreme buna si vom vedea aviatia, vom vedea transportoare blindate Piranha, vom vedea sisteme complexe de armament noi, gen Patriot, sistemele de artilerie HIMARS”, declara jurnalistul TVR, convins ca Parada va fi un moment special, avand in vedere conjunctura politica prin care trece. „Incarcatura clar va fi mai mare. Romanii se vor uita altfel la armata”, mai spune Adelin Petrisor. Parada militara de la Arcul de Triumf din Capitala se vede in direct la TVR 1, TVR INFO, TVR International si TVR Moldova, in cadrul editiei speciale „Aniversarea Zilei Nationale a Romaniei”, moderata Maria Smarandache si Cristian Petru, de la ora 9.45.

Tot pe 1 Decembrie, reporterul Stirilor TVR, Vlad Ungar si Carina Muller, colega sa de la TVR Moldova, fac echipa pentru al treilea an si ne sunt alaturi la transmisiunea Paradei de la Alba-Iulia, in direct la TVR INFO, TVRi si TVR Moldova, de la ora 15.00.

Ca in fiecare an, de 1 Decembrie spunem intr-un glas „Noi suntem romani!”, printr-un spectacol folcloric extraordinar, difuzat la TVR 1 in direct de la Sibiu. Vineri, de la ora 14.30, Iuliana Tudor ne
asteapta alaturi de unii dintre cei mai mari artisti ai folclorului nostru, dar si de interpreti aflati la inceput de drum, cu un indemn la retrezirea constiintei nationale. Romanii din diaspora se conecteaza la atmosfera aniversara de la Sibiu de la ora 16.00, la TVRi.

Printre participanti – Nicolae Furdui Iancu si Tudor Furdui Iancu, Mariana si Adriana Anghel, Adrian Neamtu, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Angelica Flutur, Oana Tomoiaga, Paul Ananie. Nu lipsesc Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” si Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, precum si celebrii „Lautari” din Chisinau, condusi de maestrul Nicolae Botgros.

De la 17.30, urmarim, la TVR 1, filmul istoric „Nemuritorii”, o cronica de istorie a neamului nostru transpusa cinematografic de Sergiu Nicolaescu, o productie cu o distributie de exceptie: Amza Pellea, Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu, Gheorghe Dinica si multi altii. Considerat unul dintre cele mai bine cotate filme romanesti, „Nemuritorii” (1974) tine vie amintirea eroilor care au devenit adevarate repere in filmografia romaneasca, evocand, totodata, momente ce au scris destinul unei natiuni.

Campania „Omul anului” isi prezinta eroii pe 1 Decembrie, de la ora 21.00, intr-o gala desfasurata la Palatul Regal si moderata de jurnalistii Alina Stancu si Mihai Radulescu. 13 povesti impresionante ale unor oameni care au facut gesturi de generozitate iesite din comun sau fapte cu impact deosebit in societate, acte de curaj sau care au avut initiative in beneficiul semenilor si al planetei vor fi supuse la vot.

O „amazoana” care ofera o noua sansa la viata animalelor abandonate sau abuzate, un politist care incalzeste suflete, o eleva care lupta impotriva poluarii cu o drona construita impreuna cu trei colegi, un pompier care salveaza vieti si in timpul liber, o femeie instructor care antreneaza caini pentru
salvare, un mester care recupereaza si relocheaza constructii bucovinene cu arhitectura traditionala din lemn, un professor timisorean cunoscut pentru performantele obtinute cu elevii olimpici la fizica, o asistenta care a donat pana acum aproape 60 litri de sange, un antrenor care lupta pentru accesul la sport al persoanelor cu dizabilitati, un inimos care ofera sprijin pentru tratamente si operatii in tara sau strainatate copiilor bolnavi, o femeie care ofera alinare si acces la o viata normala batranilor si bolnavilor in faza terminala, in centrul de ingrijiri paliative pe care il conduce, coordonatoarea unui centru care lupta pentru prevenirea abandonului scolar si integrarea in societate cat mai armonioasa a unor copii defavorizati, dar si un tanar care s-a aruncat in marea furioasa pentru a salva o fata in pericol sunt eroii propusi pentru titlul de „Omul anului”. Aflam cine sunt ei la TVR 1, TVR International si TVR Moldova.

De 1 Decembrie, program de sarbatoare la TVR 2

Deschidem „Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri” (Romania, 2018) de 1 Decembrie, de la ora 13.30. Pornind de la cartea cu acelasi titlu, scrisa de lectorul universitar doctor Bogdan Bucur, regizorul Titus Scurt a realizat documentarul omonim, in care invitati de marca ne invita la o calatorie in timp, in 1918, pentru a reconstitui evenimentele ce au dus la Marea Unire.

In Bucurestiul de altadata, printre cele mai importante distractii se numara balul. Se tinea la casele marilor boieri sau chiar la Teatrul National, iar invitati erau boierii, burghezii sau personalitatile vremii. De la ora 15.30, Camelia Moise ne invita la „Dor de tara”, ca sa descoperim „Balul Boierimii Romane” din zilele noastre, un eveniment care reuneste descendenti ai vechilor familii.

Spunem „Educatia la putere” de la ora 16.10, intr-o editie speciala moderata de Monica Ghiurco. Vineri, 1 Decembrie, vom vorbi despre scoala, elevi, viitorul educatiei si ce inseamna dragostea de tara, alaturi de presedintele Academiei Romane, istoricul Ioan-Aurel Pop si alti invitati. Tema editiei: „Educatia patriotica si valorile nationale”.

Concertul Regal Caritabil incheie ziua de sarbatoare, la ora 22.55. Organizat de Fundatia Regala „Margareta a Romaniei”, cea de-a XIV-a editie a Concertului Regal Caritabil continua traditia de a
sustine si promova tinerele talente. Printre numele de exceptie: tenorul Ioan Hotea si mezzosoprana Martiniana Antonie. Alaturi de ei, Orchestra Romana de Tineret, dirijata de Gabriel Bebeselea. Evenimentul a avut loc in prezenta familiei regale a Romaniei.

Spectacole aniversare de 1 Decembrie la TVR 3

Laura Lucescu si Raluca Aftene ne dau, de la ora 9.00, „Ziua buna de la Iasi”. Romani de pretutindeni – Roma, Valencia, Oxford, Chisinau, Timisoara, Cluj-Napoca, Craiova sau Iasi – isi transmit gandurile si urarile de Ziua Nationala, tezaure inestimabile de emotie si speranta.

De la ora 12.00, TVR 3 transmite Spectacolul Credinta si Onoare, desfasurat sub inaltul patronaj al Ministerului Apararii Nationale, Muzica Reprezentativa a Ministerului Apararii Nationale si corul Tronos al Patriarhiei Romane. Concertul inregistrat de echipa TVR Cluj ofera pagini celebre din literatura muzicala nationala si internationala cu un pregnant caracter patriotic si religios.

Doua editii speciale „Istorie necunoscuta”, realizate de TVR Tg. Mures si avand ca tema „Sibiul si Marea Unire”, pot fi urmarite la TVR 3 de la orele 14.00 si 17.00. Ca o recunoastere a rolului insemnat pe care Sibiul l-a indeplinit in miscarea romanilor pentru libertate si apoi pentru unitate nationala, la Alba-Iulia s-a hotarat ca Sibiul sa fie resedinta Marelui Sfat National, adunare legislativa provizorie pana la unificarea institutionala cu Romania, si a Consiliului Dirigent, forul executiv, provizoriu si acesta.

La ora 18.00, Florin Mihoc de la TVR Timisoara este gazda spectacolului ce marcheaza Ziua Romaniei in orasul Capitala Culturala Europeana, transmis in direct la TVR 3 (si de la 23.10 la TVRi). Ne bucuram de muzica Ansamblului „Timisul” si a trupei Cobzality, insotita de „maestrii focului” de la Crispus. Solisti: Andreea Voica, Andreea Haisan, Ilie Medrea, Victorita Lacatusu si Petrica Miulescu-Irimica; dirijor: Deian Galetin; coregrafi: Maria Dudau-Topciov si Ciprian David.

De 1 Decembrie, celebram Ziua Nationala a Romaniei prin generozitate, intr-o editie speciala a emisiunii „Daruieste Romanie!”. De la ora 20.30, alaturi de Carmen Tarnoveanu, gazda emisiunii, descoperim un loc incarcat de istorie, Cercul Militar National din capitala Romaniei, prin muzica Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apararii Nationale, condusa de colonel Aurel Gheorghita, inspector general al muzicilor militare.

„Eu sunt Romania!”, de 1 Decembrie, la TVR INFO

Transmisiunile directe vor alterna cu emisiuni si programe dedicate Zilei Nationale a Romanilor, desfasurate sub acelasi generic, „Eu sunt Romania!”. Reportajele si dezbaterile din studioul Stirilor
TVR cu romanii din tara si cu cei din afara ei, cu aceia dintre noi despre care vorbesc lucrurile frumoase si faptele bune ne vor insoti pe tot parcursul zilei.

Dupa Parada militara din Capitala, din prima parte a zilei, TVR INFO aduce in direct Parada de la Alba-Iulia. De la 15.00, reporterul Stirilor TVR, Vlad Ungar si Carina Muller, colega sa de la TVR
Moldova, ne sunt alaturi din orasul Marii Uniri (simultan si la TVRi si TVR Moldova).

De la ora 19.00, Albertina Ionescu ne invita intr-o „calatorie culinara de neuitat in inima traditiilor gastronomice romanesti… dar reinterpretate”. Ne spun „Pofta buna, Romania!” Daniel Palici, chef bucatar si Costi Dragan, Sous Chef, care vor gati preparate mult iubite de romani, iar Cristian Preotu, expert in vinuri, ne aduce povestea din culise a celor mai iubite vinuri romanesti.

Diana Dumitrascu, Loredana Iordache si Marius Popa ne invita sa cunoastem romani sau straini pentru care „Romania e acasa”, in editia speciala cu acelasi titlu, difuzata de TVR INFO de la ora 21.00.

Tanarul arhitect Eugen Vaida, directorul Fundatiei Regelui Charles al III-lea in Romania si coordonatorul proiectului „Ambulanta pentru monumente”, reda sufletul caselor traditionale parasite pentru a pastra Romania autentica. Alaturi de el, printre invitatii jurnalistilor TVR, ii vom cunoaste si pe: americanca Denise Deshaies, venita in tara ca voluntar al unei asociatii umanitare si care, de 18 ani, respira, invata, traieste si munceste romaneste; Bogdan Tanasa, initiatorul proiectului Casa Share, cu ajutorul caruia multi oameni neajutorati din tara au un acoperis deasupra capului; jurnalista din Barcelona, corespondent EFE in Romania, Júlia Bacardit, care s-a indragostit de tara noastra si portretizeaza fara perdea atat frumosul, cat si uratul din societatea noastra si viata ei aici; Ion David Pirneci, profesor de Istorie si Educatie Sociala la Scoala Gimnaziala nr. 1, com. Sohatu, jud. Calarasi, dascal premiat Merito 2022; Dan Rusu, lector universitar doctor in criminologie la Birmingham City University, Marea Britanie si multi altii.

De la debutul sau in 1985, violonistul Alexandru Tomescu a sustinut peste 2000 de concerte si recitaluri in toata lumea. De peste 15 ani canta la vioara Stradivarius care fusese anterior in posesia
muzicianului Ion Voicu si tocmai a castigat prin concurs dreptul de a o folosi inca 5 ani. Alexandru Tomescu a studiat in Elvetia si America, dar a ales Romania, pentru ca, pentru el, „Romania e acasa”.

„Multa lume gandeste ca se intoarce in Romania, eu am ales sa vin in Romania dupa ce am studiat in Statele Unite si Elvetia, pentru ca sunt atat de multe lucruri de facut. Este adevarat ca aici sunt multe provocari care nu exista in alte parti, dar am simtit ca aici este locul meu”, a marturisit Alexandru Tomescu in interviul realizat de Loredana Iordache.

La randul sau, britanicul Charlie Ottley, indragostit de tara noastra, a pus Romania pe harta turistica a lumii. Realizatorul documentarelor “Wild Carpathia” si “Flavours of Romania” a cumparat o casa traditionala pe care a restaurat-o, intr-una dintre cele mai frumoase zone din tara, satul Sirnea, in judetul Brasov si s-a mutat aici. „Romania este pentru mine acasa. […] As vrea ca toata lumea sa vada ce frumoasa este aceasta tara si ce istorie bogata are!”, declara jurnalistul si producatorul britanic. „Romania, la multi ani si te iubesc! Sper sa am mai multe oportunitati pentru a promova acesta tara pe viitor!”, declara Charlie Ottley pentru TVR INFO.

1 Decembrie – Dubla aniversare la TVR Cultural: sarbatorim Ziua Nationala si 1 an de la relansarea postului

Concertul extraordinar „Despre Cultura” este sustinut de Corul National de Camera „Madrigal – Marin Constantin”, de la ora 16.00.
De 1 Decembrie, Corul Madrigal ne propune un repertoriu de muzica romaneasca (arhaica si contemporana). Concertul Extraordinar „Despre Cultura” este structurat ca o calatorie prin muzica
secolelor XVII – XX, cu o colectie de lucrari emblematice din patrimoniul nostru cultural. Invitatii speciali ai Corului Madrigal la eveniment sunt actorii Victoria Cocias, Claudiu Istodor si Adrian Titieni. Repertoriul cuprinde atat lucrari de factura arhaica, cum sunt cele din „Codex Caioni” – seria culeasa de calugarul franciscan transilvan Ion Caianu si prelucrata de Constantin Ripa – sau fragmente din celebrul „Florilegiu Bizantin” structurat de maestrul Marin Constantin, cat si piese moderne si de inspiratie folclorica, semnate de Mihail Jora, Alexandru Pascanu, Paul Constantinescu, Cornelia Tautu sau Corneliu Cezar.

In ziua in care sarbatorim Ziua Nationala a Romaniei si la aniversarea de un an alaturi de TVR Cultural, de la ora 19.00 telespectatorii sunt invitati in fata micilor ecrane pentru a-i intalni pe cativa dintre tinerii talentati ai Romaniei. Gala TVR Cultural dedica o editie speciala de 100 de minute tinerilor talentati care provin din zona creativa si artistica (muzica, arta plastica, fotografie, actorie, regie de film etc.). Emisiunea are ca scop promovarea generatiei tinere si foarte tinere de artisti. Pentru TVR Cultural, promovarea tinerelor talente a devenit o misiune.

Adelin Petrisor si Constantin Spinu la Arcul de Triumf
Albertina Ionescu-Pofta buna Romania
AVE MARIA-Corul Madrigal dirijat de Anna Ungureanu
Cartea a Aur a Centenarului Marii Uniri
Concertul Regal
Credinta si Onoare_Mihail Buca_Tronos
Daruieste Romanie de 1 Decembrie
Educatia-la-putere
MIHAI RADULESCU & ALINA STANCU, OMUL ANULUI 1
nemuritorii2_43417400
Noi suntem romani_2022_5
Parada 1 Decembrie_5243
Vlad Ungar si Carina Muller la Alba Iulia 1