Home » In culisele sezonului 6 „Vedeta populara” (TVR 1, duminica, 25 aprilie, prima editie)
Comunicate

In culisele sezonului 6 „Vedeta populara” (TVR 1, duminica, 25 aprilie, prima editie)

Pentru prima data, Iuliana Tudor si echipa emisiunii „Vedeta populara” ne strecoara pe toti cei care urmarim show-ul de folclor de la TVR 1 in culisele preselectiilor. Astfel ca prima editie, una cu totul speciala, a celui mai indragit talent show de folclor este dedicata castingului pentru alegerea concurentilor sezonului 6. Noul jurat, Mihai Simion Bogdan, isi intra in rol chiar din aceasta editie, urmarind si comentand prestatiile aspirantilor la un loc in concursul de talente din folclorul romanesc.

Unii au umor, altii isi doresc sa se acompanieze pe scena cu instrumentele. Unii mizeaza pe dezinvoltura, altii se mandresc ca studiaza muzica la liceu sau facultate. Altii, trecuti de prima tinerete, vin sa isi indeplineasca un vis. Cu totii au insa un numitor comun: vor sa urce pe scena la „Vedeta populara” si sa ne convinga ca pot sa transmita publicului emotia cantecului popular romanesc.

Vocea, trairea, melodia – ce conteaza cel mai mult pentru a ajunge pe scena la „Vedeta populara”?

Si in acest an, Iuliana si echipa ei au fost in toate zonele tarii pentru a alege cei mai buni concurenti. Iar pe 25 aprilie, de la ora 21:00, la TVR 1, ne vor dezvalui, alaturi de juratii concursului, atmosfera de la preselectiile desfasurate in februarie.

Sub privirile curioase, dar atente ale juriului – format din Elise Stan, Niculina Stoican, Cornelia Rednic, Grigore Lese si nou intratul in echipa, Bogdan Mihai Simion – prin fata noastra se vor perinda concurenti buni sau doar surprinzatori. Pe unii ii vom vedea in concursul din sezonul 6, altii doar au fost in trecere pe la „Vedeta populara”. Pentru toti, Iuliana Tudor are cuvinte de incurajare, iar pentru telespectatori, invitatia de a petrece noi seri de duminica relaxante, alaturi de TVR 1.

Au venit sa-si incerce norocul si sa-si demonstreze talentul concurenti de 16 ani, dar si bunici, oameni din toata tara, cu meserii total diferite, ba chiar surprinzatoare.

Sunt multi concurenti din Sibiu anul acesta la „Vedeta populara”, iar dintre ei, unii si-au dorit sa se acompanieze la instrumente. Bistrita s-a dovedit, chiar de la debutul emisiunii, sursa inepuizabila de talente. A trimis si in acest sezon concurenti demni de toata admiratia si aplauzele noastre. Oltenii sunt renumiti nu doar pentru talentul lor, ci si pentru umor. Asa ca sezonul 6 va fi condimentat si cu momente pline de umor inregistrate la Craiova. Cate batute moldovenesti s-au auzit pe scena de la Piatra Neamt? Dar balade? Aflam in prima editie „Vedeta populara” a noului sezon.
Pana acum, Banatul si Dobrogea au dat cei mai putini concurenti. Vom vedea cine s-a prezentat anul acesta la preselectie la Caransebes. Multi si talentati concurenti si-au facut curaj si au venit la casting la Bucuresti. Unul dintre ei a uimit pe toata lumea cand s-a prezentat cu un invitat special…

Bine reprezentati la preselectiile din acest an au fost elevii care studiaza muzica la liceu sau facultate. Dar oare reusesc sa isi demonstreze priceperea cand e vorba de folclor? Vedem duminica seara, la TVR 1. De-a lungul celor cinci sezoane de pana acum, concurenti trecuti de prima tinerete au fost aplaudati la scena deschisa. Macar pentru curajul de a-si fi indeplinit un vis. Sa vedem ce impresii vor lasa si seniorii in noul sezon „Vedeta populara”! Iuliana Tudor ne asteapta duminica, 25 aprilie, in fata micilor ecrane pentru a ne arata cum s-au desfasurat preselectiile pentru noul sezon „Vedeta populara”.