Home » Platforma sustinebinele.ro a ajuns la 6.000 de ONG-uri inscrise
Comunicate

Platforma sustinebinele.ro a ajuns la 6.000 de ONG-uri inscrise

Platforma sustinebinele.ro, cel mai mare catalog de ONG-uri din Romania, a reusit sa consolideze datele a aproximativ 6.000 de ONG-uri. In spatele acestui proiect exista o echipa multidisciplinara de programatori, art directors, fundraisers, comunicatori, experti in dezvoltare ONG, cu peste 8500 de ore lucrate pentru o platforma unica, unde fiecare cauza poate fi promovata echitabil si fiecare fapta buna sustinuta de cei mai buni oameni si cu cele mai potrivite resurse materiale.

In ceea ce priveste resursele alocate comunicarii de catre ONG-urile analizate, doar 2.700 de entitati au resursele necesare pentru dezvoltarea unor canale de comunicare cu publicul larg – website sau profil pe social media – si doar in cazul a 140 de organizatii/asociatii exista pagini dedicate pentru atragerea de voluntari.

„Sustinebinele.ro este raspunsul de care au nevoie deopotriva atat donatorii, cat si ONG-urile, astfel incat resursele potrivite sa ajute eficient si intr-o maniera transparenta. In aceasta perioada lucram indeaproape cu multe organizatii care nu au posibilitatea de a crea layout-uri dedicate proiectelor sau care au nevoie de consultanta in prezentarea lor. Asa am reusit sa cream impreuna cu ei materiale de comunicare atractive, pe care le pot folosi in social media pentru a atrage fonduri si voluntari. In continuare, echipa noastra este in dialog constant si cu reprezentanti ai industriei de comunicare, de marketing si CSR”, a declarat Anca Dimulescu, Consultant Marketing & Fundrasing.

Pe platforma a fost creata o sectiune speciala dedicata proiectelor de Craciun, astfel incat doritorii de bine sa isi poata alege cauzele pe care sa le sustina in aceasta perioada mai usor si informat: https://www.sustinebinele.ro/proiecte/craciun-2022.

„Ne bucuram ca mesajele noastre adresate societatii civile s-au bucurat de un real succes si inregistram pe platforma, saptamanal, peste 70 de organizatii care au proiecte in derulare. Romanii pot sa aleaga astfel sa doneze pentru cauze care sustin copii, batrani, pacienti sau animale fara stapan, dar si sa ajute dezvoltarea artistica a unor tineri cu potential. De asemenea, exista posibilitatea de a alege geografic ONG-urile catre care sa fie directionate fonduri sau reurse de voluntariat”, a adaugat Andreea Secara, Fondator.

Despre sustinebinele.ro
Este platforma dezvoltata in 2021 de Asociatia AITIS si voluntarii acesteia, care doresc sa vina in ajutorul organizatiilor, a celor care fac voluntariat si a celor care vor sa doneze informat. Sustinebinele.ro este in acest moment cel mai complex instrument de catalogare a organizatiilor active din Romania si continua sa se transforme in functie de nevoile mediului non-profit, ale companiilor, dar mai ales ale celor in nevoie.