Home » PREMIERA: #acedesiguranta, un spectacol-instalatie gandit sa se joace pe TikTok, dar si in patru teatre din tara
Teatru si Film

PREMIERA: #acedesiguranta, un spectacol-instalatie gandit sa se joace pe TikTok, dar si in patru teatre din tara

Duminica, 23 ianuarie 2022, se lanseaza #acedesiguranta, un spectacol-instalatie in regia lui Bobi Pricop, care se va juca simultan in patru teatre din tara, respectiv la Teatrul National „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul „Andrei Muresanu” Sfantu Gheorghe, Teatrul de Stat Constanta si Teatrul de Nord Satu Mare.

De o noutate absoluta, spectacolul este conceput sa functioneze pe doua planuri. Unul intr-o sala de teatru, sub forma unei instalatii performative, celalalt online, in cadrul retelei TikTok.

#acedesiguranta este o productie teatrala care are la baza o serie de naratiuni, intr-o structura dramaturgica cu mai multe ramificatii, create prin mijloace video. Povestea are in centru un grup de sapte liceeni cu varste cuprinse intre 16 si 18 ani care lanseaza #acedesiguranta, o miscare care vine sa dea voce pe TikTok adolescentilor si experientelor lor.

Reuniti pe platforma TikTok, cei sapte adolescenti abordeaza teme relevante pentru lumea tinerilor din Romania de azi, precum anxietate, identitate, autocunoastere, educatie, relatii, vulnerabilitate sau izolare.

Sub umbrela acestui hashtag se vor reuni atat clipurile deja produse impreuna cu ei in ultimele luni, cat si cele ale altor utilizatori de TikTok, care speram sa se identifice cu miscarea lansata de adolescentii din proiectul nostru. Pe langa relevanta sociala, un astfel de demers permite si explorarea unor mijloace teatrale inedite, care imbina storytelling-ul cu dimensiunea performativa a TikTok-ului. Miza e cu atat mai importanta in conditiile in care TikTok modifica gradual (o parte din) lumea in care traim, lucru care a devenit tot mai vizibil odata cu izbucnirea pandemiei. Adaptandu-se la noile tehnologii, teatrul poate sa oglindeasca si sa filtreze aceste transformari”, spune regizorul Bobi Pricop.

Pe langa implicarea directa a adolescentilor, proiectul vizeaza mai multe tipuri de receptare, precum si mijloace de a deschide un dialog mai amplu, atat in cadrul TikTok, acolo unde „publicul” tanar este unul foarte numeros, cat si in afara retelei, prin expunerea proiectului in sala de teatru.

Spectacolul-instalatie presupune ca spectatorii sa fie impartiti in grupuri mai mici, fiecare mergand in cate un spatiu in care un actor va ghida publicul intr-o calatorie intensa spre aceasta poveste care se desfasoara in universul TikTok.

Dramaturgia spectacolului #acedesiguranta este semnata de Ionut Sociu, scenografia ii apartine Oanei Micu, muzica si coregrafia sunt realizate de Eduard Gabia, iar de imagine si montaj este responsabil Iustin Surpanelu.

Cei sapte adolescenti care vor putea fi urmariti sunt Alexandra Francu, Jacqueline-Alessia Craciun, Raluca Tender, Adrian Sapaceanu, Andrei Sava, Cristian Corbu si Matei Stancuta.

In cele patru teatre implicate in coproductia spectacolului-instalatie #acedesiguranta, ghidarea se va face de catre actorii:

• Teatrul National „Marin Sorescu” Craiova: George Albert Costea / Ramona Dragulescu/ Catalin-Mihai Miculeasa / Claudiu Mihail / Romanita Ionescu / Vlad Udrescu

• Teatrul „Andrei Muresanu” Sfantu Gheorghe: Costi Apostol / Anca Pitaru / Anna Maria Popa

• Teatrul de Stat Constanta: Ecaterina Lupu / Florin Aioane / Andrei Bibire / Catalin Bucur / Catalina Mihai / Stefan Mihai / Theodor Soptelea / Cristiana Luca

• Teatrul de Nord Satu Mare: Ioana Cheregi / Bianco Erdei / Roxana Fanata / Andrei Gijulete / Raluca Mara / Alexandra Odoroaga / Andrei Stan

Accesul in salile de spectacol ale celor patru teatre implicate in proiect se va face in conditiile stabilite de fiecare teatru in parte iar biletele sunt disponibile pe paginile web ale acestora.

Teatrul National “Marin Sorescu” Craiova: www.tncms.ro
Teatrul „Andrei Muresanu” Sfantu Gheorghe: www.tam.ro
Teatrul de Stat Constanta: www.teatruldestatconstanta.ro
Teatrul de Nord Satu Mare: www.teatruldenord.ro