Care este adevaratul pret al carbunelui oltenesc, platit de toti romanii… Gabriel Geamanu a ajuns si vizitat cateva cariere din Gorj. Ne spune intreaga poveste la „Dosar Romania”, duminica, 23 octombrie, ora 18.00.
Jurnalistul Gabriel Geamanu ne propune, sub genericul „Dosar Romania”, o investigatie despre Complexul Energetic Oltenia, un dosar extins cu tot ceea ce inseamna exploatarea lignitului, exploatare miniera la suprafata: datorii acumultate, problemele sociale, termocentrale care functioneaza sub capacitatea normala etc.
„Carbunele oltenesc a fost, dintotdeauna, binefacere, dar si blestem. Gorjul a fost un judet sarac, pana sa fie exploatat carbunele, iar sarac a si ramas, dupa restrangerea activitatii miniere. Cu toate acestea, mai exista lignit in cariere, unele inca functionale, dar si in cele care au fost inchise. Aceste zacaminte necesare producerii de energie in Romania au fost mina de aur pentru unii si prapad pentru altii. In ultimii ani, zeci de ani, Europa s-a pregatit pentru stoparea productiei de carbune, deoarece extractia si folosirea acestuia pentru producerea curentului electric polueaza masiv. Din punct de vedere al protectiei mediului, emisiile de dioxid de carbon sunt marea problema a europenilor. Dar razboiul din Ucraina, precum si criza energetica mondiala au readus in discutie exploatarea rezervelor de carbune. Romania detine resurse importante si poate beneficia de acest avantaj, dar cu ce pret si cu ce preturi?”, se intreaba si in acelasi timp expune Gabriel Geamanu situatia din Gorj.
Dumitru Parvulescu, presedintele Federatiei Nationale din Energie da unul dintre raspunsuri: „Dintr-un stat preponderent exportator de energie, Romania a devenit un stat importator. Daca in 2015 exportam in jur de 1500-2000 MW in banda, acum ii importam.”
Romania nu poate redeschide, de exemplu, carierele de lignit pe care le-a inchis (ar insemna costuri foarte mari), ci doar sa continue exploatarea in perimetrele existent si cel mult, sa deschida alte perimetre. Insa, mineritul, dar si producerea de curent electric polueaza masiv. Sunt costuri uriase, mai ales ca Romania s-a angajat sa respecte normele de mediu si sa demareze decarbonarea. Daniel Burlan, presedinte Directorat Complexul Energetic Oltenia precizeaza: „Pretul unui megawatt/ ora produs de Termocentrala Rovinari este de circa 160 de lei, fara certificatele de carbon, iar cu acestea, pretul urca la 560 de lei”.
Romania a beneficiat de un miliard de euro, prin planul de restructurare. De pilda, retehnologizarea unor grupuri din cadrul Termocentralei Rovinari a costat sute de milioane de euro. Conducerea Complexului Energetic Oltenia trebuie sa aloce bani si pentru utilaje, daca vor sa deschida noi fronturi de lucru.
Complexul Energetic Oltenia are cateva procese pe rol cu organizatia de mediu Bankwatch. Activistii de mediu de la acest ONG au contestat in instanta acordurile de mediu ale unor cariere din Gorj. Si Termocentrala Rovinari are procese privind acordul de mediu.
Ioana Ciuta, de la organizatia de mediu Bankwatch Romania: „Incepusera sa apara dovezi privind expunerea la emisii poluante si afectarea sanatatii populatiei, in proximitatea carierelor de lignit si a Termocentralei de la Rovinari”. „Cariera Rosia, de exemplu, care este cea mai mare, a functionat in baza unui Acord de Mediu pentru defrisare care a fost anulat de instanta”, adauga Catalina Radulescu, avocat Bankwatch.
Jean Popescu, reprezentant al Sindicatului Termocentralei Rovinari: „Aceste ONG-uri sunt tradatori de tara! Este clar ca ne vor slugi pentru stapanii lor care-i platesc”.
In afara de procesele pe care Complexul Energetic Oltenia le are cu organizatia de mediu Bankwatch, mai exista si procese cu proprietarii de gospodarii, terenuri si paduri care nu doresc sa fie stramutati pentru continuarea lucrarilor miniere. In anul 2010 a fost emisa Legea numarul 255 de expropriere pentru cauza de utilitate publica. Complexul Energetic Oltenia a cumparat peste 80 de proprietati, in satul Runcurel din judetul Gorj, acolo unde extrag lignit doua cariere – Jilt Nord si Rosiuta.
Kenedy Bitu locuieste in satul Runcurel, din judetul Gorj si descrie traiul lui si al familiei sale in zona: „Unii inca se judeca pentru proprietatile lor cu Complexul Energetic Oltenia. Ne-au oferit intre 20 si 40 de bani pe metru patrat. Nu mai avem apa, dar avem parte de zgomot, de foarte mult praf, este un cosmar! Fetele mele au mers la psiholog un an de zile. Este aproape imposibil sa traiesti aici.”
Care este situatia in cateva cariere de exploatare a carbunelui din Gorj si cum traiesc oamenii din partea locului ne spune Gabriel Geamanu duminica, ora 18.00, la TVR 1. Povestea despre adevaratul pret al carbunelui oltenesc, platit de toti romanii, se vede la „Dosar Romania”, in reportajul „Carbunele care ne da frisoane”, realizat de Gabriel Geamanu.
Si in aceasta toamna, la TVR 1 rasfoim file din „Dosar Romania”, un dosar ce cuprinde trecutul, prezentul si, poate, viitorul acestei tari. Si de-a lungul episoadelor „Dosar Romania” din noul sezon, jurnalistii TVR investigheaza situatii uluitoare, poate prea putin mediatizate, ce ne vor pune pe ganduri, trag semnale de alarma asupra unor cazuri ce necesita solutionari, ne spun povesti tulburatoare, ce merita urmarite. „Dosar Romania” poate fi vizionat si luni, de la 22.00 (in reluare), la TVR 1.
Adauga comentariu