Home » Premiile Constantin Chiriac 2021. Tablete si premii in bani pentru copiii talentati din satul Prisacani, Iasi
Teatru si Film

Premiile Constantin Chiriac 2021. Tablete si premii in bani pentru copiii talentati din satul Prisacani, Iasi

Cea de-a VII-a editie a Premiilor Constantin Chiriac va avea loc in 30 septembrie 2021, in Prisacani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului National „Radu Stanca” Sibiu si presedintele Festivalului International de Teatru de la Sibiu, cel care a initiat aceasta competitie prin care elevii sunt recompensati pentru creatiile lor literare. Cei 16 elevi din localitatea Prisacani, care au trimis eseuri pentru concurs, vor primi cate o tableta, iar in plus vor fi oferite un premiu I, doua premii II, trei premii III si doua mentiuni.
Elevii au fost provocati sa conceapa eseuri despre scoala online si modul in care ei au perceput aceasta noua realitate din invatamant, raspunzand la o serie de intrebari lansate de Constantin Chiriac: As dori sa aud parerea voastra despre actualul si viitorul invatamant online, Ce ati invatat cu adevarat folositor, pentru fiecare dintre voi, in perioada de pandemie? Ce ati dori, fiecare dintre voi, sa faca profesorii si parintii pentru ca voi sa aveti cu adevarat un nivel de cunostinte competitiv? Ce avantaje ati identificat pentru faptul ca studiati la Prisacani, in pofida greutatilor zilnice pe care le aveti?
„Profesori universitari au citit aceste lucrari si toti au fost de parere ca sunt de o profunzime, si de o asumare, si de un adevar de viata naucitoare. Indemn personalitatile din Romania sa faca un lucru similar pentru copiii din localitatile unde s-au nascut – cred ca s-ar produce un miracol. A devenit, probabil, cel mai important moment al comunitatii. De fiecare data, intregul proces al selectarii lucrarilor este prin competitie, ma consult cu profesorii lor, sunt atent la rezultatele pe care ei le au ca elevi, la implicarea lor, la deschiderea lor, dar sunt foarte atent si la situatia lor sociala. Deja sunt copii care au terminat liceul si unii dintre ei sunt studenti la universitati din Marea Britanie, din alte tari. De fiecare data, temele pe care le-am avut au insemnat proiecte de-ale lor despre comunitatea carora le apartin, despre felul in care ei gandesc, felul in care proiecteaza in viitor destinul lor legat de destinul localitatii in care s-au nascut”, spune Constantin Chiriac.
Toti cei 16 elevi vor primi cate o tableta, din partea partenerului TNRS – Dentestet, alaturi de produse, iar castigatorii competitiei vor primi si premii in bani, oferite de Constantin Chiriac si Celestin Constantin, directorul Polisano, precum si o donatie din partea Medlife.
Editia din acest an a premiilor este marcata si printr-o aparitie editoriala de exceptie. Antologia Premiilor Constantin Chiriac, lucrare aparuta la Editura Pim, reuneste lucrarile elevilor care au castigat Premiile Constantin Chiric de-a lungul editiilor precedente.

Eseuri si povesti de viata emotionante

Creatiile copiilor sunt de o calitate exceptionala, dovada a unei impresionante viziuni asupra importantei scolii, asupra actului educational, dar si asupra modului in care un copil se raporteaza la propria comunitate si poate trece peste provocarile unui trai in conditii dificile.
„Am invatat sa folosesc internetul, am lucrat pe fise si am primit feed-back-ul imediat, am vizionat diferite filmulete cu lectiile prezentate de domnii profesori, am citit mai mult, dar tot scoala fata in fata ramane sanatoasa si constructiva. Valorile pe care am reusit sa mi le dobandesc in aceasta grea perioada sunt: increderea care sprijina respectul, echitatea bazata pe responsabilitate si sanse egale, solidaritatea. Suportul increderii mele au fost bunicii, in principal bunica, conducerea scolii si bineinteles, profesorii. Eram mereu intrebati cum ne simtim, ce face familia noastra, daca suntem bine, lucru pe care l-am apreciat foarte mult. Aceasta perioada ne-a apropiat foarte mult! Din pacate, bunica mea a murit in perioada pandemiei, vestea primind-o la scoala. Am si acum in gand si imagine acea zi cand am iesit de la ore si m-am indreptat spre casa fara sa stiu ca voi ramane fara ajutorul meu nepretuit, draga mea bunica. Am ramas cu acea zi in gand si imagine, iar acum imi lipseste povata bunicii, incurajarea si sprijinul oferit. Tatal meu a murit de cand eram mica, nu il stiu decat din poze, iar mama s-a recasatorit, momentan locuind in alta tara. Acolo am frati pe care nu ii cunosc inca, nu i-am vazut niciodata. Sper ca dupa terminarea clasei a VIII-a sa merg sa ii vad, poate ma ajuta Maica Domnului. Bunicul este operat la gat, are cancer, iar eu sunt alaturi de el, gandindu-ma mereu la bunatatea si harnicia bunicii. Faptul ca studiez la Scoala Gimnaziala Prisacani este o oportunitate pentru mine, in pofida tuturor greutatilor zilnice, chiar daca fac naveta la 8 km de casa. Imi place mult scoala unde invat, frumoasa, moderna, cu biblioteca, sala de sport si colegi minunati. Le multumesc cadrelor didactice pentru incredere si pentru modelul oferit pentru noi, elevii. Mereu au stiut cum sa ne incurajeze de fiecare data, sa ne starneasca curiozitatea prin diferite activitati creative in perioada on-line si nu numai”, sunt randuri cuprinse intr-unul dintre eseuri si care ilustreaza talentul, forta si sensibilitatea acestor copii.

https://artpres.ro/wp-content/uploads/2021/09/Imagine-de-la-festivitatea-de-acordare-a-Premiilor-Constantin-Chiriac-2020.jpg