Comunicate

Tesem firul panzei, la fel ca firul vietii, intr-un nou episod „Port Valoare si Splendoare” – laTVR 1, duminica 13 decembrie, ora 16:00

Tesem firul panzei, la fel ca firul vietii, intr-un nou episod „Port Valoare si Splendoare”

La TVR 1 continua prima productie documentara despre ia romaneasca. Pe 13 decembrie, de la ora 16:00, in episodul 3, Iuliana Tudor ne apropie de radacinile noastre si aflam despre tesutul cu model si
mintile agere care-l pun in practica.

„In trecut, ca sa se evite foarfeca, bucatile se teseau pe masura camasii. Odata cu tesutul, se facea si croiul. Fara foarfeca, marginile nu se destramau ca atunci cand erau spintecate cu cele doua taisuri si raul nu se mai putea aseza pe muchiile taiate. Asa ramanea intregul neatins… caile magice si neuitate
ale bunicilor nostri… Timpul cand toate aveau un rost…”, incepe Iuliana Tudor povestea despre tesutul panzei, in cel de-al treilea episod al productiei documentare „Port Valoare si Splendoare”, pe care telespectatorii il vor putea vedea la TVR 1 duminica, 13 decembrie, de la ora 16:00.

Tesem firul panzei, la fel ca firul vietii – e o taina pe care doar cei cu adevarat pasionati o dezleaga, o inteleg si-o duc mai departe. Vom afla ca tesutul cu model cere atentie si minte agera.
Cea mai mica greseala din urzeala se intinde in toata lucrarea. E munca multa si nepretuita, pe care femeile o fac cu multa grija, pentru ca un nod in panza poate sa innoade calea. Firul de in, la
fel ca firul vietii, nu era bine sa fie taiat sau rasucit pentru ca sucea destinul.

Plecam peste mari si tari, ne cautam o viata mai buna acolo unde ea poate sa prinda noi radacini, dar „oricat de mobili ne straduim sa fim, avem nevoie de radacinile noastre, ca sa ne imbogatim coroana si sa nu ne uscam. Alegerea unui model de cusut ne exprima pe noi insine si neamul nostru. Preluarea traditiei ne asaza undeva pe harta. Merita ss facem lucruri noi ca in vechime, cu valorile, splendorile si binecuvantarile de altadat’”, afirma Iuliana Tudor.

Strabunicile noastre se inmormantau in ia de nunta, ia miresii fiind, in fapt, ia intregii ei vieti. Pentru ca barbatul era pe viata. Marea dilema pentru tinerele din ziua de azi care aleg sa poarte o astfel de ie nu va fi sa aleaga daca vor purta camasile acelei lumi, ci sa-si asume normele morale ale acelei lumi, regulile
ei. Aflam alte taine despre tesutul iei si transmiterea mai departe a traditiilor noastre duminica, de la ora 16:00, la TVR 1.

Prima productie documentara despre ia romaneasca, seria in cinci episoade „Port Valoare si Splendoare”, ce poarta semnatura Iulianei Tudor, ca prezentator si producator, respectiv a Cameliei
Robe, ca scenarist si regizor, isi propune sa exprime spiritul acestei tari, prin bogatia si semnificatia ritualurilor continute in intreg procesul de realizare a iei.

Filmul „Port Valoare si Splendoare” este o co-productie Creart – Centrul de Creatie, Arta si Traditie, institutie publica aflata in subordinea Primariei Municipiului Bucuresti si Premium Agency, in parteneriat cu Televiziunea Romana.