Cazuri umanitare Comunicate

Actiunea caritabila “Capricii si delicii de la iepuras”

Asociatia Steaua Sudului 44 Constanta aduce zambete pe chipurile copiilor orfani de la Fundatia Glory Morning House si pe chipurile batranilor de la Centrul de Asistenta sociala Poarta Alba, printr-o noua actiune caritabila – “Capricii si delicii de la iepuras” – eveniment care are loc astazi, 29 aprilie, 2021, incepand cu ora 11.00.
Organizatorii, impreuna cu toti partenerii din campanie, vor vopsi oua alaturi de copii si batranii, vor organiza o vanatoare de oua, iar micutii vor primi dulciuri si hainute.
“Suntem in Saptamana Mare si dorim sa facem o bucurie copiilor si batranilor nepastuiti de soarta, care cer iubirea noastra, a comunitatii. Impreuna cu prietenii si partenerii nostri, vom organiza o actiune caritabila in doua locatii – la Fundatia Glory Morning House si la Centrul de Asistenta sociala Poarta Alba -, unde ne dorim sa daruim zambete zecilor de suflete. Vom vopsi impreuna oua de Paste, pentru a simti si ei bucuria minunatelor Sarbatori, sa simta ca au pe cineva aproape, chiar daca din pacate nu au o familie care sa le ofere caldura si dragoste. De asemenea, vom organiza un concurs foarte interesant prin care toti copiii vor fi angrenati in gasirea oualor ascunse, iar la final fiecare copil va primi dulciuri si hainute in semn de iubire si pretuire din partea noastra”, declara Ec. Mariana Bolches, presedintele Asociatiei Steaua Sudului 44 Constanta.
“Este o mare bucurie pentru noi ca, si in acest an, reusim sa facem o bucurie copiilor si batranilor aflati in suferinta din Constanta. Intotdeauna a fost o mare placere sa fim alaturi de ei, sa ne jucam cu ei, sa le oferim din putin nostru. Sunt copii minunati, inteligenti, plini de optimism si dornici sa cunoasca oameni noi, cu care sa impartaseasca din visele lor, din pasiunile lor, din sperantele lor”, declara prof. univ. dr. Mihaela Rus, presedintele Colegiului Psihologilor din Romania – filiala Constanta.