Evenimente

Charlotte Rampling & Sonia Wieder-Atherton, spectacol in premiera mondiala la Festivalul International de Teatru de la Sibiu – Joi, 26 August

Spectacolul „SHAKESPEARE – BACH / Le Main du Temps”, cu Charlotte Rampling si Sonia Wieder-Atherton, una dintre cele mai asteptate reprezentatii ale celei de-a XXVIII-a editii a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, va avea loc in premiera mondiala in Romania. Biletele pentru acest spectacol au fost puse in vanzare joi, 5 august.
Charlotte Rampling si Sonia Wieder-Atherton se vor intalni cu publicul din Romania joi, 26 august, la ora 19:00, in Sala Mare a Teatrului National „Radu Stanca” din Sibiu. O productie Franta – Marea Britanie, „SHAKESPEARE – BACH / Le Main du Temps” aduce pe scena sonete de William Shakespeare, suite muzicale de J. S. Bach, Charlotte Rampling – voce si Sonia Wieder-Atherton – violoncel, „pentru ca lumina unei intalniri sa straluceasca in ritmul a doua limbi, prin cantecul vocii lor”.
„Adeseori, memoria revine, aducand cu ea chipuri, nume, fragmente de povesti si sunete. Din acest loc rasar sonetele lui Shakespeare, uneori indepartate, alteori de o prezenta patrunzatoare. De parca ar fi adresate acestor chipuri ori parca ar fi chiar ele, chipurile, cele care ni le spun. Violoncelul, el insusi, de-a lungul suitelor de Bach, face sa revina fragmente de memorie si sculpteaza timpul”, spune Sonia Wieder-Atherton, despre acest spectacol.
Charlotte Rampling, una dintre cele mai mari personalitati din lumea teatrului si a filmului mondial va primi anul acesta si o stea pe Aleea Celebritatilor din Sibiu, in cadrul ceremoniei care va avea loc vineri, 27 august, ora 18.00, in Sibiu, pe strada Cetatii. De asemenea, va fi prezenta la Gala Celebritatilor, in aceeasi zi, la ora 19.00, la Filarmonica de Stat din Sibiu, alaturi de celelalte personalitati care primesc anul acesta o stea pe Alee: Denis O’Hare, Jan Lauwers, Israel Galvan, Akram Khan, Helmut Stürmer, Yoshi Oida.

Bilete si abonamente pe sibfest.ro

Biletele pentru toate spectacolele indoor si online din cadrul FITS 2021, care se va desfasura in perioada 20-29 august 2021, cu tema „Construim speranta impreuna / Building hope together”, sunt disponibile din acest moment pe site-ul www.sibfest.ro. Preturile variaza intre 20 de lei si 150 de lei, pentru reprezentatii indoor, si intre 20 de lei si 75 de lei pentru reprezentatiile online.
Orice iubitor de teatru, de oriunde din lume, poate urmari FITS 2021 online, cu traduceri in limbile romana si engleza. Abonamentul pentru FITS online costa 500 lei si ofera acces la peste 100 de spectacole, transmise in direct din salile de spectacole si din restul spatiilor indoor unde au loc reprezentatii cu public, precum si reprezentatii online inregistrate.

Conditii speciale de acces

Intrarea publicului la FITS 2021 se va face cu respectarea masurilor sanitare impuse de pandemia de coronavirus, iar capacitatea de ocupare a salilor de spectacole va fi stabilita in functie de reglementarile in vigoare la data desfasurarii.
Accesul la evenimentele care sunt organizate in spatii inchise se va face in baza unui document de identitate, precum si a prezentarii unuia dintre urmatoarele documente:
– dovada oficiala care atesta vaccinarea anti SARS-COV2 (minim 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare),
– test PCR negativ – efectuat cu cel mult 72 de ore inaintea evenimentului,
– dovada a rezultatului negativ certificat de o unitate medicala a unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore inainte de inceperea evenimentului,
– dovada medicala a faptului ca se afla in perioada cuprinsa intre a 15-a zi si a 90-a zi ulterioara confirmarii infectarii cu SARS-COV-2.
Pentru accesul in sali, organizatorii vor pune la dispozitia spectatorilor bratari care sa faciliteze triajul epidemiologic rapid.
Purtarea mastii de protectie in sali este obligatorie, in acest moment.

Despre FITS 2021

Festivalul International de Teatru de la Sibiu este organizat – sub Inaltul Patronaj al Presedintiei Romaniei – de Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu, Primaria Municipiului Sibiu si Consiliul Local Sibiu
Eveniment realizat cu sprijinul: Primului Ministru al Romaniei, al Guvernului Romaniei, al Ministerului Culturii, al Ministerul Educatiei, al Universitatii „Lucian Blaga” Sibiu
Co-organizatori: Institutul Cultural Roman
Actiune cofinantata de Consiliul Judetean Sibiu
Co-producatori: Societatea Romana de Televiziune, Societatea Romana de Radiodifuziune
Parteneri strategici: Ambasada Frantei, Institutul Francez, Ambasada Japoniei, EU–Japan Fest Japan Committee, Ambasada SUA, Ambasada Marii Britanii, British Council, Ambasada Israelului, Ambasada Elvetiei, Swiss Sponsors’ Fund, Ambasada Republicii Federale Germania, Institutul Goethe, Consulatul Germaniei la Sibiu, Ambasada Republicii Populare Chineze, Ministerul Culturii China, Ambasada Belgiei, Wallonie – Bruxelles International, Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes, Action Cultural Espanola, Ambasada Republicii Polone, Institutul Polonez, Ambasada Austriei Bucuresti, Forumul Cultural Austriac, Complexul National Muzeal ASTRA, UNITER.
Parteneri oficiali: UniCredit Bank, Dedeman, BRD – Groupe Société Générale
Partener special: JTI
Partener principal: Lidl
Partener de traditie: Raiffeisen Bank
Partener al Therme Forum: Therme Bucuresti
Partener al sezonului de strada: Banca Transilvania
Partener de mobilitate: Autoklass
Parteneri pentru sanatate: Medlife, Dent Estet, Clinica Polisano
Parteneri: Allianz Tiriac, Google Arts & Culture, Lenovo, GLS
Partener al Bursei de Spectacole si al Programului de Voluntariat: Alpha Bank
Vinul oficial al Festivalului: Crama Oprisor
Berea oficiala a Festivalului: Ursus
Sponsori: Aqua Carpatica, Keep Calling, CEC Bank, Heidi Chocolate, Tulipa Flower Shop, Romfilatelia, Casa Dente, Rondocarton
Parteneri media: TV5 Monde, RFI, Euronews, Deutsche Welle, Propagarta, Ziarul Metropolis, B365.ro, Radio Guerrilla, Urban.ro, Agerpres, DCNews, Romania Pozitiva, Zile si Nopti, Libertatea, Revista Biz, Capital Cultural, Turnul Sfatului, Tribuna, Sibiu 100%, Stiri de Sibiu, Sibiu City App, Monitorul de Cluj, Mesagerul de Sibiu si #goodtime, Ora de Sibiu, Sibiul in imagini, Star sibian
Mediatrust – partener de monitorizare FITS 2021