Comunicate

Hocheiul european ia podiumul olimpic. Semifinalele si finalele se joaca la TVR 1

Competitia de hochei ne tine in suspans pana in ultimele zile ale editiei de iarna a Jocurilor Olimpice Beijing 2022. Campioana o aflam pe 20 februarie, in direct la TVR 1.

Fara loturile Canadei si SUA, eliminate inca din sferturi, finala olimpica la hochei se va juca intre europeni. Iubitorii sportului pe gheata vor urmari, in direct la TVR 1, atat semifinalele, cat si lupta pentru bronz si aur. Vineri, 18 februarie, dis-de-dimineata (6:10, ora Romaniei), echipa Finlandei intalneste reprezentativa Slovaciei in semifinala 1 a competitiei de hochei, iar de la 15:10, vedem semifinala 2, disputata de echipele Rusiei si Suediei.

„Decizia conducerii NHL de a nu lasa jucatorii sa participe la Jocuri a lovit puternic cele doua forte ale hocheiului nord-american. Loturile Canadei si Statelor Unite au fost alcatuite in graba, fara o certificare a jucatorilor, o combinatie de fosti NHL-eri esuati prin Europa, studenti si baieti din ligile inferioare americane. La primele examene importante, finalistele olimpice din 2002 si 2010 au clacat”, explica Emil Hossu-Longin, comentatorul TVR al partidelor de hochei de la Jocurile Olimpice Beijing 2022.

Pe de alta parte, tarile din jumatatea nordica a continentului european, cu traditie in sportul cu crosa si pucul, mentin un standard competitional inalt. „Finlanda, Suedia si Rusia confirma valoarea hocheistilor lor si nivelul foarte ridicat al competitiilor interne. Slovacia e surpriza turneului olimpic, asa cum s-a intamplat si in 2010. Atunci a avut o generatie exceptionala, acum are cativa jucatori de mare perspectiva, in frunte cu Juraj Slafkovsky, 17 ani, nascut si format la Kosice. De urmarit daca vom avea o noua campioana olimpica. Ar fi excelent pentru competitie”, mai spune jurnalistul TVR.

Dupa semifinale din 18 februarie, urmarim, tot in direct la TVR 1, Finala mica, pe 19 februarie, de la ora 15.10, iar aurul olimpic se disputa in dimineata de duminica, de la ora 6:10.

Romanii sunt conectati la ritmul si frumusetea sporturilor de iarna prin intermediul Televiziunii Romane, official broadcaster Beijing 2022, care asigura, in acest an, transmisiuni directe si inregistrari de la Jocurile Olimpice pe posturile sale principale – TVR 1 si TVR 2. TVR Moldova este official broadcaster al transmisiunilor pe teritoriul Republicii Moldova.